O amintire este ceva păstrat în memorie. Face dovada faptului că cineva sau ceva nu a dispărut în uitare. Orice întâmplare devenită amintire face dovada că a fost importantă. A fost pusă în marea cutie cu amintiri. Dacă întâmplările ar avea viață, Cutia cu amintiri ar fi pentru ele cam ce este Raiul pentru oameni. Nu orice eveniment poate deveni amintire. Sertarul unde stau cutiile cu amintiri este foarte bine păzit de o matahală sălbatică mereu înfometată care se hrănește cu amintiri. Oamenii s-au obișnuit să-i spună Uitare.

Se spune că oamenii au capacitatea să stocheze un număr infinit de amintiri, un număr infinit de fișiere. Cu toate astea, omul este destul de zgârcit și nu înregistrează totul. Ba mai mult, mai și elimină amintiri cu ajutorul lui Uitare. Cunosc oameni care au o memorie exagerat de bună. Oameni cu memorie de elefant, care pot povesti cu lux de amănunte orice eveniment pe care eu abia mi-l amintesc. Și cunosc oameni care abia își mai amintesc un eveniment pe care eu îl pot relata cu lux de amănunte – am acces la cutia cu amintiri.

Cum decidem dacă un eveniment merită sau nu să devină amintire? Nu prea avem timp să ne gândim. Transformarea evenimentului în amintire este un proces care se înregistrează ultra-rapid. În mod normal, odată înregistrat ca amintire, evenimentul poate fi accesat. Poate fi rememorat sau revăzut. Daca există în cutia cu amintiri, se poate accesa. În urma analizei, fie va deveni hrană pentru Uitare, fie va merge în Cutia cu amintiri. Acolo unde trăiesc cele mai bătrâne amintiri, în memoria pe termen lung, Raiul amintirilor.

Nu toți elefanții ajung în Rai.

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces celor dornici să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]