Explicații. Asta vor oamenii după fiecare întâmplare negativă. Simt o nevoie nebună să caute explicații. Vor neapărat să afle de ce s-a întâmplat și mai ales cine este vinovat pentru cele întâmplate. Pulsează în ei setea nebună de a găsi întotdeauna țapul ispășitor. Nu contează faptul că nimic nu mai poate fi schimbat, nu. Ceea ce contează este găsirea unor explicații și identificarea sursei: vinovatul. Mulți îmi lasă impresia că acest țap ispășitor are puterea miraculoasă de a reduce efectele negative ale oricărei întâmplări. Ceea ce, în mod firesc, este fals.

Nimeni nu se întreabă cine este responsabil pentru un lucru pozitiv. Nu prea ne place să găsim sursa evenimentelor pozitive. Nici să felicităm verbal sau mental persoana care a stat la baza fericirii noastre. Ne-am pierdut încet-încet îndemânarea de a încuraja binele. E normal să faci bine, ai zice. Ce sens are să căutăm explicații câtă vreme totul este în armonie? Nu încurajăm faptele bune, pentru că faptele bune nu prea nasc dezbateri și nici posibilitatea de a ne da cu părerea într-un mod științifico-fantastic. Nu. Faptele bune nu vin la pachet cu ipoteze șocante și nici cu posibilitatea de a arăta pe cineva cu degetul acuzativ. Explicațiile se caută atunci când cineva ne face rău, nu-i așa? De ce? Cine este vinovat? Aha, să plătească! 

Avem o foame nebună de judecată. Vrem să se facă dreptate, țapul ispășitor trebuie să plătească. Nu mai contează faptul că vinovatul este imaginat sau real. Nu. L-am găsit, am făcut acest miraculos efort, iar acum trebuie să plătească. Pentru că dacă nu plătește nu avem somn. Am auzit de foarte multe ori familii ale victimelor declarând faptul că sunt mult mai liniștite acum că vinovatul a fost găsit și plătește pentru faptele sale. De parcă intrarea țapului ispășitor în pușcărie coincide cu ieșirea din mormânt a rudei decedate.

Vânătoarea aceasta prefăcută în artă devine caracteristică de bază a oamenilor. Tot mai mulți stau cu pușca la ochi încercând să găsească vinovați. În orice domeniu. De parcă identificarea vinovaților ar șterge cu buretele efectele. Risipim atât de multă energie alergând după țapi ispășitori verzi pe pereți încât ne-a ieșit din obișnuință ideea de iertare. N-am înțeles niciodată de ce devine atât de importantă vina. Și nici de ce oamenii vor cu ardoare să-l calce în picioare pe vinovat.

Morala: Țapul ispășitor este un animal care ne sufocă specia încet, dar sigur.