Se spune că un om îmbrăcat în costum impune respect, denotă rafinament și emană eleganță. Așa se spune. Un om care poartă costum este cu mult mai credibil decât unul în tricou. Așa s-a dovedit. Noi, oamenii, asociem costumul cu seriozitatea. Tiparele pe care le-am construit cu migală în trecut ne deservesc și astăzi pentru a face lucrul la care ne pricepem cu toții: etichetăm pe ceilalți. Chiar dacă recunoaștem sau nu, asta facem în fiecare zi – cântărim oamenii cu care interacționăm, le punem etichete și încercăm să ne dăm seama daca îi vrem aproape sau departe. Iar cel mai simplu este să le descoasem stilul vestimentar. Și da, încă suntem blocați în conceptul devenit literă de lege pentru unii, haina face pe om.
Și pentru că haina face pe om, în multe instituții încă se impune cod vestimentar. Angajații încă transpiră intens pe sub cămășile călcate atent. Încă înjură printre dinți atunci când cineva dă cu piciorul (la propriu) luciului pantofilor. Încă se stă în picioare ca să nu se strice dunga pantalonilor. Încă se gâfâie cu nodul la cravată în pumn. Încă se moare de cald cu sacoul pe umeri în mijlocul verii. De ce? Pentru că încă există mulți oameni care cred despre alți oameni că sunt eleganți dacă se îmbracă în costum. Vezi orice bancă, orice agenție de vânzări, orice instituție, orice clădire de birouri. Oameni și costume. Adică eleganță, va să zică.
Ei, dacă-i așa, recunosc: eu nu sunt elegant. Nu am cum să fiu elegant într-o lume în care costumul conferă statutul. Nu suport pantalonii cu dungă pentru că îi găsesc rigizi și bătrânești. Nu pot să port cravată pentru că am impresia că mă sufoc. Pantofii clasici, pe lângă faptul că sunt incomozi, reprezintă probabil cea mai proastă soluție de mers pe jos. Cu cămășile interacționez destul de des, dar niciodată băgate în pantaloni. Pentru că da, ești elegant doar atunci când ai cămașa băgată în pantaloni, nu-i așa?
Am întâlnit oameni care se îmbracă doar elegant, oameni care fac din asta un stil de viață și pe care nu mi i-aș imagina altfel. Le place, o fac. Dar viața mi-a scos în cale și altfel de oameni. Care se plâng des că îi bat pantofii. Sau că îi strâng pantalonii. Sau că nu mai suportă cravata. Oameni pe care întotdeauna i-am intrebat același lucru: de ce te chinui? Cu mici diferențe, răspunsurile se învârt în jurul aceleiași explicații: trebuie să fiu elegant. Să le spună cineva faptul că eleganța poate să trăiască fericită și sub tricouri/jeanși/șepci/adidași. Poți să fii elegant în fiecare zi, fără dungă.
Omul face haina.
Dar nu este bine si nici normal sa porti pantofi incomozi,orice pantof,fie el sport sau elegant trebuie sa fie comod. La fel si cu haina sau pantalonii,orice uniforma, trebuie sa fie cat mai comoda,ca altfel munca nu mai face parte din tine si din viata ta daca te chinui pana si in legatura cu hainele. Insa e adevarat ca in UE calitatea pantofilor eleganti este absolut execrabila, iar cei care sunt cu adevarat comozi ca omanusa costa ff scump,dar nici asa scumpiefectiv NU se gasesc peste tot. Trebuie sa te duci in magazine speciale departe de casa astfel incat sa cumperi asa ceva, iar de pe Inetrnet pot sa cumperi numai si numai daca stii brandul respectiv ff bine si masua exacta, si daca brandul e din ala vechi si traditional, nu din asta nou care poate schimba calapodurile sau fabrica unde manufactureaza pantofii, sau chiar modelele asa de la sezon la sezon. Mi se pare ff complicat in UE pt ca efectiv rar ai srtiment daca nu te deplasezi in cateva capitale majore, in capitalele maimici nu gasesti decat numerele mici sau variantele alea pe care nu le vrea nimeni, pur si simplu nu ai de unde sa alegi. Eu si acum sunt disperat in legatura cu calitatea deosebit de slaba a pantofilor de lux din mai bine de 4/5 din UE. Zau, efectiv visez sa plec in Asia numai ca sa-mi pt cumpara niste pantofi ca lumea de la Singapore. Pt ca nu doresc sa ma duc in Italia, pur si simplu nu vreau sa cumpar pantofii, chiar si italieni sa fe, din Italia,prefer sa cumpar din aia italieni facuti pt export,si numai in SUA si in Asia poti gasi pantofi italieni ca lumea,acasa la ei nu gasesti din aia misto de cat daca ai noroc sau pile, nu ca simplu consumator oarecare,sunt efectiv ff mahnit.
Eu port adidasi si tenisi si chiar vorbeam cu un prien despre cat de comod este asa. Sper sa nu ma bata nimeni cu rosii daca la 60 de ani am sa-mi permit sa-mi plimb fizicul batran in tenisi sau adidasi si blugi, prin parc.
Pantofii sunt execrabili. In urma cu nu foarte mult timp am fost invitat la o cununie. Dupa 3 ore in pantofii pe care ii credeam mega-comozi chiar simteam ca-mi cad picioarele. Nu, multumesc :)
Eram puştan şi, ca toţi puştii, jucam fotbal pe maidan. După o miuţă, nu ştiu ce mi-a venit, dar le-am spus celorlalţi băieţi că ar fi mişto să mergem la teatru. De ce nu? Şi am mers, dar nu mai ştiu nici la ce teatru şi nici ce piesă se juca. Ţin minte doar înfăţişarea noastră: în trening sau cu pantaloni scurţi şi tot aşa, vreo 6 băieţi de 14-15 ani, în tenişi, transpiraţi şi plini de praf, printre nişte spectatori „normali”, îmbrăcaţi unii în costum, alţii, nu, dar curaţi. Habar n-am cum de ne-au permis să intrăm în sală. Sigur, a fost spiritul de frondă la mijloc, dar mă gândesc cum aş reacţiona astăzi, dacă aş vedea alţi puşti veniţi la teatru direct de pe maidan…
Buna problema si daca as fi sincer total, cred ca mi s-ar parea ciudat. Desi eu sunt ferm convins ca omul face haina, nu am reusit sa scap de tot de chestia asta cu tiparele, cu hainele elegante sau cu „ce haine trebuie sa porti cand mergi acolo”…
Nici nu cred ca exista cineva care sa fi trecut cu totul peste tiparele astea.