În 1866 primul cablu telegrafic a traversat Atlanticul, fiind alcătuit din 548 de mii de kilometri de fire din cupru şi fier. A fostproiectat să traverseze 4.630 de kilometri pe fundul oceanului Atlantic între Irlanda şi Canada. S-au făcut probe timp de zece ani. Când cablul a fost terminat, s-au putut folosi semnale electrice codificate pentru a trimite orice fel de mesaj pentru prima dată în partea opusa a lumii. Atât de mult efort şi atât de mare investiţie pentru că fiintele umane au impulsul de a-şi împărtăşi ideile cu ceilalţi şi dorinţa de a şti că au fost auzite.
Impulsul şi dorinţa aparţin de nevoia noastă de a face parte dintr-o comunitate. De a ne simţi integraţi şi de a comunica. Din acest motiv transmitem constant semnale şi semne. Verbal sau nonverbal. De-asta le căutam tot timpul în ceilalţi. Suntem întotdeauna în aşteptarea unor mesaje, sperând să găsim o legătură. Ne place să aflăm că sunt alţii care gândesc la fel ca noi. Interesant este că şi dacă nu am primit un mesaj, nu înseamnă că nu ne-a fost trimis. Câteodată, înseamnă că nu am ascultat îndeajuns.
Oamenii simt nevoia acută să transmită mesaje, însă la fel de acută este şi nevoia de ascultare. Atunci când urmăreşti cu sufletul la gură o emisiune la TV, un film sau o transmisiune live, asta faci, asculţi. Asculţi atunci când mergi la teatru, atunci când mergi la un concert sau atunci când participi la o conferinţă. Asculţi pentru că ţi se pare interesant. Ţi se pare interesant pentru că ceea ce asculţi reprezintă idei pe care le împărtăşeşti. Până la urmă totul se rezumă la nevoia de a identifica oameni care gândesc la fel ca tine; oameni pe care nu îi cunoşti neapărat, dar pe care îi apreciezi. Pur şi simplu.
Schimbul permanent de mesaje este facilitat de conectivitatea totală de care ne bucurăm în ultima vreme. Receptorii devin imediat emiţători şi invers. Oricine poate transmite oricând orice, aşa cum oricine poate recepţiona orice oricând. În opinia mea, marea miză este şă ştii pe cine trebuie să asculţi şi mai ales cui trebuie să transmiţi.
Morala: A şti să asculţi este o artă.
De fapt cred că pleacă, mai degrabă, din nevoia de a știi ce știe și celălalt. :twisted:
Si eu m-am gandit la asta, dar sunt de parere ca nevoia de a gasi oameni care gandesc similar este mai interesanta decat cea de a cunoastea ceea ce stiu ceilalti.
Dar este greu de cantarit.
a interactiona inseamna a comunica ceea ce a fost intotdeauna vital dar parca azi mai mult ca oricand…
Da, azi este vital. Chiar daca ne mai permitem cateva zile in afara retelei tot comunicam. Ma gandesc la vacante. Dar nu mergem singuri. Ceea ce inseamna ca si daca abandonam pentru cateva zile reteaua, ne intoarcem la comunicarea clasica, face to face.
Oricum ar fi, fara comunicare este ca fara apa.