Am trăit vreo 4 ani buni fără televizor. Știu cum e. Nu neapărat că am vrut asta, pur și simplu am realizat că pot să respir la fel de bine și fără el. Nu mi s-a părut că am ratat evenimentele importante și nici că nu mai făceam parte din rândul oamenilor normali. Nici nu am vrut să fiu la modă. Aflu acum că există cercuri anti-televizor și probabil vor exista întotdeauna. Fiecare este liber să creadă ce vrea și să ia propriile decizii. Eu nu am vrut să fiu la modă, pentru ca nu am fost și nu sunt de părere că televizorul îți face rău. Poate că televiziunile livrează mizerie, dar aparatul în sine nu are nicio vină. Chiar trăiesc cu impresia că la fel ca oricare alt bun, trebuie cumpărat atunci când simți că ai nevoie de el.

Mi-au plăcut mereu ecranele mari; mă fascinează încă din copilărie. Într-un fel norocos, perioada în care eu m-am întors la televizor a coincis cu apariția LED-urilor, a LCD-urilor, a ecranelor plate și mari, a televiziunii HD și a proiectoarelor. Proiectorul nu m-a încântat, pentru că uneori nu este suficient ca imaginea să fie mare. Am optat pentru televizor, iar saltul a fost unul imens, de la aparatul de un metru cub, 10kg și diagonala de 51cm – la LED de 10 cm grosime, 1kg și diagonala de 66cm Full HD. Și n-am luat unul, ci două, încercând oarecum să recuperez perioada în care am fost despărțiți, cred.

Abia după ce am populat casa cu cele două televizoare mi-am dat seama că am ratat multe modificări în cei 4 ani fără. Am avut plăcerea să descopăr faptul că posturile de științe s-au înmulțit. M-am bucurat. Mi-am reamintit ce bună este berea băută pe canapea seara, în timpul săptămânii, la Champions League. În vara cu pricina am savurat, pur și simplu, Campionatul mondial din Africa, pentru prima dată HD. Mi-am tras cablu și am legat PC-ul de TV, iar filmele pe care le-am urmărit mereu cu mare plăcere deja aveau altă culoare. Vezi tu, chiar dacă n-am simțit necesitatea lui, am experimentat o urmă de părere de rău că nu m-am gândit mai devreme să-mi iau un televizor.

Deși cei 51 de cm din copilărie mi se păreau ecran de cinema, acum vreau să-mi schimb televizoarele. Am impresia că sunt prea mici. Puțin ironic, aș spune. Acum mai mulți ani ne durea capul din cauza celui de 51cm. Ni se părea prea mare. Vârsta, marketingul? Nu are importanță; mi-a intrat deja în cap nevoia de ecran mai mare și trebuie să mă mișc. Sunt anti Smart TV pentru că nu-i găsesc utilitatea. Am smartphone, pentru mine este sufiecient. Vreau un ecran mare, dar cel mult 102cm. Sunt fan Samsung si LG. Am neapărat nevoie de 2 intrări HDMI și de cel puțin un port USB. Dacă ai o recomandare cu privire la un televizor bun, sunt numai ochi.

Nu contează ceea ce ți se arată, contează ceea ce vrei să vezi.