Îi știi? Sunt cei pe care natura nu i-a înzestrat cu inteligență, dar trăiesc cu impresia că pot înșela natura. Cum poți să faci o impresie bună în condițiile în care resursele îți sunt foarte limitate? Trișezi. Și cum trișezi? Participând inactiv la orice dialog. Sunt cei care au capacitatea de a lăsa impresia că știu de toate, dar nu știu nimic. Indiferent ce sfat prietenesc sau nu primesc, pe lângă faptul că dau din cap de parcă le cânți Eminem te completează întotdeauna cu “știu” șuierat printre dinți. Cei mai curajoși dintre ei au capacitatea să dezvolte și propoziții aprobatoare.

Participarea lor la orice fel de discuție se rezumă la propoziții scurte, întotdeauna aprobatoare. Ei nu te contrazic niciodată, dar asta nu din bun-simț, ci pentru că nu au argumente. Niciodată. În schimb, atunci când sunt contraziși, cu argumente solide dezvoltă ideea ai ceva personal cu ei. Că vrei să îi injosești., șă îi jignești sau că ai ceva impotriva lor, la nivel personal. Lucru cât se poate de fals, pentru că tu nu faci altceva decât să expui realitatea, care realitate este (culmea) la polul opus față de ceea ce susțin ei. Fără argumente, evident.

Îi știi, pentru că reprezintă o sectă aparte, iar numărul de membri crește în progresie geometrică. Sunt mulți. Dar ei nu știu că eu și cu tine îi mirosim. Noi știm despre ei că nu știu nimic. Ei nu realizează faptul că există oameni și întrebari directe menite să rupă vraja. Ei au impresia că vișinul îi poate ascunde la nesfârșit. Dar nu se întâmplă așa. Ulciorul merge de câteva ori la apă, până se sparge. De cele mai multe ori se sparge în momentul în care li se adresează întrebări directe. Pentru că atunci datul din cap nu are cum să îi mai ajute. Vișinul se ingustează inimaginabil, iar eternul “da, știu, așa este, știu, ai dreptate, știu, sigur, știu, da, da știu” nu mai poate fi folosit ca scut. Mâța apare în sac, iar sacul apare în mâna lor. Magic.

Cei mai mulți dintre ei au impresia că mutarea discuției în alt plan îi poate salva. Dar se păcălesc. Pentru că asta nu face decât să întărească ideea pe care eu și cu tine deja ne-am format-o cu privire la capacitățile lor cognitive. Cei mai insistenți revin după câteva zile, după ce se documentează. Dar ghici ce? Nici asta nu are cum să îi acopere, pentru că fierul răcit nu mai poate fi bătut. Și chiar dacă ar putea fi bătut, nu se va întâmpla nimic cu el. Evident documentarea este slabă, redusă la câteva fraze de multe ori recitate sec, nu gândite. De ce? Întotdeauna am stimat oamenii care au capacitatea să spună “nu știu”. Nu este o rușine, marele Socrate a spus-o cu deosebită sinceritate. Îi știi?

 Morala: Tot ce știu este că nu știu nimic, dar nici măcar asta nu știu.