Unii cred că nu există. Alții o împing la extrem. Există, măcar la nivel de concept și poate fi definită în multe feluri. Sensul de bază ne învață că magia poate fi totalitatea procedeelor prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole. Oamenii au pus-o pe scenă ca iluzie exersată foarte bine sau pur și simplu scamatorie. Nu-i rău. Mă gândesc așa: dacă există cuvântul, înseamnă că există sau au existat oameni care fac sau au făcut magie. Poate că nu se mai întâmplă, dar cu siguranță s-a întâmplat. Altfel, unde este mister, apare o putere irezistibilă de atracție, farmec și încântare. Măcar acest fel de magie există pentru toți.
Cineva îmi spunea că magia trucurilor cu cărți este frumoasă doar pentru cei care privesc fascinați, pentru că nu cunosc secretele sau ascunzișurile din spatele numărului. Orice adult sănătos știe că este vorba despre un truc, o iluzie, dar continuă să fie fascinat de orice număr de magie, chiar dacă l-a mai văzut. Asta pentru că nu știe care este secretul. Se spune că după ce afli trucul nu te mai atrage numărul. Și cu cât mai multe trucuri ajungi să cunoști, cu atât mai mic va fi interesul manifestat pentru magie. Cu alte cuvinte, după ce afli secretul nu te mai atrage; dacă dispare acel mister, dispare și atracția. Așa să fie?
Poate că așa se întâmplă legat de magie, magicieni, iluzii și iluzioniști. Și poate că nu numai. Am auzit de multe ori ideea că odată cu dispariția misterului, interesul tinde să dispară și el. Se aplică în multe relații dintre oameni; se aplică în unele romane; se aplică și în unele filme. Mi se pare puțin ciudat modul în care aflarea informației te îndepărtează. Firesc ar fi să te apropie, iar logica-mi spune că eliminarea misterului conduce la cunoaștere. Cu cât mai puțin mister, cu atât mai multă cunoaștere; cu cât mai multă cunoaștere, cu atât mai intensă aprofundarea. Dar iată că nu.
Mister, să fie mister. Ne atrage, iar surpriza face lucrurile să fie de trei ori mai interesante. Magia, în toate formele ei, ne fascinează și ne determină să rămânem cu gurile căscate. Asta căutăm, asta ne dorim: cineva să reușească să ne dea pe spate cu un număr de magie nemaivăzut și nemaiîntâlnit. Și pentru că ne dorim, magia se întâmplă. Apare cineva capabil să ne surprindă. Iar după ce-și face numărul, aflăm secretele din spatele trucului și nu ne mai place. Ironic.
Îți poți trăi viața doar în două moduri: crezând că nu există magie, sau crezând că totul e magie. (Einstein)
Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!
Share
Eu, din perspectiva propusa de dl A Einstein mai sus, aleg varianta ca totul e magie.
Deja suntem doi :)
Bună seara, e sunt Zolty și sunt admin la http://zoltybogata.ro/ ,sunt o persoană cu dizabilitate gravă, după cum ați observat. Eu scriu foarte greu, așa că trec la subiect, am nevoie de ajutor (nu pt mine după cum ați crede la prima vedere) încerc să ajut pe ce-i în nevoie, aici am proiectele mele, http://zoltybogata.ro/proiectele-mele poate vi se pare ceva interesant. Dacă doriți mai multe informații, vă stau la dispoziție la 0743 622 372 .Multă sănătate
începe cu mister , apoi vine interesul..curiozitatea …și țup ..apare magia :)
fără magie ..nu ai vibrație :)
uitasem cât de bine este să te citesc :)
Crisa, bine te-am regasit. Uitasem ca uitasei :)
“uitasem că uitasei” a sunat drăguț :)
prin urmare te voi mai “răsfoi” :), dacă nu este cu supărare :)