Rose nu vrea să plec. Când m-am întors în cameră era în camera copilului. Fetiţa era în pătuţ, iar aparatul pentru somn imita murmurul valurilor. Nu dormea, dar nici nu plângea. Ochii ei priveau pierduţi ca şi cum n-ar fi văzut nimic. Scotea câte un sunet uşor, ca un om care vorbeşte în somn. Rose spune că aşa doarme acum. Spune că nu este vorba că bebeluşul nu doarme, ci că doarme cu ochii deschişi.
– Chiar dacă Dumnezeu n-o să ne ierte, spune Baronesa Degerătură, noi tot îl putem ierta. Ar trebui să ne arătăm mai mărinimoşi decât El! Baroneasa pe scenă, le spune oamenilor: Afecţiune a gingiilor, când se uită prea lung la ce-a rămas din faţa ei. Buzele sunt marginea zdrenţuită a pielii ei, dată cu ruj unsuros. Înăuntru, dinţii ei: fantomele îngălbenite ale ficărei ceşti de cafea şi ţigări din viaţa ei pe jumătate trecută. Pe scenă,
O găseam pur şi simplu adorabilă, oricât de naivă ţi-ar părea profesiunea mea de credinţă. Acest entuziasm care avea să mă conducă mai târziu la anumite excese nu rămânea pentru moment decât la stadiul de exaltare drăgălaşă şi mă împingea doar la omagiile tandre şi înflăcărate pe care şi le aduc în fiecare zi toşi amanşii din lume. Foarte repede Rebecca jucă în folosul ei cu această fascinaţie, înţelegând că era în mine o aplecare
Sari cam la miezul nopţii în casa lui Evie unde îl surprind pe Seth Thomas încercând să mă omoare. Aşa cum mi-e faţa acum, fără mandibulă, gâtul mi se sfârşeşte într-un fel de gaură din care-mi atârnă limba. În jurul găurii, toată pielea e un ţesut cicatrizat: gâlme strălucitoare de-un roşu aprins de parcă aş fi nimerit placinta cu vişine la un concurs de mâncat plăcinte. Dacă-mi las limba să atârne mi se vede cerul
Toate cărţile care se respectă au o pagină de gardă, pe care nu figurează niciun text. E o foaie de hârtie anume făcută pentru ştergerea degetelor murdare ori pentru notarea numerelor de telefon. Indianul rupe cu grijă fila de gardă a Bibliei, găseşte că hârtia e bună, fină, îngălbenită exact atât cât să capete o înfăţişare solemnă. John umezeşte vârful creionului şi se pune pe scris.
Şi se întoarse. Când intră în hol rămase ţintuit locului. Într-un fotoliu stătea Cora Petraşnicu şi pe un scaun, în faţa ei, Lazarovici, care vorbea cu ea. Ceilalţi ascultau în tăcere, împrăştiaţi pe scaune, întorşi cu faţa spre cei doi. Ochii lui Dan Lazarovici stăteau ficşi, fără să clipească, îndreptaţi asupra fetei. Lui Ştefan i se păru că erau parcă gata să-i sară din orbite. Se aşeză încet, curios, cât mai aproape…Ce se întâmplase? Ştefan,
Se ridică în picioare şi se îndreptă; o clipă rămase locului, privindu-l pe Joe cu atenţie, după care porni pe coridor către lift. O văzu apăsând pe buton şi aşteptând, văzu usile dându-se la o parte, apoi Pat dispăru. Strângând cheia căt îl ţineau puterile, Joe se ridică împleticindu-se, până ajunse într-o poziţie ghemuită; se rezemă clătinandu-se de peretele coridorului, apoi o luă la st’nga şi începu să meargă pas cu pas continuând să se
In Clipa in care Denny se apleca peruca ii cade-n mocirla si-n balegar de cal, iar peste doua sute de turisti japonezi chicotesc si se bulucesc sa-i filmeze teasta rasa. -Pardon, zic si ma intind sa-i ridic peruca. Nu mai e la fel de alba si miroase infect, de vreme ce milioane de caini si de gaini isi fac nevoile pe-aici zi de zi. Asa aplecat cum e, cravata ii atarna peste fata, impiedicandu-l sa