Predicţie. Astrologie

Dimineaţa simt nevoia să îmi fac ritualul. Cafea, apă rece pe faţă, cuvintele lui Busu despre vreme, câteva predicţii de la Neti şi o gură de aer proaspăt de pe geam. Îmi place să îmi construiesc în minte propriul drum pentru fiecare zi.  Nu prea mă las influenţat de vorbele specialiştilor, dar tentaţia este uneori mare. Uneori rezist cu greu să nu îmi arunc ochii pe rândurile care mi-ar putea precize câştiguri la loto, contracte şi colaborări fructuoase, plimbări şi călătorii exotice sau fericire infinită. Predicţiile sunt bancuri bune.

Astrologia este o ştiinţă ocultă care se ocupă cu descifrarea şi prezicerea destinelor individuale sau colective. Are la bază studierea poziţiei şi mişcării aştrilor (Soare, Luna, planete); analiza constelaţiilor sau a unor fenomene cereşti.  Cum vârsta aştrilor este doar estimată, la fel pot spune şi despre astrologie, are o vârstă multimilenară. Astrologia a luat naştere în acelaşi timp cu umanitatea. Dar a avut nevoie de trecerea omului de la starea animalică la cea de fiinţă gânditoare, ca să capete un sens. A avut nevoie ca omul să mediteze la rostul său în lume şi la fenomenele înconjurătoare.

Astrologia i-a preocupat mult pe oameni. Pe cei mai mulţi i-a fascinat de-a dreptul. Pentru a-i desluşi tainele, au fost create sisteme complexe care spun uneori mai mult decât obiceiurile şi mitologiile fiecărui popor. În încercarea de a citi destinul, cu  5000 de ani în urmă, chinezii au început să urmarească astrele. Egiptenii au făcut-o şi mai devreme. Mayaşii ceva mai târziu. Conform astrologiei vechi, omul face parte din Cosmos şi fiecare are locul lui bine stabilit în Univers. Viaţa omului ar fi influenţată în permanenţă de astre.

Şi astrologia indiană influenţează destinul omului în toate momentele existenţei. De la naştere şi până la moarte. Conform concepţiilor, astrele au corespondente în fiecare punct al corpului uman. Mişcarea lor influenţează întotdeauna spiritul.

La început oamenii au încercat să explice prin astrologie esenţa fenomenelor, pur divinitoriu. Mai târziu, pe baza unor corelaţii mai mult sau mai puţin logice, oamenii au ajuns să facă legături între ceea ce se petrece în cosmosul vizibil şi viaţa pe Pămant. Astrele nu numai că influenţează destinele, dar se influenţează reciproc, se inhibă sau îşi intensifică acţiunile. Influenţe care au corespondent în viaţa omului.

Dar oare astrologia ne poate arăta calităţile sau defectele? Ne poate prezice conjuncturile în care vom câştiga sau vom pierde? Ne permite să corectăm sau să preîntâmpinăm anumite evenimente? De ce suntem mereu tentaţi să ne aflam viitorul? Nu putem să ne lăsăm spiritul să meargă liber? Dacă aflăm despre viitor, ce sens mai are necunoscutul sau imprevizibilul? [după o idee a Ioanei]

Universul este al meu, iar eu sunt al Universului.

  • Pingback: Bun De Citit
  • Sincer… eu cred că suntem influențați de tot ce ne înconjoară, de întregul Univers. Nu cred însă în predicțiile astrologilor :)

    • eu cred in adevaratele predictii. Adica nu Horoscop, ci studiu asupra astrelor.
      Horoscopul este pistol cu apa :)

    • Henry Miller. Hmmm, de cand imi promit ca ma rasfat cu Tropicul Cancerului. Doamne, da-mi timp :)

    • Dar sa stii ca astrologia este stiinta, horoscopul este un pistol cu apa menit sa vanda. De cele mai multe ori, in realitate, astrologia si horoscopul nu au puncte comune.

      Astrologia este o stiinta foarte, foarte interesanta din punctul meu de vedere.
      Si intamplarea asta ce este? :)

  • Chestia cu astrologia este foarte interesanta … dar totusi nu cred si nu mi sa intamplat sa fie cum prezice asa zisele astre… poate coincidente?

    • Pai astrele nu prezic nimic. Nu confunda Horoscopul cu Astrologia.
      Astrele trebuie interpretate. Ele dau directii. Niciodata alinierea astrelor nu vor conduce la castigarea potului cel mare de la Loto, de pilda.

      Mi-e imposibil sa cred, totusi, ca nu s-a intamplat niciodata sa se potriveasca predictia cu viata ta. Macar intr-o zi. Macar accidental.

  • Deci ritualul de dimineata e intr-adevar o conditie pentru buna functionare in restul zilei.:) Ritualul meu nu include predictii astrale, am renuntat de mult sa le mai urmaresc chiar si pentru amuzament. In afara de faptul ca nu gasesc credibile astfel de predictii, nu as vrea sa stiu ce se intampla axi, peste o luna, peste cativa ani. M-as simti jucand un rol intr-un scenariu gata scris si nu traind. Farmecul vietii este pana la urma si imprevizibilul, cel putin pentru mine. Macar asa iti pastrezi speranta ca poate fi bine, daca ai sti dinainte ca e rau, n ti-ar mai veni sa iei parte la aceasta tragi-comedie a vietii.

    • Da Andreea, asa este :)
      Imprevizibilul este cheia unei vieti interesante, zic eu.

      In alta ordine de idei, e bine intr-un fel sa stii ca atunci cand x planeta este pe linie cu y te simti slabit, esti neatent sau apatic.
      Oamenii vor sa stie lucruri, asa sunt construiti. Sa cunoasca…

  • Marii specialişti care apar la televizor nu pot prezice nimic corect.
    Numai întâmplarea face ca o dată la o sută de preziceri să aibă
    derptate. La un moment dat, când aveam puţini oameni în redacţie,
    făceam eu prezicerile săptămânale. O colegă mi-a spus că
    foarte adesea i se întâmplă exact ce spun despre zodia ei.
    Fii sigur, era pură întâmplare. Prezicerile erau scoase din burtă…

    • Sunt ferm convins ca asa este. Dar mie imi place sa cred ca astrologia este aparte si planetele sau miscarea lor chiar ne influenteaza intr-un fel sau altul. Horoscopul este cancan. Haos si atat, asta stiu sigur. Adica horoscopul pe care il tot citim prin ziare si prin reviste.

  • Suntem influențați și de o gânganie care ne-a zburat prin fața ochilor, tind să cred că totul e oarecum interconectat, iar atracția și „jocul” corpurilor cosmice ar avea și ele impact asupra noastră. Nu știu în ce mod, nu știu cât de mult. Nu am prea multe cunoștințe când vine vorba de astrologie, deci n-aș putea nici să zic că e așa, nici că nu.
    Ce aș zice, e ce ai zis și tu mai sus: să nu confundăm horoscopul zilnic, aruncat la întâmplare prin mass-media, și astrologia (care are niște teorii și principii – cât de corecte sau greșite, cum ziceam, nu știu – dar are totuși niște repere)

    • Fie vorba intre noi, inca din cele mai vechi timpuri oamenii legau miscarile astrilor cu evenimentele din viata lor. Poate ca nu este o relatie de tip “daca x atunci y”, dae experienta ne-a invatat ca in anumite faze ale lunii unii oameni se simt intr-un fel. In anumite perioade altii se simt altfel si asa mai departe.
      Este, din punctul meu de vedere o stransa legatura. Si mi-a placut modul in care ai exemplificat influentele. Da, daca o musca ne influenteaza, oricat de putin, de ce sa nu credem ca planetele ne guverneaza, intr-un fel sau altul?

    • Aaa, păi asta cu fazele lunii are și date statistice destul de relevante – din arhivele poliției, hehe. Când e lună plină, crește considerabil agresivitatea (sunt mai multe incidente, accidente, crime etc). Ceva efect asupra noastră (aș zice asupra sistemului nostru nervos, cel puțin) are :)

  • horoscopul zilnic sau saptamanal in opinia mea nu are nici o valoare pt nimeni dintre noi chiar daca prin absurd persoana care l redacteaza e profesionista si asta pt ca suntem o groaza de oameni nascuti sum acelasi semn_nu putem avea toti aceleasi stari s.a.m.d.Asta nu inseamna ca astrologia nu e stiinta_trebuiesc luate in calcul insa mai multe elemente ce tin de INDIVID,nu cred ca se poate face altfel in mod profesional. Se stie insa ca multe femei abia asteapta emisiunea “x”si cum sa le lase cu buza crapata?

  • Cunosc o fata care a studiat la Sorbonne_printre altele practica reiki,la o simpla atingere scaneaza pe oricine,fata asta mi a spus ca putem influenta astrele,nu i nimic batut in cuie. Asadar tine f.mult si de noi,de vointa noastra pt ca omul e mult mai mult decat un simplu mamifer.Desigur ,pt asta trebuie sa uitam tot ceea ce am luat pana acum ca fiind litera de lege,si sa lucram la sine.

    • Eu sunt un om deschis la imposibil :) e posibil. Noi pe ele si ele pe noi. Cred insa cu tarie ca astrele au un mare impact asupra oamenilor.

  • Lasă un răspuns la Razvan Ianculescu Anulează răspunsul

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.