Supărare. Schimbare. Cauze şi efecte

Supărarea reprezintă un necaz, o mâhnire sau o neplăcere. Devii supărat atunci când se întâmplă ceva care te deranjează sau care te chinuie. Supărarea este în mod natural efectul unui eveniment neplăcut care te-a afectat. Mâhnirea pe care o resimţim poate avea diferite intensităţi. Oamenii percep evenimentele în mod diferit, iar ceea ce pentru unii constituie sursă de distracţie, pentru alţii poate fi sursă de supărare. Ciudat este că mulţi oameni folosesc această supărare pentru a-i constrânge pe cei din jurul lor.

Înainte de toate, eu cred că utilizarea supărării ca mijloc de manipulare este o tâmpenie. Cel mai frecvent se întâmplă în cuplu. Am cunoscut oameni care au făcut din supărare o artă. Oameni care atunci când vor ceva se supără, bat din picior şi au impresia că totul trebuie să se întâmple aşa cum vor ei. De ce? Pentru că sunt supăraţi. Nu numai că nu are sens comportamentul ăsta, dar cei care-l practică au uitat pur şi simplu că atunci când vrei ceva poţi să ceri. Acelaşi lucru fiind valabil şi atunci când nu vrei ceva.

De foarte multe ori supărarea se foloseşte ca o armă deosebit de periculoasă. Cumva, greu de înţeles cum, partenerii acceptă fără explicaţii să se schimbe. Oamenii acceptă prea simplu o supărare fără cauză reală. Iar viaţa de cuplu devine un simplu set de reguli de tipul nu fac ceva  pentru că se supără jumătatea. Nu ies în weekend pentru că se supără pe mine. Nu merg acolo pentru că se supără pe mine. Nu ies cu x pentru că se supără pe mine. Nu port hainele alea pentru că se supără pe mine. Nu râd, nu plâng, nu beau, nu înjur, nu fluier, uneori nici nu respir pentru că, ghici ce, se supără pe mine. Efectul este imediat.

În aparenţă sunt cazuri izolate, însă eu le întâlnesc tot mai des, parcă. Întotdeauna m-am întrebat cum acţionează asupra oamenilor această supărare fabricată. Are o putere hipnotică, se pare. Am întâlnit oameni în toată firea care ajung să se încadreze pe nişte traiectorii foarte bine definite de apropiaţi sau jumătăţi. Atât de mare este puterea ameninţării cu  supărarea încât oamenii ajung să facă ceea ce urăsc doar pentru că altfel se supără apropiaţii.

Vorbim tot mai des despre libertate. Apreciem din ce în ce mai mult oamenii naturali.  În acelaşi timp ne place să trasăm direcţii foarte stricte pentru cei apropiaţi, dar şi să ne încadrăm pe direcţiile trasate de alţii. Viaţa devine o combinaţie semi-dubioasă de impuneri şi încadrări pe care le urâm, dar cumva le-am acceptat din mers.  Şi uite aşa relaţiile dintre oameni se transformă în seturi de reguli simple împotriva firii. Reguli pe care dacă le urmezi suntem prieteni, dacă nu le urmezi ne supărăm. Iată de ce sunt atât de preţioase relaţiile bazate exclusiv pe naturaleţe, pentru că sunt rare.

Morala: Oamenii sunt frumoşi exact aşa cum sunt.

octombrie 4, 2013

Etichete: , , , , , ,
  • si eu ma confrunt deseori cu problema asta, la mine si la cei cunoscuti si apropiati mie. ..am ajuns la concluzia ca de vina este sistemul in care am fost crescuti, parinti, rudele, societatea ne-au impus niste reguli de mici. si da, ne-au invatat ca supararea e un mijloc de a obtine sau nu ceva. si eu ii zic deseori copilului “fa aia ca daca nu ma supar”sau”stai cuminte ca ma supar”…incerc sa ma corectez! pe ea am invatat-o sa nu mai urle si sa maraie cand nu ii convine ceva ci doar sa imi arate sau sa ceara.deocamdata merge, dar sunt constienta ca tb sa ii ofer si un exemplu de urmat daca e sa tina si pe viitor acest comportament. mosii ei sunt asa cum zici tu:)))))el nu face nimic pt ca face nevasta un booooootttttt de nu te vezi:)))problema e ca el accepta si ea nu considera ca face ceva rau….oricum..viata e prea scurta sa stam suparati unii pe altii!!!!!!!

  • Te pune pe gânduri?

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.