La nivel global, sistemul de învățământ este într-o permanentă schimbare. Nevoile se schimbă. Metodele se schimbă. Oamenii se schimbă. Tehnologia se schimbă. Mințile luminate s-au prins și adaptează sistemul în permanență. Am fost crescuți și educați cu ideea că întotdeauna cantitatea primează. Pentru mulți, școala a însemnat un loc semi-cenușiu în care niște adulți încruntați pedepseau niște copii debusolați; un loc în care cine reținea mai mult era apreciat și lăudat.. Are sens să ne întrebăm de ce sunt atât de puțini cei cărora le-a plăcut la școala? Nu cred. Tehnologia ne permite acum să aflăm informații prețioase despre sistemele din alte țări și astfel să înțelegem că noi greșim – nu exista impunere.
Sistemul românesc de învățământ a fost construit pentru supergenii. Poate că la vremea la care a fost gândit, copiii erau supergenii capabile să învețe în doisprezece ani treizeci de materii, în speță să fie specialiști în treizeci de domenii (nelegate). Sau poate că nu. Școala românească încă este un loc în care o singură materie te poate determina să repeți anul, chiar dacă ești olimpic național la toate celelalte. Așa funcționează sistemul, trebuie să știi din toate, altfel nu ai cum să ajungi un om realizat (cum ne place să spunem). Nu te întreabă nimeni ce ai vrea să studiezi. Nici măcar pe părinți nu îi consultă nimeni. În fond, profesorii știu mai bine ca oricine ce este bine pentru copii, nu-i așa? Doar sunt profesori, un fel de stâlpi ai societății, formatori de genii și suport pentru viitorul țării.
Impunere. Aceasta este calea pe care cei mai mulți dascăli o aleg. Profesorii impun elevilor să memoreze ani la rând informații din diverse domenii obscure, pe principiul că nu știi niciodată când te vor ajuta. Sistemul educațional nu te învață să respecți reguli, ci îți impune să le respecți. Și ce dacă vremurile dovedesc faptul că tot ceea ce ți s-a impus să memorezi nu te-a ajutat la nimic? Societatea a creat o portiță: se zice că memorarea te-ar ajuta în procesul de dezvoltare al creierului. Am auzit ideea asta de atât de multe ori încât aproape că începusem să o cred, copil fiind. S-a dărâmat atunci când mi-am dat seama că în 10 minute de atenție pot reține informația de pe trei foi A4, informație cu care pot obține un 10 curat. Chiar dacă a doua zi nu mai știam nimic din ce-am recitat pentru 10-le de ieri. Aș fi putut juca după regulile astea și aș fi fost elevul model. Dar nu a fost pentru mine. La ce bun?
Cantitate. În prezent, pe un stick de doi centimetri pătrați putem pune mai multă informație decât poate acumula un om în toată viața. Un om, o clasă sau o școală întreagă. Ne pierdem vremea și energia memorând pentru că suntem injectați cu ideea că așa este bine. Cantitate, nu calitate. Iar peste ani ne întrebăm nedumiriți de ce suntem centrați pe acumulare. Nu ar trebui să o facem. Suntem rezultatul unui experiment eșuat. Am creat un sistem greșit de învățare, suport pentru o societate de hiperconsum. Consumăm doar de dragul de a consuma, iar tratamentul bolnăvicios se aplică încă din prima zi de școală. Norocul nostru, suntem înzestrați cu materie cenușie care ne permite să ne dăm seama că e greșit. Dar asta vine în timp, la unii. La ații, niciodată.
Mustrare. Profesorii trăiesc cu impresia că mustrând copiii, îi vor determina să fie supuși; să învețe; în speță, să rețină cât mai multă informație într-un timp cât mai scurt. Dacă elevul nu o va face, va fi pedepsit și marginalizat. Va repeta anul, va fi arătat cu degetul, va fi dat ca exemplu negativ. Învățământul este bazat pe un sistem de valori fals. Într-o lume în care aflăm că valoarea oamenilor este nemăsurabilă, profesorii etichetează elevii acordându-le note. Elevul de 5 este slab sau foarte slab, în timp ce acela de 10 este cel mai bun. Este o nerozie să dai valoare unui om. În țările dezvoltate, profesorul este cel mustrat în situația în care elevul nu învață. Logica este simplă, elevul nu a învățat pentru că profesorul nu a fost suficient de capabil să-l determine să o facă. E corect.
Valoarea unui om este inestimabilă; omul este mai presus de orice sistem de valori.
Bine, insa copiii trebuie sa fie pregatiti si pt competitie intr-un fel, si din aia fizica sportiva dar si din aia intelectuala. Plus varsta ideala pt a face apel la constiinciozitatea cuiva e aia dintre 6- 7 si 12-13 ani, adica primele 6-7 clase. De altfel sunt convins ca dpdv scolar majoritatea functionam la nivel de max clasa a 7-a, chiar si destui intelectuali cu diplome ulterioare autentic superioare. O minoritate reala ajunge sa fie chiar de Bac…insa intre timp s-a mai prelungit scolaritatea obligatorie, nu ar exista de fapt nici joburi pt atatia ucenici adolescenti ca nu are cine sa le subventioneze plus competitia pt uceniciile de artist-artizan e feroce…multi chemati putin alesi ! Deci ce sa faci cu atatia copii intre 14 si 18 ani ? O solutie ar fi scaderea natalitatii si ea este deja aplicata chiar spontan natural demografic pe zone din ce in ce mai largi acolo unde scoala e obligatorie pana catre hat 9-10 clase plus unde exista si multe facultati particulare. Insa pe termen lung pana si economistii chinezi au inceput sa se ingrijoreze in legatura cu politica unui singur copil, daramite altii…cand toata lumea stie ca fondurile de pensii din UE ba chiar si din alte parti mai zgarcite mai tin asa maxim
50 de ani ! Dar nu e o conspiratie, e ceva asa oarecum natural. Ma rog, si cu parghii sau proptele uneori, dar maj de termen scurt, maj 2 generatii. Plus nu inteleg de ce vrei tu atatia copii exceptionali de tip leader plus artist unicat fiecare ? Crezi ca ei te vor tine pe tine 20 de ani la pensie ? Mai curand te vor eutanasia cat mai rapid plus in mod cvasi-etic cvasi-altruist…sa-ti faca „un bine” si tie
plus si sustinatorilor lor ! Mai usor te poti fofila intre aia cu Bac-ul pe puncte !
Disclaimer: NU tin cu Scrooge, tin cu Huey, Dewey si Louie !
Cu pensiile au rezolvat-o prin privatizarea lor, iti platesti singurel pensia. Cum functioneaza? Vom vedea.
Mi se pare putin crud ceea ce ma intrebi. Te-ai dus la extrema, cumva consideri ca daca scoala ar functiona bine, ar iesi din ea numai copii exceptionali si leaderi. Eu nu cred ca este asa. Un sistem de invatamant bine pus la punct pregateste oameni pentru viata. Nu scoate leaderi pe banda rulanta, ca nu asta este scopul, ci specializarea.
Mi se pare ciudat sa-ti raspund la intrebarea „de ce vrei atatia copii exceptionali?”. E ca si cum m-ai intreba de ce vreau ca lumea sa fie mai buna.
Da, ma pot fofila mai usor printre oameni mici, dar mi-as dori sa am ocazia sa fie si altfel. Sunt totusi de parere ca nu ma incadrez la eutanasie, oricat de sus ar fi ei :)