Te simt. Tăcere și gânduri comune

Eu pot fi oricine și orice, tu poți fi oricine și orice. În vânzări, atunci când taci, îl provoci pe celălalt să vorbească. Indiferent cine ar fi celălalt. Nu este neapărat o tehnică, pur si simplu asta se întâmplă. Atunci când taci, îl obligi într-un fel să-și spună parerea despre produs, dacă este client. Il determini să insiste cu prezentarea calităților produsului, dacă este vânzător. Nu doar în vânzări se întâmplă asta. Așa se întâmplă în viață, în general. În momentul în care frânez totul, în momentul în care tac, pe cale naturală, oamenii încep să îmi vorbească. Fiecare om cu care intru în contact vrea să-mi vândă ceva sau să cumpere ceva de la mine. Nu neapărat ceva fizic. Nu este ceva rău sau bun, așa merg lucrurile, pe schimb – te simt.

Tăcere, amândoi. Te simt, mă gândesc la ce se întâmplă, desfac totul, încadrez, analizez și-mi pregătesc ideile pe care vreau să ți le transmit. Ambalez fiecare gând în maniere diferite și în cuvinte diferite. Astfel încât, în funcție de ceea ce îmi vei spune, eu să-ți spun adevărul, pe limba ta. Natural. Tac și mă ascult pe mine, lucrez, mă cunosc și mă recunosc. În liniștea așternută între noi, se vede limpede totul. Asta nu înseamnă că atunci când vorbim nu este limpede totul; doar că în liniște, lucrurile sunt puțin mai simple.

Cuvintele coafează adevărul, gândurile îl întorc pe toate fețele. Sigur că atâta vreme cât nu vorbești, ai putea crede că nu te pot auzi. Dar eu te ascult; te observ. Gândurile mele deja au plecat spre ambalare. Deja le cunosc, le-am experimentat de atâtea ori, le știu, intuiesc direcțiile în care zboară. Știu ce vreau. Le abandonez pentru câteva secunde și încerc să le cuprind pe ale tale – te simt.

Tăcere, tu. Te gândești la ce se întâmplă; ești în cumpănă. Am simțit asta în momentul în care am realizat că taci. Ai intrat, cu sau fără voia ta, pe tărâmul indeciziei. Te simt – cumva, ai nevoie de o scurtă pauză; de un duș rece. Vrei să te gândești în tăcere la ceea ce urmează să faci. Îți arunci privirea foarte repede din stânga în dreapta, urci buza de jos peste cea de sus și expiri greoi pe nas. Închizi ochii, deschizi gura, o inchizi la loc, deschizând brusc ochii. Urci și cobori aceeași sprânceană, în momentul în care ești uimită de gândurile tale. Vrei să zici, dar nu zici. Vrei să taci, dar nici să taci nu poți.

Tac și eu. Cumva, mă percepi mega-atent la ceea ce urmează să-mi spui; Mi-ai observat atenția. Asta te face să te întorci la gândurile tale și să le îmbraci în cuvinte care odată spuse, nu mă vor dezamăgi. Greșești, n-ai cum să mă dezamăgești. Sunt aici – te simt. Dacă mă deranja tăcerea ta, mă ridicam și plecam înainte să ne întrebăm dacă este în regulă tăcerea.

Tăcere. Suntem apropiați, ceea ce înseamnă că ne putem permite un moment mai lung de tăcere, fără ca el să fie stânjenitor. Suntem apropiați, ceea ce face ca multe din gândurile mele să plece spre tine. Dar și tu știi asta. Ai observat la fel de ușor ca mine, că multe din gândurile tale au fugit direct spre mine și le-ai lăsat. Știai că sunt pentru mine, cum știam eu despre ale mele că sunt pentru tine. N-ai avut nimic de obiectat, așa cum nici eu n-am avut.

E normal, avem o relație apropiată, care ne deschide multe uși unul altuia. Ești liberă să întri și să ieși din capul meu, fără să îmi simt spațiul invadat. Te primesc. Sunt liber să mă plimb prin capul tău fără să deranjez nimic. Mă primești – te simt. Cu asta am fost de acord amandoi, în momentul în care ne-am gândit că ne placem. Timp am infinit, natural. Zi-mi orice, pot fi oricine, poți fi oricine.

Tăcerea e floarea sfioasă a iubirii.