Imposibil si posibil. Asteapta-te la neasteptat

GânduriComentariile sunt oprite pentru acest articol.

Ești aici:·Imposibil si posibil. Asteapta-te la neasteptat

Ceva este și va rămâne imposibil, atâta vreme cât nu se poate realiza. Niciodată, sau nu în această viață. Nu ai cum să fii atras de imposibil, câtă vreme se știe că nu poate fi schimbat. Imposibilul rămâne imposibil, iar odată ce înțelegi asta, abandonezi și ieși. Orice energie canalizată către un lucru imposibil de modificat, este o pierdere. Imposibilul este nimic, iar nimicul nu este atrativ pentru nimeni. Vei fi mereu atras de lucruri care se pot realiza; la care vei putea lucra; care se pot întâmpla. Unele simple și evidente, total posibile; altele care se întâmplă rar, foarte rar, aroape imposibile, cu foarte puține șanse de realizare, dar care nu au cum să fie imposibile. Lucrurile care se întâmplă rar – neasteptat, sunt atractive, tocmai prin natura lor.

Încadrarea tuturor celor din jurul tău în cele două mari direcții (posibil sau imposibil) reprezintă elementul cheie pentru tot ceea ce urmează să faci. A nu amesteca posibilul cu imposibilul pare ceva pentru copii. Nu numai că pare foarte simplu, dar parcă atât de important să fie? Este. La fel de important ca diferența dintre real și iluzie. Poți să risipești tot ce ai crezând că imposibilul poate fi transformat în posibil, dar finalul va fi mereu același: resursele tale sunt zero, iar imposibilul rămâne neclintit. Ai pierdut. Ai fost păpușă în marele teatru regizat de iluzie. Trebuie să regândești totul, ce să vezi, n-a fost cum credeai. Este imposibil.

Imposibilul nu poate fi făcut posibil, la nivel conceptual. Poți face însă altceva. Poți regândi lucrurile pe care le consideri imposibile. Printre ele se pot ascunde lucruri posibile, dar neașteptate. Știi tu, șansa aia de una la un milion care se întâmplă, pur și simplu. Acolo, despre acea zonă vorbim. Hai să le zicem minuni, venite pe neasteptat. Ce sunt minunile? Simplu, lucruri pe care le credeai imposibile, dar care s-au întâmplat, neasteptat. Și pentru că s-au întâmplat, înseamnă că niciodată nu au fost imposibile. Iluzie? Tot ce se poate.

Minuni? Fie, minuni; evenimente foarte puțin probabile, care se întâmplă. Faptul că se întâmplă, chiar și la o rată foarte mică de concretizare, înseamnă că se poate. Neașteptatul se întâmplă, este o realitate. Nici nu ar avea cum să fie altfel, pentru că dacă nu s-ar întâmpla și lucruri rarisime, am trăi plat. Dacă am elimina cu totul surpriza din existențele noastre, totul ar fi conform planului: daca x, atunci y, altfel z (if-then-else). Și la asta s-ar putea rezuma viețile; toate. Orice eveniment neasteptat creează uimire sau suprindere – insă el se întâmplă pentru că nu a fost imposibil, doar neasteptat.

 Așteaptă-te la neasteptat, este singura cale prin care te vei cunoaște.

Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!

Share


Sus