Suntem în 2050. În urmă cu trei ani, industria jocurilor video a sărbătorit centenarul. Evenimentul a fost marcat prin lansarea Jocurilor Viitorului. După 100 de ani de cercetări în domeniu, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că cea mai mare dorinţă a gamerilor a fost întotdeauna o experienţă de joc unică. Jocurile care imitau realitatea nu au fost bine primite, aşa că s-a mers mai departe. Jocul în sine seamănă cu o cască de motociclist. Cască ce înglobează cele mai noi plăci video şi cele mai performante procesoare, alături de nişte senzori inteligenţi.
Jucătorul devine una cu jocul în momentul în care îşi pune casca. Senzorul va prelua controlul absolut asupra creierului jucătorului, construind realitatea virtuală în funcţie de trecutul şi de aşteptările lui. Fiecare gamer joacă în propria realitate virtuală. Jocul este ca o stare de visare, numai că având posibilitatea să salvezi, ai ocazia să continui visul de oriunde. Deşi la început au fost mai multe opţiuni de joc, au fost păstrate doar două, cele mai cerute: pozitiv şi negativ.
În modul pozitiv, senzorul neuronal va prelua cele mai frumoase amintiri şi cele mai intense experienţe pe care le-a trait gamerul. Cu ajutorul lor se va construi o realitate virtuală în care jucătorul are posibilitatea să facă orice, să se mişte liber. Jocul viitorului va împinge experienţa relaxării la maximum. Interesant este faptul că modul pozitiv este cu mult mai puţin cerut, majoritatea celor care au experimentat declarând faptul că este plictisitor. Adevărata provocare este modul negativ.
În acest mod, senzorul de pe cască va prelua toate temerile şi toate elementele negative conturând cu ajutorul lor o poveste de supravieţuire care-l are în centrul atenţiei pe jucător. În modul negativ se poartă cele mai intense lupte în reţea. Realitatea este că nimeni nu se aştepta ca milioane de oameni să fie atât de atraşi de temerile celorlalţi. Modul negativ îi învaţă pe oameni să-şi învingă cele mai urâte coşmaruri şi să înveţe să le ascundă foarte bine. Dacă adversarul îţi află frica, jocul este ca şi pierdut.
Jocul viitorului nu implică activitate fizică, însă este dispus cu un alt senzor care-l deconectează instant pe jucător atunci cand activitatea lui neuronală atinge un prag critic. Recordul în modul pozitiv a fost atins de un gamer din India care a reuşit să rămână conectat pentru şapte ore. Un rus deţine recordul modial în modul pozitiv, reuşind să se lupte cu temerile sale pentru patru ore.
Joaca este munca pe care te bucuri să o faci gratis.
Morala face toţi banii!
A spus-o Evan Esar in urma cu cateva decenii. Dar buna vorba :)