Zilele trecute am găsit mesajul din sticlă. Aveam aşteptări mai mari de la mine şi credeam că îl voi găsi mai devreme. Dar am învăţat să îmi stăpanesc aşteptările şi să nu mai ridic pretenţii. Nu mereu. Am învăţat că e bine să închizi din când în când ochii şi să îţi zâmbeşti. Indiferent de situaţie. Am învăţat că totul depinde de perspectivă. Cu cât mai negru eşti cu atât mai negru devine totul în jurul tău. Orice lucru negativ poate fi privit cu încredere, orice şut în dos este un pas înainte.
Cu cât râd mai des, cu atât mai multe zâmbete primesc de la cei din jurul meu. Cu cât am fruntea mai descreţită, cu atât mai senine sunt feţele celor din jurul meu. Muncă, lipsă de timp, griji, probleme. Același refren. Muncă, lipsă de timp, griji, probleme. Toate se rezolvă într-un singur mod: indiferență. Am învăţat că adevăratele probleme sunt independente de mine, iar cele mai multe se rezolvă cu sau fără voia mea. Am învăţat să visez la lucrurile bune chiar şi cu ochii deschiși, fără să gândesc negativ. Am aflat că în momentul în care întorc pe toate părțile o problemă am tendința să ii dublez intensitatea. Astăzi prefer să iau o pauză. Astăzi este în fiecare zi.
Întotdeauna mi-a plăcut să aleg drumul complicat, provocator, având mereu încredere în capacitatea mea de a simplifica lucrurile. Dar, ghici ce? Unele lucruri nu suportă simplificare. Am aflat astfel că nu merită sacrificiul. Acum prefer lucrurile simple. Lucrurile simple atrag zile liniștite, dimineți vesele, plimbări lungi de seară, sentimente simple şi alte mici bucurii mari. Am învățat să nu mă mai grăbesc. Graba strică treaba. Graba te face să uiţi de tine şi de oamenii care au fost şi sunt mereu lângă umărul tău. Goana mă transformă într-un roboțel programat să execute. Cu cât mai grăbit sunt, cu atât mai îndoctrinat gândesc. Vreau să gândesc liber şi nu mă grăbesc.
Din când în când găsesc câte un mesaj într-o sticlă. Citindu-l, îmi reamintesc ce este bine şi ce nu; îmi dau seama dacă drumul pe care merg este cel pe care vreau cu adevărat să păşesc. Mesajul din sticlă mă face să micşorez lungimea pasului sau să mă opresc de tot. Drumul către Soare trebuie savurat, nu trebuie parcurs în fugă. Soarele este pentru toată lumea şi fiecare are loc sub el. Depinde pe ce treaptă vrem să stăm şi cât de tare vrem să ne ardă fruntile. Drumul meu va fi plin ce tot ce iubesc. Pentru că aşa vreau eu să fie.
Lucrurile simple atrag zile liniștite.
Uneori suntem atat de cantonati in probleme incat nu mai gandim „stop, prea mult stres strica, nu imbunatatesti situatia stresandu-te, ba din contra”, insa nu putem, nu vrem, nu stim.
Putem, vrem, stim, dar nu avem timp sa ne gandim la astea.
Hora se misca intr-un ritm mult prea alert.
Trebuie sa avem incredere in noi
Nu numai ca trebui, pur si simplu asa se intampla. Asa functioneaza lucrurile.
Eu merg pe principiul următor: mai bine să nu am așteptări și să fiu plăcut surprinsă de surprizele frumoase ori de evoluție, decât să am așteptări și nimic bun să nu se întâmple, urmând să mă prăbușesc :)
Exact pe acelasi principiu functionez si eu. Numai ca uneori ma dezbrac de toate principiile :)
Pe acelasi principiu functionam si eu. Insa am reusit sa realizez ceva mai multe doar in momentul in care mi-am asumat niste riscuri. Nu exista sansa de castig daca nu risti.
Daca prabusirea este ceea ce te sperie atunci risti sa ramai jos.
Exact asta am spus si eu, ca uneori ma dezbrac de principii, adica nu mai functionez dupa regula fara asteptari = o viata mai buna.
Sunt perfect de acord cu tine. O viata fara asteptari si fara riscuri este o viata plata. Motiv pentru care, indiferent cat ai fi de chibzuit si de retunut, din cand in cand pur si simplu trebuie sa risti si trebuie sa rupi ritmul.
Acest „risti sa ramai jos” poate fi sinonim cu „risti si poti sa pierzi”. Asumarea riscurilor nu atrage neaparat reusita. Aduce o posibilitatea mai mare sa reusesti, dar nu garanteaza reusita. E o discutie interesanta, insa raman la ideea ca lucrurile simple sunt sfinte. Le utilizam insa prea putin de-a lungul vietii.
„Asumarea riscurilor nu atrage neaparat reusita. Aduce o posibilitatea mai mare sa reusesti, dar nu garanteaza reusita.” – in schimb, daca nu iesi din zona ta de confort cresc sansele sa ramai la un nivel mediocru.
„risti si poti sa pierzi” are acelasi grad de probabilitate cu „risti si poti sa castigi” – dar am 50% sanse sa castig
Si da, „mai putin” poate inseamna de cele mai multe ori „mai mult”
Si mie imi plac lucrurile simple… dar nu simpliste :)
Nu, nu simpliste, sigur :)
nu prabusirea ma sperie ci certitudinea ei.
Uneori aleg drumurile simple, alteori pe cele complicate. Dar de fiecare dată același plan pentru călătorie. Pașii mărunți și răgazurile de tras aer în piept. Așa reușesc să nu îmi pierd elanul și să ajung până la capăt. S-a întâmplat să parcurg unele drumuri în fugă, dintr-o bucată, în timp record. Când am ajuns la capăt (dacă am ajuns) aproape că nu am putut să mă mai bucur de reușită.
Ce este bucuria fara savurarea fiecarui moment parcurs? Sfideaza definitia bucuriei.
Si eu am invatat sa nu ma mai grabesc deloc. Si asta nu inseamna ca sunt cumpatat, neaparat, dar e mai bine asa.
Ce frumos ai scris, sunt rânduri așa, ca pentru sufletul meu. Și al altor grăbiți care abia învață să încetinească, să respire, să ia o pauză pentru ei înșiși. Scriai într-un alt articol recent, întrebai de fapt (parcă) retoric, când a fost ultima dată când ne-am oprit: să zâmbim cuiva, să mirosim o floare etc. Și mi-am dat seama că eu fac toate lucrurile alea mărunte care știu că mă fac fericită, dar sunt într-o continuă alergare și parcă nu le dau timp să se „așeze”, să prindă rădăcini în mine…
De simplitate simt și eu nevoia :)