Sunt 31.530.000 de secunde într-un an. Într-o secundă sunt o mie de milisecunde; un milion de microsecunde; un miliard de nanosecunde. Singura legătură existentă între nanosecundă şi an este schimbarea. Universul, de la atom la galaxie, reprezintă un flux permanent. În fiecare nanosecundă Universul se modifică, se schimbă. Oamenilor, în schimb, nu le place schimbarea. Ne luptăm cu ea în fiecare secundă pentru că ne sperie. Ne place să creăm iluzia unei stări de statornicie. Aşa interpretăm noi siguranța.
În fiecare secundă ne dorim să credem într-o lume liniștită. Dezechilibrele ne sperie. Ne sperie războiul, uraganul, inundația, cutremurul. În general ne cam sperie schimbările bruște, motiv pentru care suntem reticenți la schimbare. Vorbim despre părerea generală a oamenilor, pentru că există şi cazuri în care schimbarea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Sau singurul lucru care poate aduce siguranța. Vezi câștigurile la loto. Şi aceste schimbări se produc în aceeași nanosecundă. Tragerea la sorţi este tot hazard, haos.
Oamenii construiesc o lume în care să se simtă liniștiți în prezent. Dar cel mare paradox rămâne acelaşi. În momentul în care înţelegem prezentul, acel prezent devine trecut. Reticenţa la schimbare poate fi explicată într-un fel sau altul de trecut. Ne place să ne ataşăm de amintiri, dar care ar fi motivul pentru care o facem? Amintirile ne oferă siguranță, de cele mai multe ori. De ce? Poate tocmai pentru că singurele aspecte ale realității care nu pot fi schimbate sunt amintirile.
Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
Am fost surprinsa cand, ieri, unul dintre speakeri a spus ca un copil are nevoie sa stie la ce sa se astepte. Ca trebuie pregatit sufleteste in privinta schimbarilor. Si eu care credeam ca reticenta la schimbare creste direct proportional pe masura inaintarii in varsta….
Din punctul meu de vedere, a imbratisa schimbarea, a o privi cu ochi buni, mai mult, a lua deciziile bune atunci cand apare, este o chestiune ce tine de inteligenta. Multi sunt bulversati chiar si de o schimbare banala de program de weekend – atunci cum ramane cu schimbarile majore din viata?!…
Da, majoritatea respinge schimbarea, ai dreptate.
Da, ţine de inteligenţă şi de adaptabilitate, ai dreptate.
Exemplul pe care l-ai dat este perfect valabil şi rezumă foarte simplu reticenţa maselor la schimbare.
Reticenşa la schimabre creşte direct proportional cu vârsta, dar la fel ar trebui să facă şi capacitatea de adaptare sau de a percepe schimbarea ca pe ceva pozitiv.
Bine spus, AR TREBUI… Vorba lui woody allen -daca as avea o viata viitoare, as vrea sa o traiesc INVERS – m-a amuzat chestia asta, am dat peste ea mai deunazi … :-)
Chestia asta este eternul mit Benjamin Button.
Toti oamenii isi doresc asta. Sa se nasca batrani si sa moara copii. In plus, gandeste-te cat de tare ar fi sa fii copil si in acelasi timp intelept. S-a scris foarte multe pe acest subiect.
Nu sunt insa sigur ca „invers”-ul de care zice woody este ceea ce am inteles eu :)
Hihihihih, vis-a-vis de invers – uite ce am comentat eu zilele trecute… :-)
Diana Andrei …ca idee, eram sceptica vis-vis de ideea ca un om care are din start gustul libertatii si pe cel al deciziei va accepta cursul inversat pana la a ajunge complet controlat de altii… Asta la o prima vedere
April 18 at 8:37pm via mobile · Like..
Diana Andrei E clar ca de la o varsta incolo gandul mortii devine cam incomod, dar a te scobi de placere in nas – scuze dar este o etapa fara de care nu se poate in copilarie – avand mintea unui adult… Ooooooo-oooouuuuu! P.S. woody rocks, dar nu m-am putut abtine de la a comenta…
April 18 at 8:41pm via mobile ·
Oamenii se tem mai mult de schimbare decat de moarte. Am intrebat un medic psihiatru de ce crede ca se tem oamenii atat de mult de schimbare. Mi/a spus ca schimbare presupune foarte multe reactii chimice in creier care obosesc individul si il consuma. Deci este cumva o forma de autoaparare, reticenta la schimbare. Mie nu imi e frica de schimbare si de nou, dimpotriva, caut schimbarea si noul, ma enerveaza rutina si zilele care seamana intre ele. Gandul ca as putea sa am acelasi job 10 ani sau ca as putea sa locuiesc in acelasi loc 10 ani, ma deprima ingrozitor. Am citit un articol despre asta, zica se numeste neofilie:))))
Da, neofilie se cheama dorinta permanenta pentru nou si pentru schimbare. Eu cred ca este ceva orientat in mare masura catre femei, si nu sunt rautacios, dar statistic, asta observ :)
Este o forma de autoaparare, interesant. Cert este faptul ca fiind o chestiune care implica organul creier, da-mi voie sa fiu sceptic in privinta explicatiilor. Creierul inca este un animal care zboara pentru oamenii de stiinta. Ceva aaproape (total) necunoscut.
Eu uneori sunt reticent la schimbari, recunosc!
Eu cred ca sufar de o forma usoara de neofilie. Sper sa nu avanseze. Cert este ca imi plac schimbarile. Sunt si o persoana care se plictiseste repede. Daca nu gasesc ceva nou sau relativ nou in fiecare zi, ma intristez.
Acum sa nu se inteleaga ca imi plac dezastrele pe care le-ai enumerat, imi plac doar schimbarile mici si dese si care sa nu cutremure o lume intreaga.
Sincer? si eu sper sa nu avanseze :))
Și culmea e că, de fapt, până și amintirile sunt supuse schimbării. Insesizabil, de cele mai multe ori, dar și ele se schimbă. Pentru că fiecare experiență, fiecare nouă zi trăită adaugă gânduri, cogniții, informații, emoții. Iar memoria nu funcționează independent de toate acestea… Frânturi din prezent ne influențează modul în care interpretăm trecutul, amintirile, uneori prezentul influențează chiar și amintirile pe care putem să ni le activăm. Aș zice că trecutul există tot prin prezent.
Schimbările sunt într-adevăr solicitante, am avut parte de ele din plin în ultimul an.. Până la un punct, le consider benefice, mă stimulează, mă pun în mișcare. Dar pot deveni și epuizante, din păcate încă nu am ajuns să îmi inversez modul de raportare la ele. Schimbarea nu e sau nu ar trebui să fie o excepție, ci ar trebui să o acceptăm ca pe un mod de viață… Cel puțin societatea actuală ne cere asta mai mult decât în trecut.
Si eu m-am gandit la faptul ca pot fi usor schimbate. Dar totusi ceea ce s-a intamplat si s-a stocat in memoria pe termen lung nu prea mai poate fi schimbat.
Faptul ca le interpretam in anumite moduri nu inseamna ca ele se schimba. Ne schimbam noi :)
Schimbarile sunt usor stresante. Dar nu foaarte stresante. Eu nu sunt reticent deloc la schimbari. Ba chiar ma pasioneaza intr-o masura mica.
Postarea este dezvoltata din filmul Touch.
Asa este, un film care mie mi-a reorganizat putin perspectivele, din multe puncte de vedere.