Mă gândesc foarte profund la un lucru. Încerc să îmi imaginez ceva necunoscut. Filosofii spun că omul și mintea lui reprezintă cu mult mai mult decât suma memoriilor sale. În acelaşi timp, oamenii de știință susţin că mintea omului reprezintă exact această sumă. Sunt şi voci care susţin că un om care vede pentru prima dată un obiect super-futuristic, obiect care nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut el până la momentul respectiv, nu are capacitatea să îl conștientizeze. Se spune că nu îl vede pentru că nu are cu ce să îl asemene. Teorie este destul şubredă, însă  interesantă.

Am sa incerc sa ma gandesc foarte profund la o față total necunoscută. Adica sa imi imaginez o faţă care sa nu semene cu nimeni pe care eu sa il cunosc. Indiferent cat de mult as incerca nu pot. Mi-am aruncat mintea departe in necunoscut dar nu-mi iese. Oricat de mult as incerca, tot semana cu un prieten, sau cu un actor, sau cu o vecina. Daca asa nu merge, am sa incer sa construiesc in minte o față cu trasaturi culese de la necunoscuti. Imi voi imagina un chip cu parul vecinei, cu tenul unui bun prieten, cu nasul altuia, cu ochii unei colege, cu urechile alteia, cu zambetul iubitei, cu fruntea unui fost profesor…

Nu merge nici asa. De cele mai multe ori chipul se transforma fara ca eu sa vreau in persoana de la care  “imprumut” ochii.  Deduc faptul ca si imaginatia are limitele ei. Poate ca ni se pare infinita, dar sunt lucruri pe care pur si simplu nu ni le putem imagina. Daca tot ceea ce ne imaginam are ancora in memorie, inseamna ca imaginatia este limitata. Este limitata la propria memorie. Noi spunem ca avem o imaginatie bogata atunci cand avem capacitatea de a crea situatii fantastice. De fapt, imaginatia bogata este simpla putere de a combina rapid si eficient elemente din memorie. Atat si nimic mai mult…

Morala: Cuget, deci exist.