– Ce este Banca Favorurilor? – Ştii prea bine. Oricine ştie! – Se poate, dar înca n-am priceput ce vrea să zică. – A apărut într-o carte a unui scriitor american. Este banca cea mai puternică din lume. Există în toate domeniile. – Eu vin dintr-o ţară fără tradiţie în literatură. N-ar interesa pe nimeni. – Nu conteaza. Pot sa-ti dau un exemplu: eu stiu ca esti in plin avant, ca vei avea multa influenta
– Când aveam 15 ani, eram innebunită să descopăr sexul. Dar era un păcat, era interzis. Nu puteam să înţeleg de ce era un păcat: tu poţi? Poţi să îmi spui de ce toate religiile, în toate colţurile acestei lumi, consideră sexul ca pe un lucru interzis – chiar religiile si culturile cele mai primitive? – Ai atins un subiect foarte delicat. De ce crezi că e interzis sexul? întreb eu. – Din cauza hranei,
Aşa cum v-am promis, vă voi arăta, în timp, toate recenziile publicate pe site-urile editurilor. A venit rândul Insomniei, cartea lui Charlie Huston. Nu are nicio legatura cu filmul Insomnia, film care a apărut înaintea cărtii. Filmul este bun, dar nici măcar nu ajunge la genunchiul geniului lui Huston. Vă recomand cu căldura romanul, un thriller SF de nota 10!
Patru camere, patru regizori, patru tripuri dubioase. Cine nu a văzut deja Four Rooms trebuie neapărat sa o facă. Filmul poate părea plictisitor, daca îl vezi în condiţii normale. Aşa cum bine ştiţi, filmele bune se văd în condiţii anormale, evident. Vă recomand să vă liniştiţi cu ce aveţi mai bun şi să vă aşezaţi comod, urmează unul dintre cele mai ingenioase filme. Îmi permit să dezvălui faptul că mie mi-a plăcut cel mai mult
Eu sunt de modă veche. Îmi place să citesc. Nu am un gen preferat, dar am autori preferaţi. Dacă ar fi să mă ghidez după autori, pot să spun ca îmi place horrorul, nihilismul şi SF-ul. În urmă cu mai bine de o jumătate de an am trimis nişte recenzii, făcute de drag, pe la edituri. Am observat că au început să fie publicate. Am să vi le arăt în timp pe toate cele publicate,
V-aţi întrebat vreodată câtă memorie poate să „stocheze” creierul? Eu m-am întrebat, iar singurul răspuns, mai mult sau mai putin ştiinţific, a fost „multă”. Creierul poate stoca practic o cantitate infinită de informaţie. Lucrul ăsta nu ni se pare ieşit din comun, din simplul motiv că ne-am obişnuit ca informaţiile să fie „scrise” in mod continuu în „creier”. Noi apelăm la amintiri în fiecare secundă, ni se pare normal să ţinem minte orice. Dar ce
Rose nu vrea să plec. Când m-am întors în cameră era în camera copilului. Fetiţa era în pătuţ, iar aparatul pentru somn imita murmurul valurilor. Nu dormea, dar nici nu plângea. Ochii ei priveau pierduţi ca şi cum n-ar fi văzut nimic. Scotea câte un sunet uşor, ca un om care vorbeşte în somn. Rose spune că aşa doarme acum. Spune că nu este vorba că bebeluşul nu doarme, ci că doarme cu ochii deschişi.
– Chiar dacă Dumnezeu n-o să ne ierte, spune Baronesa Degerătură, noi tot îl putem ierta. Ar trebui să ne arătăm mai mărinimoşi decât El! Baroneasa pe scenă, le spune oamenilor: Afecţiune a gingiilor, când se uită prea lung la ce-a rămas din faţa ei. Buzele sunt marginea zdrenţuită a pielii ei, dată cu ruj unsuros. Înăuntru, dinţii ei: fantomele îngălbenite ale ficărei ceşti de cafea şi ţigări din viaţa ei pe jumătate trecută. Pe scenă,