La fel ca anul trecut, BestFest s-a ținut pe izlazul din Tunari. Diferența a fost făcută de vreme. Dacă anul trecut a fost mult praf, anul acesta a fost noroi, pentru că a plouat. Mult. E destul de ciudat sa bei Jagermeister și să dai din mâini stând în noroi , dar merită sacrificiul. Merită măcar prin prisma ineditului. Am reușit să ajung la BestFest în ziua 2 și să îl ascult pe Nas. Unul dintre preferații mei.

Înainte să vorbesc despre muzică vreau să vorbesc despre organizare. Care organizare mie nu prea mi-a plăcut. Pe lângă faptul că ploaia are această capacitate de a transforma pământul în noroi, nu aveai voie să intri cu umbrela. Trebuia să o abandonezi la intrare. Mulți s-au despărțit cu greu de umbrelele scumpe, alții le-au plasat strategic recuperându-le imediat după ce au intrat. Supărarile cauzate de pierderea umbrelei au trecut repede însă. Înăuntru era bâlci, era băutură, era mâncare, erau scene și era muzică.

Mirosea a mici, a frigărui, a tortilla, a clatite și a bere. Mâncarea a fost la putere anul acesta. Băutura nu prea. În afară de bere, șpriț și Jager avei opțiunile suc sau apă. Oferta nu a fost generoasă, dar nici de sete nu s-a murit. Neorganizații au băut multă bere, deși WC-urile erau destul de puține și departe de scenele importante. Dar să ne întoarcem la muzică.

Show-ul lui Nas a durat o ora pe ceas. Oră în care baiatul nu a respirat. A cântat la foc automat ajutat de DJ Green Lantern la platane și un negru bun de tot la tobe. Zice-s-ar că în ziua a doua a fost record de spectatori, circa 28.000 de oameni. Mulți, dar amorțiți. Abia-abia își mișcau palmele una spre alta. Abia răspundeau la dialoguri. Păcat, pentru ca Nas a prestat senzațional. Merita un public mult mai gălăgios și mult mai generos. În a doua jumătate a show-ului lucrurile s-au mai dezmorțit. S-au cântat If I ruled the world, Got yourself a gun, One mic și niște freestyle-uri care parca au mai dezghețat atmosfera la Bestfest.

Imediat cum a ieșit Nas am fost la ROA. Am fost uimit. Băieții ăștia fac o muzică electrenică deosebită. Merită atenție și mai ales apreciere. A fost multă voie bună la ROA, un show autohton care m-a dus cu gândul la petrecerile electro care se dau prin Marea Britanie. Păcat că scena Vodafone a fost atât de mică.

Mi-a mai plăcut ceva: Mtv și ProFM au ținut mulți oameni în priză cu muzică foarte foarte bună, la Bestfest. Pe scena Blazing Vibez s-a prestat un alt show autohton foarte interesant în opinia mea. Atmosfera de pe scena Blazing Vibez a fost foarte tare. Oamenii s-au distrat și pe și mai ales în fața scenei.

Prezența mea la BestFest a fost posibilă datorită lui Chinezu, pe care îl salut și căruia vreau să îi mulțumesc pentru invitație.

Morala: Pe muzică bună dansăm și în noroi.

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces celor dornici să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]