A trecut pe lângă mine într-o viteză teribilă, iar când parfumul ei mi-a inundat simțurile, m-am blocat. Mintea s-a separat de corp într-o secundă. Parfumul vanilat al trecătoarei a cărei față nici măcar nu am văzut-o, mi-a adus aminte de Ea. Ninge, dar eu nu mai sunt aici. Sunt pe plaja unde am cunoscut-o. Îmi sună în cap melodia despre care obișnuiam să spunem că este a noastră. Copii, dar copii frumoși. Nu m-am mai gândit la Ea de mai bine de un deceniu și într-un mod pe care nici măcar nu vreau să mi-l explic, rememorez acum totul. Îi văd chipul nemachiat. Pielea albă ca laptele. Zâmbetul perfect. Părul scurt, șaten. Îi vad șuvița vopsită pe care obișnuia să o sufle din când în când. Îi admir puritatea exprimată și prin hainele de un alb imaculat – deschid cutia cu amintiri.
Amintirile se succed atât de normal încât totul parcă s-a întâmplat ieri. Vocea, ah vocea ei. Mi-era dor de Ea. Accentul. Mă simt ca și cum aș vedea un film în care eu joc rolul principal. Un film adevărat; un 7D care integrează nu numai imaginea și sunetul, dar și sentimentele. Când mi-a pus mâna în palmă mi-au dat lacrimile de bucurie. E reală, s-a aflat mereu aici, iar eu habar nu aveam de existența ei. Mă bucur.
Știu că sunt, știu că este chiar Ea, dar mai știu și că din prezentul în care mă aflu acum și până la cel în care mă grăbesc prin ninsoare se întind mai bine de zece ani. Nu mă simt în trecut. Aleg să rămân aici, în prezentul trecut, să mă bucur de cutia cu amintiri pe care a deschis-o parfumul trecătoarei. Nici măcar nu știam că există în mintea mea, în cutia cu amintiri.
Într-o secundă, Ea cea îmbrăcată în alb, cu pielea ca laptele, s-a transformat în Ea creață, cu părul lung, sâni mari, picioare ferme, ten măsliniu, îmbrăcată elegant. Altă cutie plină cu amintiri despre care habar nu aveam că există. O văd, îmi zâmbește prietenește și sincer. Îi simt parfumul floral, total diferit de primul. Închid ochii să-mi potolesc emoția, Ea-mi pune mâna în palmă și când deschid ochii este Ea brunetă.
Păr drept, bogat. Față rotundă. Buze mari. Parfum dulce cu tente înțepătoare. Zâmbește și face gropițele la care nu m-am mai gândit de ani. Este reală, o strâng de mână și devine blondă, cu părul aranjat perfect și cu niște ochi de un verde – gălbui, care mă hipnotizează. Este îmbrăcată în piele maro și parcă hainele pe care și le-a ales sunt făcute exclusiv pentru Ea. Parfum elegant, de doamnă. Îmi zâmbește și mă strânge în brațe puternic – scârțâie cutia cu amintiri.
Ne dezlipim ținându-ne de mâini, iar Ea este acum șatenă. Creață. Parfum de fructe cu scorțișoară. Șuvițe blonde. Corp de fotomodel. Zâmbetul ei puțin trist mă catapultează în altă cutie cu amintiri. Obrajii netezi îi sunt inundați de două dâre sclipitoare. Îmi râde și-mi ia mâna în palmă, spunându-mi că sunt lacrimi de bucurie. Îi râd și o aprob cu o clipire scurtă. Când revin în prezentul trecut Ea, creața cu zâmbet trist dispare.
Vine alergând spre mine Ea, minionă, brunetă, mereu zâmbăreață. Parfum floral, copilăresc. Îmi sare în brațe și o învârt de câteva ori pleoscăind apa. Râd și-mi râde cu gura până la urechi. Îmi sare din brațe și devine Ea blondă, micuță, cu pielea albă, străvezie. Păr scurt, ochi albaștri ca marea, machiaj perfect, zâmbet sincer. Parfum de flori de cireș și mosc. Ochii mi se inundă din nou și râdem împreună. Ea blondă devine Ea șatenă. Ochi căprui, de căprioară. Zâmbet pur. Mister. Tăcută – răsună cutia cu amintiri.
Clipesc des și-n acest ritm Ea înaltă devine Ea minionă și invers. Ea slăbuță devine Ea împlinită și invers. Ea cu părul scurt devine Ea cu părul lung și invers. Cineva derulează filmul și schimbă doar personajul feminin. Cadrul rămâne același, eu rămân același, sentimentele rămân aceleași. Parcurg de la stânga la dreapta locul în care marea se unește cu cerul și fără să gândesc, zic mulțumesc! Marea-mi răspunde cu vocea tuturor: mulțumim! Îmi lipesc arătătoarele de pleoapele închise și revin în corp – închid Cutia cu amintiri – ninge. Dacă trecătoarea era chiar Ea?
Lacrimile din iubire sunt așa de fierbinți fiindcă izvorăsc dintr-o inimă care arde.
Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!
Share
frumos scris…de amintiri
mi-a plăcut și muzicuța..mi-a dat senzația de răscolire..te poartă prin diferite stări..
Multa lumea mi-a zis ca piesa este una trista. Eu o gasesc foarte vesela , cu o capacitate colosala sa trezeasca fericire si chestii foarte pozitive.
Intai a fost piesa si cumva „rascolit” am scris totul. Dar intr-un sens foarte pozitiv. Mie nu mi se pare deloc trista, desi tu tu ai zis ca este :)
eu nu am spus că este tristă…am zis doar că te răscolește și te trece prin diferite stări …..de bucurie, de tristețe ..de nebunie frumoasă…de visare…îți oferă emoții :)
Da, este exact asa cum zici. Si spre rusinea mea, pana acum o saptamana nu stiam cine este domnul care canta.
cat de frumos si sensibil…
Daca mă insala iubitul