Oamenii au căutat întotdeauna răspunsuri. Aşa sunt concepuţi, nu prea pot să accepte evenimentele aşa pur şi simplu. Îşi pun întrebări şi caută cele mai pertinente răspunsuri. Ciudat este că anumite întrebări chiar nu au răspuns. Şi mai ciudat este că deşi cei care-şi pun întrebări conştientizează faptul că nu există răspunsuri raţionale. Şi totuşi o fac. Cele mai frecvente întrebări încep cu omniprezentul de ce?  Se poate aplica oricând.

De ce mi se întâmplă tocmai mie? Refuz să cred că cineva chiar conştientizează faptul că există un răspuns pentru această întrebare. Întrebare care de cele mai multe ori vine în urma unui eveniment zguduitor, tragic sau pur şi simplu trist. Invariabil răspunsurile se învârt iniţial în jurul ideii de ghinion, neşansă, blestem şi aşa mai departe. După ce se conţtientizează faptul că răspunsurile din sfera ghinionului nu sunt mulţumitoare, se trece la un alt nivel. Atunci toate răspunsurile pot fi condensate într-o singură expresie. Expresie care nu dă niciun raspuns, dar conferă parcă o alinare: aşa a vrut Dumnezeu.

De ce unii trăiesc până la vârste semi-porno consumând cafea, alcool, fumând şi având vieţi total dezprganizate în timp ce alţii mor de boli grave la vârste fragede? Sunt aspecte ale vieţii pe care oamenii nu le pot înţelege, deşi încearcă.  Noi considerăm înjustă o moarte la o vârstă fragedă, ba chiar avem capacitatea de a-i acuza pe cei mai bătrâni că nu mor. Ei, ca să vezi, aşa a vrut Dumnezeu! A vrut ca cei care fac umbră aparent degeaba pământului să trăiască mult, iar cei aparent harnici să moară repede. Cine suntem noi să pretindem răspunsuri la aceste probleme? [Azi e Joi, e voie bună, aşa vrea Dumnezeu!]

Morala:  Orice lucru se întâmplă cu un scop sigur.