Cunoaștere, la modul simplist reprezintă capacitatea de a da o interpretare conformă cu adevărul. Cunoașterea a fost, este și va rămâne una dintre cele mai atractive activități ale omului. Și animalele practică această activitate atâta vreme cât țeștoasele cunosc locul unde trebuie să-ți depună ouăle parcurgând mii de kilometri pentru a ajunge acolo. Păsările călătoate cunosc traseul in perioada migrației. La fel fac și pinguinii, balenele și așa mai departe. Cunoașterea de sine este ceva cu mult mai complex, ceva propriu omului.
Încă din cele mai vechi timpuri, întrebarea care a măcinat sufletul omului a fost cine sunt și de unde vin? Răspunsul la această întrebare poate fi căutat în interior și în exterior. Se spune că lucrurile simple ne dau cea mai mare bătaie de cap. Aparent este mult mai simplu să privești în interiorul tău. Insă faptul că răspunsurile venite dinăuntru nu se înscriu pe axa corect/greșit te pune în dificultate. Oamenii pot fi sau nu creativi, pot fi sau nu atenți, iubitori, sinceri, curajoși, ordonați și alte atribute. Nu există o combinație de însușiri care să fie corectă, cum nu există nici una incortectă. Asta ne pune în dificultate; dificultatea de a înțelege ceea ce suntem.
Atunci apelăm la cealaltă variantă: privim în jurul nostru. Se spune că ceea ce se află în jurul nostru reflectă în mare măsură propria imagine. Așa să fie? Eu pentru restul, pot fi unul și același, iar persoanele din jurul meu au păreri diferite în ceea ce mă privește. Parerile lor fiind diferite, înseamnă că imensa oglindă care se află în jurul meu nu-mi returnează aceeași imagine. Ne place să ieșim din impas apelând la persoanele apropiate. Ei ne cunosc, nu? Apropiații ne cunosc cel mai bine. Dar și aici apar discordanțe, câtă vreme fiecare înțelege și interpretează realitatea subiectiv. Părerea celorlalți reprezintă un bun punct de pornire, dar nu oferă soluția pentru decriptarea tiparului. Secretul cunoașterii de sine este bine ascuns în interior, nu în exterior.
E sănătos să știi despre tine cât mai multe lucruri pentru că astfel afli mai multe și despre ceilalți. Thomas Dreier spunea că lumea este ceea ce ești tu. Cunoscându-te pe tine îi poți decripta foarte ușor pe cei din jurul tău utilizând raționamentul invers. De multe ori răspunsurile la întrebările tale despre tine pot înlocui cu succes răspunsurile la întrebările tale despre ceilalți. Reciproca poate fi doar uneori valabilă. Câtă vreme tu ești conectat la tot ceea ce tu numești lume, iar pe tine te poți analiza cel mai sincer cu putință, trebuie să cauți răspunsurile înauntrul tău. La întrebarea „cine sunt?” care sunt primele cuvinte care-ți vin în minte?
Morala: Puțini sunt cei care știu cât de mult ar trebui să știe, ca să știe cât de puțin știu.
Uite ca eu nu stiu daca e chiar adevarat ca asa toti sau chiar majoritatea oamenilor chiar au avut aceasta tendinta sau interes natural de a dori sa se cunosca pe sine insusi, si m-am gandit la asta din 2 motive:
a) pt ca in mod real nu toti sunt de tip introspectiv, si chiar nu cred ca tine de inteligenta sau de educatie, si cred ca acesti non-introspectivi sunt destul de multi adica nu doar asa de nivel de simpla minoritate, de ex un 15 %, ci chiar mai multi decat atata (desi NU stiu un numar exact si nu stiu nici daca s-au vehiculat numere l anivel de populatii generale, pt ca mi-a fost lene sa dau Google)
b) pt ca recent chiar am citit de pe Wikipedia despre istoria acelei zicale indemn Cunoaste-te pe Tine Insuti, si se pare ca ea a fost o zicala-indemn mai mult pt intiati de tip ff intelectual si cu job specific de intelectual sacerdot sau ceva de genul asta la vremea construirii Templului Luxor in Egiptul Antic, cam cca 1400 Inainte de Christos, unde acea zicala apare scrisa intr-o prima varianta cunoscuta in lume, deci, chiar daca acel indemn fusese cunoscut asa la nivel oral si inainte de oameni, si abia a fost scris atuncea, si chiar si maj intelectualilor de azi care au studiat istoria acelei zicale Nosce Te Ipsum, care a fost atribuita la mai multi ganditori si filozofi, au ajuns la concluzia ca este o zicala folclorica populara asa din „intelepciunea populara”, ca toate proverbele, totusi era o zicala de tip INDEMN EDUCATIV destul de formal, nu asa de invatatura morala general al observatiei lumii din jur, ca de ex „cine alearga dupa 2 iepuri nu prinde nici unul”, deci era ceva ca si cum ar veni de la un profesor fata de un elev, si in vremurile vechi astia erau mai mult de tip preot sau leader spiritual, si ei nu vorbeau neaparat asa catre poporul general, ci mai mult in cazuri specifice de sfatuit un om care avea probleme, sau un om leader sef de oameni, sau educau alti invatacei ca sa ii initieze sa devina si ei shamani si preoti, etc.
Deci efectiv NU stiu daca asa la nivel de om obisnuit, acel om obisnuit chiar a fost deosebit de curios sa se cunoasca pe sine insusi, desi unii desigur ca au fost + totodata am vazut recent un videoclip care m-a dat gata cu un cimpanzeu care se descoperea in oglinda pt prima oara, efectiv mi-am zis, eu sunt acel cimpanzeu ! Asta e fratele meu ! (mai ales ca mie mama chiar mi-a zis ca semanam cu un pui de cimpanzeu cand m-am nascut prematur !) Pur si smplu la inceput s-a mirat, s-a sperait un pic, insa si-a dat seama destul de repede ca e el, si a inceput SA SE EXAMINEZE, efectiv ca si cum ne uitam noi in oglinda, ba chiar si mai atent, se uita la freza, in gura la dinti, ba chiar a incercat sa-si vada si fundul !
Insa NU stiu daca de la acest fel de auto-examinare simpla + un nivel de recunoastere de SINE, asa ca fiinta si persoana vie si chiar posibil interesanta si dragalasa, vor sari neaparat si ganduri intrebatoare despre Sinele INTERIOR de nivel mai „psihologic”. Asta cred ca e ceva mai recent si ceva invatat de oameni, sau educat la oameni de alti oameni, care astia chiar aveau tendinta de filozof si de profesor si de ganditor plus educator fata de altii asa la nivel chiar cvasi-profesional. Deci intr-un fel tine si de civilizatie, dar nu stiu cat e natural de la sine ca om mai civilizat, si cat tine de educatie chiar formala de la anumiti leaderi de tip ganditori, profesori, etc. Dar NU stiu sigur, efectiv NU stiu. Efectiv eu as fi ff curios sa intreb sau sa vad la nivel mai clar acei indieni primitivi din Amazon care chiar au trait cam solitari si cam departati de civilizatie, daca ei chiar au acest fel de tendinta de a se cunoaste pe sine insusi, de a-si pune intrebari despre sine, sau daca e doar ceva educat de shamanii lor, sau daca doar shamanii lor au acest fel de activitate mai introspectiva si acest fel de curiozitati, si daca indeamna asa pe toti sa se cunoasca pe sine sau doar pe unii.
Desigur ca la nivel de om obisnuit, e ff natural ca absolut orice adolescent sa se uite in oglinda si sa se interebe despre sine, si cum e el pozitionat fata de lumea din jur, si daca se poate adapata la gasca dar in acelasi timp sa isi dezvolte si el individualitatea lui particulara. Insa eu am impresia ca tindem sa uitam ca adolescenta este o „inventie” realtiv recenta in istoria omenirii. Si am impresia ca uitam ca nu toti oamenii mergeau sau erau indemnati sa mearga la scoala dintotdeauna, sau nu toti aveau acces sau nici nevoie sa ceara sfat de la shamani si la sfatuitori, si profesori, etc. De aia eu zic ca NU stiu.
Ce voiam sa zic in esenta, nu atat fata de tine ca autor de articol, ci asa fata de orice cititor, este ca poate nu e cazul sa ne macinam chiar asa te tare sa ne cunoastem pe sine „insune”, doar pt ca asa scrie in vreo revista de mode sau chiar si la Discovery channel. Plus nu mai zic ce valva a facut recent pe Internet articolul numit „Is Self-Knowledge Over-rated ?”, provocat de niste interpretari ale unor cercetari ale unui psiholog si matematician care a castigat Premiul Nobel pt Economie in 2002, adica de fapt ca nici nu foloseste la mare lucru acea macinare de auto-cunoastere, ca e eronata oricum + ca nu tindem sa invatam absolut niciodata din propriile noastre experiente sau chiar esecuri, ceea ce poate ca si tu ai adresat prin utilizarea acelui cuvant „Subiectiv”.
Adica daca ne face placere si ne e real util sa fantazam despre noi insine, e total OK, nu e ceva interzis, mai ales cand suntem tineri in formare, sau desigur cand ne alegem un job, in cazul fericit ca avem vreo 2 variante, ca sa auto-evaluam pt noi insine daca vom fi instare sa efectuam acel job si sa nu ne stressam prea tare de nivel ca vom face hipertensiune arteriala precoce, numai ca daca nu ne vine de la sine, nici nu e cazul sa ne simtitim obligati sa o facem + totodata si daca aflam ceva, sa stim ca e posibil chiar eronat, adica sa fim usor sceptici in legatura cu ce aflam, sa mai intrebam si pe altii care ne cunosc cat de cat si care suntem totusi siguri ca ne vor binele, adica nu neaparat pe colegul de serviciu, dar e OK si pe mama si pe tata daca suntem in relatii bune cu ei, sau un prieten care ne stie de mai multa vreme si ne-a vazut si beti cazuti in sant dar si fericiti si plini de succesuri, si tot ne-a rama ssi prieten in ciuda acestor lucruri sau poate tocmai de aia.
Procentul pe care l-ai avansat este unul mare, din punctul meu de vedere, si fara sa ma documentez, as miza pe sub 10%. Dar nu aceasta era esenta problemei.
Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au intrebat cine sunt si de unde vin. Nu toti. Unii dintre ei. Cativa. Motiv pentru care au inceput sa analizeze constelatiile, semnele din natura si asa mai departe. In trecut raspunsurile erau demne de povesti cu balauri, dar intrebarea a existat in mintile catorva reprezentanti din fiecare cultura.
In prezent, evident ca raspunsurile par a fi mai apropiate de adevar.
Eu consider cunoasterea de sine un element foarte important in economia evolutiei omului. Dar asta nu inseamna ca toti o fac :)
Am aflat recent ca e bine sa fii si introspectiv, deoarece lumea de obicei eroneaza despre sine in sens exagerat de pozitiv si optimist fata de situatia lor mai real obiectiva, asa ca e totusi de bine sa fie asa de multi introspectivi.
Eu am aflat asta de foarte mult timp, dar mai bine mai tarziu decat niciodata :)