Dorul poate avea foarte multe sensuri. Sunt atâtea definiții pentru dor câți oameni îl simt. Nu știu de ce, dar cei care experimentează dorul sunt uneori priviți ca oameni slabi. Oamenii asociază dorul cu lacrimile și lacrimile cu suferința. Dar nu trebuie să fie neapărat așa. Avem dreptul din când în când să ni se facă dor. Eu leg dorul întotdeauna de sentimente puternice, de amintiri frumoase și de întâmplări care m-au făcut să mă simt bine. Nu mi s-a întâmplat până acum să-mi fie dor de ceva care m-a influențat în mod negativ. Cu atât mai puțin de cineva care a făcut asta – am dreptul la dor.
Îmi las dreptul uneori să mi se facă dor. E ca o călătorie imaginară. Uneori mi se face dor de casă, de curtea bunicilor, de bunicii de la țară, de leagănul din nuc, de bucătăria de vară, de mersul la câmp, de săbiile din brazii uscați de la Crăciun. De multe lucruri. Uneori mi-e dor de neștiință am dreptul la dor.
Mi-e dor de lipsa fricii de boală atunci când mâncam o roșie nespălată, un fruct direct din pom sau bucata de ciocolată scăpată în nisip. Mi-e dor de cazmaua cu care-am distrus toată curtea bunicului. Uneori mi-e dor și de de ciocanul cu care-am bătut cuie în toate scândurile bune ale bunicului, după ce am distrus toate mașinuțele cu el. Mi-e dor să desfac ceasul deșteptător și să mă bucur de pumnul de titirezi cu care m-am ales. Mi-e dor să scriu cu mere pe pereți. Mi-e dor să trag cu țeava. Mi-e dor, recunosc.
Din când în când, o anumită aromă are puterea să mă ducă cu gândul fix la perioada aia din copilărie, când eram liber să fac orice. În sertarul cu amintiri, perioada în care eram liber să fac orice are un loc aparte. Am pus totul într-un dosar imaginar pe a cărei copertă scrie cu litere de-o șchioapă Libertate. Mă tot gândesc la faptul că perioada aceea mă guvernează și azi. Am descoperit că multe lucruri pe care le fac în prezent cu atâta plăcere, au ca sursă dorul. Acum am banii pe care nu-i aveam atunci când eram copil. Probabil asta este cea mai tare chestie – faptul că pot să-mi am acum ceea ce mi-am dorit când eram copil.
Am avut Pegas, acum am Mountainbike. Atunci era foarte scumpă, acum am dat echivalentul a câteva cartușe de țigări pe ea. Mă face să mă simt copil, iar asta este marea bucurie a vieții, pentru mine. Mi-era dor de mersul pe bicicletă. Am renunțat la cămăși în favoarea tricourilor colorate pentru că mi-era dor de ele sau de mine în ele. Am dat pantofii pe teneși pentru că mi-era dor de libertate. N-am mai purtat șapcă zece ani, până când mi-a căzut una în mână și mi-a adus aminte de copilărie. O lungă perioadă nu m-au atras jocurile, până când mi s-a făcut dor. Am descoperit uimit că prețul unei console face cât o masă decentă în centru, în doi. Am luat-o, mi-am dat dreptul la dor.
Mai am ceva. Îmi place să stau la soare. Uneori mă blochez pe balcon, cu ochii închiși, în bătaia soarelui. Nu numai că mă simt liber, dar portocaliul din spatele ochilor închiși îmi aduce aminte de vacanțele de vară din generală sau din liceu. Zilele trecute încercam să-mi aduc aminte care a fost ultima vacanță de vară pe care-am avut-o și am aflat că au trecut zece ani de-atunci. Mi-e dor de o vacanță de trei luni, recunosc. Și asta nu pentru că aș trage la jug 18 ore pe zi, ci pentru că era pur și simplu frumos. Și nu ar trebui să merg într-un loc exotic, în astea trei luni. Cred că aș putea foarte bine să rămân și acasa. M-aș descurca. Îți dai dreptul la dor?
Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului.
M-am gandit si eu la dor si mi-am dat seama ca pt mine dorul nu e decat pt persoane, nu pt activitati sau perioade de timp despre care am amintiri, deoarece pt acestea pot resimti mai degraba nostalgie, (uneori si jena sau ilaritate), dar nu dor propriu-zis, cu o exceptie pe care o pot tine minte destul de clar care s-a intamplat in primavara unui an cand aveam 13 ani, o primavara destul de stressata pt mine, in care avusesem si apendicita acuta, plus si primul si singurul atac de panica real din viata mea, daduse si pubertatea peste mine, decedase si bunica paterna, plus incepusem sa ma framant in legatura cu ce viitoare cariera sa urmaresc sa aleg, sofer profesionist, comis voiajor, diplomat de protocol, sau functionar birocrat simplu, si tin minte ca am resimtit aceleasi senzatii fizice pe care eu le asociez cu dorul, (pe care le voi descrie mai jos, diferentiindu-le de cele resimtite in cadrul nostalgiei), in legatura nu cu o persoana, ci un loc, de fapt o tara, Romania, (dat fiind ca eram in momentul ala in alt loc).
Senzatiile fizice pe care eu le asociez cu dorul includ durere de tip junghi in regiunea inimii, neliniste de nivel chiar fizic-muscular in corp, mai ales sa nu stau jos si sa ma ridic sau chiar sa incep sa merg, desi nu sa alerg, si nu neaparat undeva anume, ci asa sa fac cativa pasi, plus sa imi ridic capul ca sa-mi indrept spinarea, ca daca nu imi misc muschii striati va urma sa mi se puna un nod in gat, si asta uneori poate fi insotit de accentuarea durerii din zona inimii care poate deveni de tip sfasietor, plus asociata chiar de in medie 2 lacrimi per ochi. Eu asa ceva, in afara exceptiei mentionate, nu am resimtit decat fata de persoane specifice, printre care pot include, ca exemple pe bunica mea materna, prietena mea cea mai buna, Schatzi (un tip de care am fost indragostit mai recent insa de care m-am despartit si mai recent, desi nu resimt asta fata de toti de cei de care ma pot indragosti si desparti), plus in cazul celor fata de care pot resimti dor, asta nu se intampla de fiecare data cand ma gandesc la ei, indiferent daca exista o sansa sa ii revad sau nu, indiferent de distanta la care se afla de mine sau de timpul scurs de cand nu am mai fost in proximitatea lor, plus indiferent de tipul sau intensitatea si calitatea
relatiei mele cu ei, (fosta, prezenta sau viitoare).
Spre deosebire de dor, senzatia de nostalgie e pt mine
mai degraba un soi de deflatie trista momentana destul de similara cu cea post-ejaculatorie, un soi de bosumflare asociata cu un grad mic de oboseala fizic-musculara, uneori asociata si cu o mica durere vaga de cap in zona tamplelor de origine probabil vasculara, plus un soi de oftat, nu atat fizic dintr-o senzatie de lipsa de
aer, ci mai degraba de lasitudine psihologica de om cam indolent, care stie ca il asteapta si un program de lucru obligatoriu destul de incarcat, si nu isi poate totusi permite din punct de vedere moral sa se lase pe tanjeala.
P.S. Uneori tristetea asociata nostalgiei este destul de mare, uneori fiind posibil asociata si ea cu o senzatie neplacuta in zona sternala, insa mai degraba ca o apasare centrala, nu doar inspre inima, plus incordare in muschii trapezi ca si cum ma simt impovarat cu o greutate in carca, si chiar uneori asociata si cu o senzatie neplacuta in zona epigastrica, cam pe unde ar fi stomacul, nu exact durere, dar mai degraba un gol, care totusi m-ar putea face sa imi doresc sa ma incovoiez uneori…cred ca e totusi ceva mai degraba pneumatic diafragmatic, legat de plamanii care trebuie sa se umfle si sa se dezumfle mai amplu, pt a duce momentana povara si in spate, si asta poate contribui partial si la o componenta fizica a oftatului necesar, care nu e numai un oftat moral de om indolent. Insa nivelul asta de intensitate depaseste simpla bosumflare post-coitala comuna, adica voiam sa evidentiez si ca nostalgia e mai altfel totusi, nu asa de banala, sau cumva de desconsiderat, plus mie mi se pare de fapt chiar mai complexa decat dorul, desi nu ff des ff intensa, implicand atat aparatul respirator cat si cel cardio-vascular, desi poate implicand mai mult si vasculatura periferica decat dorul, care pare a fi mai mult central cardiac. Insa durerea si apasarea presternala din nostalgie de fapt chiar seamana mai mult cu cele dintr-o ischemie cardiaca propriu-zisa decat cele din regiunea cardiaca ale dorului descrise mai sus (din punctul meu de vedere). Voiam sa adaug si ca eu am simtit nostalgie ff intensa odata fata de Romania, cand eram intr-un avion care tocmai decolase din
Otopeni, insa am resimtit nostalgie si cand ma despart de persoane cu care stiu ca nu ma voi revedea prea curand.
Completare: deoarece am fost inspirat recent de a citi despre sistemul Inima din medicina traditionala chineza de un articol scris de bloggerul Decenu, Inima care nu e identica cu organul respectiv cord descris anatomic, ci e ceva mai degraba functional legat de echilibrul sufletesc, eu as lega Dorul mai degraba de Inima traditional chineza, al carei element asociat simbolic este Focul, iar Nostalgia de Plamanul traditional chinezesc, al carui dezechilibru momentan poate fi insotit de tristete de tip povara, si al carui element asociat simbolic este Metalul.
Erata: am asociat gresit elementele Foc si Metal din cauza unor greseli de traducere si adaptare din perioada lui Marco Polo plus a neatentiei mele fata de sistemul Plaman oriental plus plaman vestic, mai ales ca fumam in timp ce ma si gandeam cam nostalgic la cata treaba mai am de facut azi ! Situatia e mai complicata deoarece la chinezi nu numai Inima e asociata cu elementul
Foc, adica exista si Ficat de foc si Inima de foc, daca dorim sa descriem patologii, insa elementul Foc e si altceva care nu e legat numai de medicina sau de oameni, ci si de natura si univers, la fel si elementul Metal. In plus, in UE la vremea lui Marco Polo cand se incercau si traduceri din chineza in latina plus traduceri din lb greaca in latina, (cu tot felul de erori, unele chiar hazlii sau altele de-a dreptul enervante cum ar fi unele englezisme de azi), s-a remarcat ca grecii antici nu aveau Metalul printre elementele lor universale si Plamanul chinez a fost asociat cu Aerul (care exista ca element universal si la chinezi). E o chestie mai degraba destinata domeniului de alchimie aplicata, domeniu in care eu nu sunt asa de comentator expert amator cum as fi de ex comentator expert amator de astrologie aplicata, si cel mai simplu este sa stergem din comentariul de mai sus asociatiile mentionate de mine !
Clarificare la erata (eu totusi fiind expert comentator amator general): adica ramane opinia mea personala in legatura cu Dorul fiind asociat cu Inima chineza si Nostalgia asociata cu Plamanul chinez, care pare a fi valabila in universul meu de expertiza in al carui centru ma aflu eu personal, insa STERGEM si uitam de asociatiile eronat traduse legate de Foc si Metal !
P.S. Vedeti ce poate pati un om, chiar si expert amator, daca nu se lasa de fumat ?! Ba mai rau, ii poate confuza si pe altii !
Da, cred ca este o chestiune de nuanta pe care o interpretam fiecare in modul propriu. Este foarte posibil ca fenomenul „dor” sa ainga doar oamenii, insa pentru mine este un cumul de oameni, mirosuri, locuri, sentimente si intamplari.
Tie cand ti-e dor, chiar se produc trasformari la nivel fizic in corp. Stau si ma gandesc la faptul ca la mine se produc chestiile astea doar la nivel mental. Tu chiar suferi cand ti-e dor, la modul propriu.
Sau poate ca doar sunt mai anxios-vigilent ipohondru si astfel am fost mai atent la acele senzatii fizice ! Pt ca asa or avea si altii senzatii fizice dar nu stau sa le remarce plus sa le descrie in asa hal de detaliu ! Desigur ca am si ingrosat aproape la nivel de caricatura aceste senzatii, descriindu-le mai sus, insa am fost chiar sincer constiincios cand am reflectat asupra lor pt a le putea descrie asa mai amanuntit si precis ! Insa aceasta activitate mi s-a parut chiar terapeutica !
Imi e dor sa iubesc ca in copilarie. Acum esti stresat de multe chestii, iubirea, dragostea.. parca nu mai e dragoste. Acum sunt responsabilitati, nu mai poti pleca cu zilele de acasa cu persoana draga. Acum e diferit…..off si din pacate ma intristez….asta e un dor care te supara.
In schimb, dorul de care vorbesi tu este un dor misto. Mi-e dor sa simt gustul biscuitilor Picnic…si ma voi duce la magazin sa cumpar. Acest dor imi da o stare de bine :)
Ai gasit Picnic? Eu am sa-i caut la urmatoarea alimentare :)
Foarte interesant acest site , adevarul este ca dorul este un sentiment placut dar si trist ! asta e viata !
Ideea n-a fost melancolica, a fost pur si simplu o chestiune reala. Ea a venit cu ideea, eu am scris totul. Si chiar nu eram trist cand am facut-o. E adevarat, poate ca ramai usor trist dupa ce parcurgi textul, dar asta ni se intampla in fiecare zi, ne este dor :)
Revin ca sa povestesc ca tocmai am citit ca s-a reeditat recent o carte ca un soi de dictionar al cuvintelor considerate intraductibile (sau imperfect traductibile) din diverse limbi, si printre ele este si cuvantul „dor” din lb romana.
Mai e un cuvant romanesc acolo, „stradanie”, care mie mi se pare ca suna a efort, si cam asa se si traduce in lb franceza, insa traducerea in franceza suna mai mult a efort posbil mai degraba destinat esecului sau efort asa chinuitor plus si impotriva destinului, pe cand traducerea in lb engleza inseamna un soi de efort intreprinzator, posibil destinat cu sansa de succes chiar mai mare de 67 %, iar in lb romana suna asa neutru referitor la un posibilul rezultat, care gand la acest rezultat nici nu e implicat asa in acest cuvant, si care pare oricum ca inseamna ca, daca te mai gandesti si la rezultat, )ceea ce nici nu faci in lb romana, daca zici stradanie, ci mai trebuie si alte cuvinte pe langa el ca sa implice ca te gandesti si la un rezultat sau nu te gandesti doar la efortul respectiv), pai daca e vorba atunci sa te gandesti la rezultat, fara alte informatii alaturate, atunci de fapt sansa unui rezultat e 50-50 %, ca si cum ai da cu banul ! Alte cuvinte si din alte limbi includ self, dasein (concept filozofic german), daimon, si cuvantul trieb (germana)/drive (engleza), ca termen psihanalitic, care a mai fost tradus si prin „instinct”, desi Freud nu voia sa zica instinct ci altceva, ceva imperfect traductibil !
Interesant. De multe ori m-am gandit la cuvinte sau expresii intraductibile si aflu acum ca exista chiar si-un dictionar pentru asa ceva.
Da, Blaga avea/are dreptate – „Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului.”!
P.S. „Mi-e dor de un vis. De unul pe care l-am mai trăit.” – Girel Barbu
Blaga are intotdeauna dreptate :)
:) Întotdeauna sună lung, ambițios și unreal!
„Intotdeauna” este ceva foarte real in ceea ce priveste parerea mea legata de gandurile lui Blaga. Si da, e cam lung :)