Curiozitatea reprezintă dorința de a cunoaște ceva nou sau neobișnuit. Este interesul manifestat pentru un lucru deosebit sau nu. Curiozitatea poate fi privită și ca indiscreție, în anumite circumstanțe. Deși uneori poate fi percepută negativ, curiozitatea este, cred, cel mai interesant mecanism prin care oamenii evoluează. Iar mecanismul se află în mod natural în mintea oricui; posibilitatea de a pune întrebări o are oricine, oricând. Unii aleg să facă uz, alții nu. Unii se autodeclară curioși, alții nu. Dar toți sunt. Asta nu înseamnă că unii sau alții sunt mai sau mai puțin evoluați. A pune multe întrebări nu înseamnă a ști, neapărat. Dar este un pas.
Curiozitatea a fost cea care l-a împins pe om să dea sens tuturor celor care-l înconjoară. Sau măcar să încerce să dea. S-a manifestat dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri și încă o face cu mare succes. Este ceva propriu oamenilor și cumva drumul ar fi fost altfel fără amprenta majoră a curiozității. Primii oameni s-au întrebat ce sunt stelele, de ce se mișcă, cine le influențează și cum îi pot influența. S-au pus întrebări; s-au obținut răspunsuri; s-au construit povești; am evoluat. Așa arată foarte schematic totul. Nu suntem nimic mai mult decât modele rezultate din interpretările curioșilor care-au respirat pe aici în urmă cu sute de mii de ani. Modele pe care le îmbunătățim constant ca urmare a curiozității perpetue, manifestate și în prezent.
Orice sau oricine poate deveni subiectul curiozității oricui. Întâlnim oameni cărora le punem mai multe sau mai puține întrebări. Întotdeauna în funcție de gradul de interes, total subiectiv. De principiu, cu cât subiectul pare mai interesant, cu atât mai intens se manifestă curiozitatea celuilalt. Cu atât mai multe lucruri îți dorești să afli. Întrebările adresate au întotdeauna același scop: cunoașterea. În condiții normale, nimeni nu vrea să afle multe lucruri despre cineva sau ceva neinteresant. Nu funcționează așa, deși mințile noastre au spațiu de stocare infinit. Nu suntem curioși să aflăm lucruri total neimportante. Sau nu ar trebui să fim.
Curiozitatea este fitilul din lumânarea învăţării.
Stii vorba „Curiozitatea a omorat pisica.”
Curiozitatea din punctul meu de vedere poate fi constructiva sau distructiva. Atunci cand vine vorba de cunoastere, de evolutie, intr-adevar e ceva care are valoare, dar cand e vorba de o curiozitate asupra lucrurilor de nimic, asupra rautatii oamenilor, atunci consider ca este distructiva, pentru ca informatiile primite nu fac decat sa „manance” sufletul omului.
Depinde ce faci cu raspunsurile la intrebarile pe care le generezi. Nu vad de ce ai risipi atata energie ca sa afli lucruri de nimic.
Informatiile despre rautatea oamenilor pot fi utile in foarte multe circumstante. Cunoasterea nu se refera doar la lucrurile pe care noi le catalogam „bune”.
Curiozitatea a omorat pisica? :)
Io’s cam curioasa din fire.
Cu totii suntem :) Nu am inteles niciodata de ce oamenii curiosi sunt cumva priviti putin altfel.
nici eu nu inteleg..
Dar daca aceasta curiozitate este gresit orientata si ne transformam in stalkeri :D?