Timpul, acest mister cu care deja ne-am obişnuit, trece ireversibil. Sau nu neapărat. Cert este că înapoi în timp nu  a reuşit nimeni să călătorească. Fizic vorbind. Marele nostru avantaj este că avem o memorie vastă, care ne poate purta înapoi în timp oricând, nu oricât. Acelaşi salt, la nivel ideologic, îl putem executa în viitor. Ne putem imagina cum va arăta viitorul peste x ani. În viitor vreau să te plimb astăzi cititorule. Mergem împreună in 2052. Atunci, şi eu, şi tu, vom avea deja nepoţi. Ce le voi spune?

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand copiii colectionau surprize. Ce erau surprizele? Surprizele erau, de principiu, niste poze cu masini, artisti, fotbalisti sau roboti. De ce le strangeam? Pentru ca era o chestiune la moda. Cine nu avea set complet nu prea avea intrare in gaşca. Ce este gaşca? Ei bine, gaşca reprezenta un grup de copii, de regula de aceeasi varsta, care aveau interese comune, idei comune. Acestia se jucau impreuna, mergeau impreuna la scoala, si asa mai departe. Cum adica ce se jucau?

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand copiii se jucau “leapşa”, “v-aţi ascunselea”, “ratele si vanatorii”, “tara, tara vrem ostasi”, “castelul”, “tarile”, “ruble”, “frunza” sau “pac-pac”. Nu nepoate, nu sunt jocuri pentru nano-computer sau pentru nano-consola. Sunt jocurile copilariei mele. Se jucau fara manete, fara butoane, ecrane, sisteme de stocare. Copiii se strangeau in fiecare zi, se imparteau in doua echipe si se supuneau unui set de reguli general agreat. Era distractiv. Nu, nu era obositor, pentru ca pe vremea aceea copiii erau invatati cu efortul. Practic jocul insemna miscare. Nu insista, nu vei intelege, indiferent cat de mult ti-as explica.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand animalele traiau libere in paduri. Nu, nu nepoate, nu atacau pe nimeni, pentru ca oamenii nu se aventurau orbeste in mediul in care animalele de prada isi duceau linistite traiul. Cum adica ce sunt padurile? Padurile erau intinderi vaste cu copaci. Pe vremea mea toti muntii erau impaduriti. Iar in aceste paduri se gaseau foarte multe specii de animale, dupa cum spuneam. Animalele nu traiau doar in captivitate.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand cartile aveau forma fizica. Nu doar electronica. Pe vremea mea, nepoate, cartile se faceau din hartie. Ei, cum ce-i aia hartie? Hartia era fabricata din lemn. Acelasi material care se foloseste acum la mobilierul de lux. Nu, pe vremea aceea lemnul nu era o raritate. Sa revenim: cartile erau din hartie, legate sau lipite si era o adevarata placere sa le citesti. Fiecare carte avea mirosul ei, cantecul si povestea ei.

Le voi spune ca sunt de pe vremea cand telefoanele mobile erau cu ecran monocrom. Cum, nu stii ce inseamna monocrom? Adica o singura culoare: negru. Nu, ecranele telefoanelor mobile nu au fost mereu 3D sau imprimarte in iris, utilizand nano-tehnologia, nepoate. La inceput, erau niste aparate greoaie de circa 30 de centimetri, cu antene lungi, cu butoane si cu acumulatori reincarcabili. Da nepoate, pe vremea aceea majoritatea aparatelor electrice functionau pe curent electric. Nu pe energie solara.

Le voi spune ca sunt de pe vremea revolutiei, ca sunt de pe vremea cand lumea astepta venirea lui Iisus pe Pamant in anul 2000, de pe vremea cand antimateria era doar un concept abstract, de pe vremea cand Pamantul era considerat singura planeta locuibila, de pe vremea cand oamenii isi strangeau mana in semn de salut, de pe vremea cand alcoolul nu era interzis, de pe vremea cand consumul de iarba era interzis, de pe vremea cand muzica se asculta pe caseta sau pe CD. Tu ce le vei spune nepotilor tai?

Morala: Poţi să-mi iei orice, mai puţin amintirile.