O amintire este ceva păstrat în memorie. Face dovada faptului că cineva sau ceva nu a dispărut în uitare. Orice întâmplare devenită amintire face dovada că a fost importantă. A fost pusă în marea cutie cu amintiri. Dacă întâmplările ar avea viață, Cutia cu amintiri ar fi pentru ele cam ce este Raiul pentru oameni. Nu orice eveniment poate deveni amintire. Sertarul unde stau cutiile cu amintiri este foarte bine păzit de o matahală sălbatică mereu înfometată care se hrănește cu amintiri. Oamenii s-au obișnuit să-i spună Uitare.
Se spune că oamenii au capacitatea să stocheze un număr infinit de amintiri, un număr infinit de fișiere. Cu toate astea, omul este destul de zgârcit și nu înregistrează totul. Ba mai mult, mai și elimină amintiri cu ajutorul lui Uitare. Cunosc oameni care au o memorie exagerat de bună. Oameni cu memorie de elefant, care pot povesti cu lux de amănunte orice eveniment pe care eu abia mi-l amintesc. Și cunosc oameni care abia își mai amintesc un eveniment pe care eu îl pot relata cu lux de amănunte – am acces la cutia cu amintiri.
Cum decidem dacă un eveniment merită sau nu să devină amintire? Nu prea avem timp să ne gândim. Transformarea evenimentului în amintire este un proces care se înregistrează ultra-rapid. În mod normal, odată înregistrat ca amintire, evenimentul poate fi accesat. Poate fi rememorat sau revăzut. Daca există în cutia cu amintiri, se poate accesa. În urma analizei, fie va deveni hrană pentru Uitare, fie va merge în Cutia cu amintiri. Acolo unde trăiesc cele mai bătrâne amintiri, în memoria pe termen lung, Raiul amintirilor.
Nu toți elefanții ajung în Rai.
Un subiect ff interesant, si un articol scris cu atentie deosebita, si chiar respect pt aceasta functie umana, (memoria).
PS, Stiati ca profesorul de matematica, astronomie, si filozofie apartinand de Ordinul Dominicanilor, Giordano Bruno, care a trait in a doua jumatate a sec 16, a fost interesat, in afara de ganduri despre Universuri Multiple si chiar paralele, plus despre posibili extraterestri, fiinte care sa traiasca pe acele alte planete sau in acele alte universuri, la un mod de interes deosebit pt SF din cel mai modern, (desi acesta nu aparuse inca in istoria literaturii de fictiune larg populara la acea vreme, desi ma rog unele baze ale lui fusesera probabil adresate in anumite manuale academice),,.si de memorie ? El a lucrat chiar si ca consultant politic pt campaniile electorale ale regelui Frantei de la acea vreme, Henri al III-lea, (care a fost pt o vreme si regele Poloniei si al Lituaniei, inainte sa poata deveni al Frantei, asa ca un fel de training de viitor rege super-specialist, si a introdus in Polonia de la acea vreme sistemul monarhic electoral, in sensul ca poporul sau, ma rog, reprezentantii alesi ai poporului, sa aleaga la vot pe ce rege sa aiba, din mai multi candidati, la acea vreme polonezii parand deosebit de indecisi pe cine sa aleaga dintre regele Frantei, Austro-Ungariei, Rusiei, sau cine naiba…), pt a-l ajuta sa retina diverse chestii din discursuri prin tehnici de mnemonica asociativa inedita la acea vreme, (care erau oarecum diferite de tehnicile de menmonica asa pe de rost oficiale de la vremea aia, care implicau de fapt retineri pe de rost din diverse tratate si manuale, plus desigur utilizarea lor in contextul dorintei de a dezbate un argument sau de a tine un discurs politic etc, insa tehnicile astea ale lui Giordano Bruno se bazau asa pe povesti asociative fanteziste, si imaginative mai personalizate asa pt omul respectiv, adica intr-un fel el promova si intuitia in timpul invatarii a diverse, nu numai rationalismul scolastic.
Prima carte despre memorii a lui Giordano Bruno se numeste totodata asa de ff interesant, chiar poetic, Despre Umbrele Ideilor.
Desigur subiectul mai larg in sine al memoriilor, nu dateaza doar de la vremea lui Girdano Bruno, s-au gandit la el si grecii antici, plus cine sti si cati atatia altiiii din alte culturi despre ale caror istorie eu personal nu stiu mai nimica.
Stiam doar ca a fost un baiat foarte destept, dar nu stiam ca a umblat si pe la sertarul cu amintiri :) Memoria asociativa este pentru mine cel mai usor mijloc de a pastra o amintire.
„Sertarul este foarte bine păzit de o matahală sălbatică mereu înfometată care se hrănește cu amintiri. Oamenii s-au obișnuit să-i spună Uitare.” Foarte frumoasa ideea personificarii fenomenului „uitarii”. Bravo, geniala ideea!
Eu asa imi reprezint fenomenul. Mai am despre fiara mai multe de scris. Dar in alt episod.
Unii spun ca, de fapt, nu „uitam” propriu-zis nimic. Toate experientele noastre, de la cele mai neinsemnate la cele mai importante, sunt inregistrate, in masura in care organele de simt si functiile perceptiei si etc ne-o permit. Problema si diferentele cand vine vorba de capacitatile mnezice apar la activarea acestor informatii, care au fost stocate, constient sau inconstient, in mintea noastra.
Din perspectiva asta, nu decidem noi ce pastram… ci eventual ce vrem sa fim in stare sa ne amintim (activam) pe viitor, din tot amalgamul acela de experiente, informatii, trairi.
Mi-e teama de uitare. De asta am blog, de aici si numele. Ma sperie incapacitatea de a jongla cu niste informatii pe care tu singur le-ai trait, care poate au insemnat ceva pentru tine, care poate te-au facut ceea ce esti acum. Daca citesc ce am scris in urma cu 3 ani, sigur imi voi descoperi tot felul de amintiri despre care habar nu aveam, pana atunci, ca (mai) exista prin mintea mea.
Unele amintiri ne sunt mai la indemana, dupa altele trebuie sa scotocim mult, e mai greu sa le accesam… Dar tind sa cred ca ele sunt acolo oricum.
Ce mi se pare interesant, e faptul ca mereu amintirile sunt influentate de prezent. Altfel iti vei aminti o intamplare azi, altfel peste doi ani (desi uneori diferentele sunt mici, ce-i drept) :)
Da, uneori diferentele sunt mici, dar alteori sunt simtitoare. Sunt, amintirile sunt acolo undeva, dar cata vreme nu le putem accesa voluntar este ca si cum n-ar fi.
Din cand in cand il mai privin in ochi pe Uitare, ceea ce ne reinvie amintiri pe care le consideram moarte :)