Nu știu dacă este normal ce mi se întâmplă. În ultimele săptămâni mă comport altfel. Altfel decât credeam eu că e bine. Eram convins că între noi nu se mai poate întâmpla nimic. Dar nimic. Nu mai aveam nimic în comun, nu ne mai lega nimic. Am iubit-o, mi-a plăcut mult. Și nu numai. M-am atașat de ea și trăiam cu impresia că viața mea nu este completă fără ea, ma gandesc la ea. Știu,
Ora 10:01. Sare ca ars din canapea, după ce a stat nemișcat preț de câteva zeci de minute. Face câțiva pași orbește, deși are ochii deschiși. Nu vede, este în altă parte. E cufundat în sine, cum îi place să spună. Își rotește capul încet spre stânga, parcă într-o încercare de a găsi un obiect mărunt pierdut undeva pe rafturile bibliotecii. Aceeași mișcare lentă o face și spre dreapta, ridicând puțin fruntea. Se oprește și