Fericit că am prins loc liber în metrou mă așez ușor. Mă încearcă un sentiment de vinovăție pentru că eu stau pe scaun, iar în jurul meu sunt atâtea reprezentante ale sexului frumos care stau în picioare. Au trecut mai bine de șaizeci de secunde și până acum niciuna nu m-a privit în ochi cerându-mi nonverbal să-i cedez locul. Deși sunt conștient că-mi iese cămașa din pantaloni, încerc să mă așez mai comod. Dezlipesc genunchii,
Zâmbetul este râsul abia schiţat. Surâs, cum l-ar denumi femeile singure. Oportunitate, cum i-ar spune bărbaţii singuri. Indiferent cum l-am interpreta, zâmbetul conferă interlocutorului linişte, placere, destindere. Ceea ce mi se pare mult mai tare decât faptul că zâmbind îi faci pe cei din jurul tău să se simtă bine, este faptul că zâmbetul se oferă gratuit. Nu cred ca a plătit cineva pe altcineva să ii zâmbească. Exceptând şedinţele de shooting. Dar.