Aseară am avut deosibita plăcere să fiu invitat la un eveniment frumos: Lansarea carţii De la Dolhasca pe…Calea Victoriei. Mulţumită prietenilor de la editura All, am mai bifat încă o seară liniştită în compania unor prieteni de seamă. Evenimentul a avut loc într-un cadru relativ restrâns, iar atmosfera a fost una de prietenie. Desi pe mulţi nu-i cunoşteam decât de prin ziare sau de pe la TV, toată lumea a fost prietenă cu toată lumea. Pe langa faptul
Suntem într-un viitor nedefinit. Viitor care suprinde momentele de după revolta oamenilor de rând, revolta înăbușită de cei puternici. Capitoliul, orașul viitorului, conduce acum lumea, lume împărțită in douăsprezece districte. Hrana a devenit acum bunul cel mai de preț, iar locuitorii districtelor sunt obligați să producă bunuri pentru Capitoliu. Și pentru ca oamenii să nu uite sub stăpânirea cui se afla, anual sunt aleși prin tragere la sorți doi copii care vor lua parte la
Cat de tare este ca banii să dispară din societate? Dar cât de tare este ca totul să se plătească cu timp? Tipul tău. Cum crezi că se trăieşte viaţa cand toţi cei din jurul tău mai au de trăit mai puţin de douăzeci şi patru de ore? Cum este să munceşti 48 de ore efective pe 6 ore de trăit? La toate aceste intrebari raspunde filmul In Time – o capodoperă, din punct de vedere
Bun film! Nu am mai văzut o dramă atât de colorată de foarte multă vreme. Cu replici savuroase, cu umor foarte bun şi cu nişte actori senzaţionali. Acţiunea nu este atât de interesantă dacă o povestesc, aşa ca nu o voi face. Vreau doar să-ţi spun că unele filme sunt foarte bune deşi rezumate sună foarte sec. The intouchables este o gură de aer. Mie mi-a plăcut foarte mult filmul, tot: actori, replici, idee, punere
Vecina de sub mine e surdă, ştii. E 23:14, citesc, iar vocea naratorului de la National Geographic îmi face lectura şi mai plăcută. Pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, mi-e somn de mor. Sunt rupt, mă simt ca după un maraton. Am impresia că în ziua care tocmai s-a încheiat am îmbătrânit câţiva ani buni. Am o perseverenţă moştenită aşa că îmi propun să termin capitolul, cu ultimele forţe. Dacă închid ochii
Este 23:21. Vecina de sub mine e surdă. Aşa că ţine volumul televizorului la maximum. Imaginează-ţi că încerci să citeşti o carte. În acelaşi timp muzica şi împuşcăturile, urletele şi dialogurile desluşite în puterea nopţii încep să îţi capteze atenţia. Iar tu continui să citeşti, de parcă tot ceea ce citeşti se întâmplă în filmul rulat la televizorul vecinei. Se aude perfect vocea povestitorului, se aude perfect orice dialog. Alchimistul. Alchimistul cunostea legenda lui Narcis,
Înapoi în timp. Unde? In gara din Paris. Hugo, un puştan foarte priceput la mecanismele care pun ceasurile în funcţiune, primeşte drept moştenire un robot. Unul dintre primii inventaţi. Este un model special, aparent, acest robot poate să scrie. Doar că este defect, mecanismul este stricat, iar Hugo îşi promote să îl repare. În cinstea tatălui său decedat, care întreaga viaţă s-a dedicat acestui mecanism necunoscut cu care este înzestrat robotul. Ce va scrie robotul?
Doctorul Garrigan, un scoţian obişnuit ajunge în Uganda, regiune dezafectată, imediat după lovitura de stat care i-a permis tiranului Idi Amin să preia preşedenţia şi frâiele armatelor locale. Afacerea pare a fi de lungă durată, aşa că deşi nu îi place să recunoască, va începe să se familiarizeze cu conditiile precare în care îşi va desfaşura activitatea din următorii ani – Ultimul rege al Scotiei. Aci, in Uganda, parca tot ceea ce a invatat despre