Oamenii sunt genetic structurați să (se) iubească. Unii pe alții; unii mai mult, alții mai puțin; unii mai mulți, alții mai puțini. Moda se schimbă sau revine, trendurile se înnoiesc, dar dragostea dintre doi oameni se simte la fel. Intensitatea cu care un om iubește alt om este aceeași. Şi aşa va fi mereu. Însă mijloacele cu care poți dovedi faptul că iubești sunt într-o permanentă schimbare. Iar aceste mijloacele moderne de exprimare nu sunt pe placul meu. Mi se pare că am ajuns (noi, oamenii) într-un punct în care rețelele nu numai că ne depășesc, dar nu au viitor. Dragostea nu se mai poate exprima natural.
Scrisorile par atât de învechite încât au dispărut cu totul din cotidian. Nimeni nu mai pare dispus să sacrifice doua-trei coli albe, lucioase; nici să consume doi-trei milimetri de pastă de pix; nici două-trei ore de freamăt. Au dispărut şi bilețelele arse cu țigara pe margine pentru efect. Acum totul este în viteză, scrisorile au murit, trăiască rețeaua de socializare, trăiască email-ul, trăiască sms-urile! Am câștigat timp, dar am sacrificat pasiunea. Oricât de ciudat ar fi, sentimentul acela stârnit de mototolirea colii de hârtie era genial. Mâzgăliturile nu aveau ce căuta în scrisoarea unui îndrăgostit, o luai de la zero fără probleme. Totul trebuia să fie imaculat. Cine mai are scrisori sau poezii împăturite şi puse bine? Acum totul este Backspace. Delete. Qwerty. Send. Fad.
Florile parcă reprezintă plante pe cale de dispariție. Atât de rar se cumpără, atât de rar se oferă. Dar chiar şi aşa, florile din ziua de astăzi parcă ar fi de plastic. Au culori ieșite din comun, rezistă mai mult în glastră, dar nu miros. La ce bun să oferi unei femei o floare care nu miroase? În plus, simțul olfactiv are capacitatea de a te duce într-o miime de secundă exact la amintirea cu pricina. Fetele păstrau într-o agendă veche toți trandafirii primiți. Presați, uscați, dar cu un parfum înțepător capabil să reînvie orice amintire. Parfumul…capabili să facă pielea de găină şi părul măciucă oricând. Să facă sufletul să tremure. Nu fad. Natural.
Vederile sau fotografiile se trimiteau în plic. Şi nu era bucurie mai mare decât cea când în cutia poștală sosea o vedere de la Călimănești sau de la Costinești. Pe spatele căreia era mâzgălit discret cu dragoste de la poalele muntelui sau sărutări calde de la malul mării. Acum totul se reduce la rețea. Upload, qwerty, send. Seducţia clasică era cu mult mai profundă. Seducţia modernă este de plastic! A dispărut feelingul, dar am câștigat timp. Nu mai știm să scriem cu pixul, dar am câștigat timp. Nu mai știm cum arată o carte poștală, dar avem bookmarkuri către site-uri cu mii de poze viu colorate pe care le putem trimite cu prețul a două clikuri. Fade.
Mergând şi mai departe în timp, cei mai bătrâni păstrau în cărți vechi (legate) bucăți de material. Fie o bucată din rochia purtată de ea în primul concediu sau la primul dans, păstrând parfumul fericirii parcă; fie o bucată din cămașa lui purtată la prima întâlnire sau în prima noapte, înmagazinând aroma tare a tânărului care nu se bărbierise niciodată. Sau biletele la prima piesă de teatru la care au mers împreună. Sau primele bilete de tren cumpărate împreună. Sau orice palpabil şi capabil să rămână peste ani şi să stârnească emoție, dragoste, sentiment. Frumos se iubea odată! Nu fad. Natural.
În prezent totul dispare. În momentul în care o relație se termină, in câteva minute nu mai rămâne nimic. Pozele făcute împreună reprezintă un spațiu imaginar exprimat în gigabiți. Care spațiu dispare la apăsarea butonului delete. Care buton delete se apasă într-o secundă. Scrisorile primite via email dispar în câteva secunde clickuri. Se bifează de sus în jos toate email-urile primite şi se apasă același butonul delete. Sms-urile se pot șterge definitiv în treizeci de secunde. Numărul de telefon și mai repede. Se apasă butonul Unfriend, iar dacă situația o impune şi butonul Block. Statusul relației din In a Relationship devine Single şi gata! Nu mai rămâne nimic pe care să poți pune mâna; nimic. Ca şi cum n-ar fi existat nimic. Asta ar trebui să fie un lucru bun? Câte flori ai păstrat? Câte scrisori? Câte obiecte care să-ți aducă aminte de jumătatea ta? Fericiți cei care iubesc modern dar se exprimă clasic.
Dragostea este la fel, dar moare altfel.
Îți dau dreptate. Uite fotografiile de pildă. Mă uit cu mai mare plăcere la pozele imprimate de acum 10-15 ani, din perioada în care mergeam cu filmul la developat. La instantaneul de atunci aveam mare grijă că dispuneam doar de vreo 30 de poziții și nu mergea să șterg sau să dau un preview. Cum ieșeau așa le aveam. Acum când ne permitem să facem sute de poze în 3 zile libere parcă trecem prin ele așa cum ai spus și tu, fad. Next,next, next…
Ne îndreptăm cu viteză spre…oare spre ce?
Mai trist este că azi sunt oameni care nu știu cum e atunci când iubești.
@Mediatorul
Da, fix asa este. Acum totul lasa impresia ca poate fi inlocuit. delete, new, replace, delete, new, replace…si asa mai departe. Evident, nu toti decid ca este mai buna calea moderda. Sunt si oameni care apreciaza chestiile fizile. Incepand de la flori si terminand cu hartia scris.
@Mitzaa Biciclista
Spre plastic si spatiu virtual. Retea, retea, retea…Ce inseamna asta? Nu stiu, nici nu vreau sa ma gandesc prea profund.
Este foarte trist si iti dau dreptate. Din pacate asa este…Dar sincer, ce ne mai face pe noi sa-i numim „oameni” daca se comporta ca ceva ce nu este propriu omului…?
Eu inca am scrisori…vederi si muuulte felicitari:p..
Asa sa faci si in continuare, pentru ca asa este normal :)
da…frumos se iubea odata,cu sentiment,cu suflet,cu tandrete…
imi amintesc ca am primit o singura data o poezie scrisa pentru mine,primele litere reprezentau numele me (nu mai stiu cum se numeste tehnica asta)…am fost atat de emotionata…
am pastrat mult timp acea poezie si acum tu mi-ai reamintit de existenta acelui moment :)
multumesc!
Cu deosebita placere. Mie oamenii care pastreaza si chestiuni fizice legate de o anumita perioada, imi plac.
Sunt, din punctul meu de vedere oameni cu suflet mare, oameni vii, carora le place sa simta.
Chiar si acest aspect este pe cale de disparitie. Oamenii nu prea mai stiu sa simta…nu toti, multi.
Asa cum zicea Mitzaa, este trist ca unii habar n-au cum este atunci cand iubesti…
Tu ai mare dreptate, mă supără puțin lipsa aceasta tot mai acută de lucruri palpabile. În ultimii ani, chiar și fotografiile am încercat să le „developez” – impropriu spus, să le scot din lumea virtuală, măcar pe ele. Am obiceiul să aleg din sutele de poze pe care le facem acum cu atâta ușurință pe acelea care aș vrea să rămână și peste zeci de ani. Informația se pierde…
Scrisori păstrez în vreo două cutiuțe – și de dragoste, printre ele :) E minunat să ții în mână mărturii reale ale unui sentiment. Sunt amintiri mai concrete, mai reale decât mesajele și emailurile șterse sau pierdute prin sutele sau miile de emailuri neimportante.
Iar o floare… o păstrez de șase ani, într-un fost ambalaj de mouse. E super potrivit. E ca o cutiuță pătrată transparentă, de plastic, și înăuntrul ei stă floarea, ca o comoară :) Și am păstrat multe alte lucruri.
Lor nu le poți da delete. E ipocrit din partea noastră să credem că aruncând ceva la gunoi, i-am șters și influența pe care a avut-o asupra noastră.
Mi-ar plăcea să revină moda scrisorilor :)
Eu nu am primit si nici nu am scris vreodata o scrisoare de dragoste, insa cand eram adolescent mi-a facut cineva o data un portret din profil desenat in creion, total asa spontan, (adica nu a fost ceva comercial, cum sunt portretistii aia de la mare, plus persoana care-l facuse era total amator, nu avea nici in clin nici in maneca cu artele grafice), si chiar mi-a placut cum iesise, mai ales ca mi s-a parut ca fusese chiar destul de fidel conturului nasului meu care are asa o usoara cocoasa la mijloc (ca am avut nasul probabil fracturat cand fusesem mai mic, cand escaladasem un fel de scara improvizata pe care o inventasem eu, ca idee autentic patentabila originala, insa fiind la fel de lenes si atunci la 5 ani ca si acuma, nu deschisesem si eu o enciclopedie, sau macar o revista de popularizare stiintifica serioasa, si imi placea sa pierd timpul citind numai despre can-canuri mondene si scandaluri politice din Informatia Bucurestiului, deci nu studiasem cum s-au construit piramidele nici tehnica militara, si habar nu aveam ca se inventasera deja parghiile, levierele, catapultele, plus mai ales efectul de bascula, desi functia nasului nefiind afectata si nici deformatia respectiva prea deosebita, nu a necesitat corectie chirurgicala), si m-am decis sa pastrez acel portret, insa l-am pierdut si pe ala, ca de altfel mai toate fleacurile cu valoare sentimentala pe care imi propusesem sa le pastrez la un moment sau altul, in afara de un breloc (total nefunctional de la bun inceput) pe care efectiv nu-mi dau seama cum am reusit sa nu-l pierd de vreo 14 ani de cand il car cu mine efectiv pe oriunde ma duc, ca nici macar nu il tin intr-un loc special, sau in buzunar, ci il azvarl mereu asa unde s-o nimeri in vreun loc in valiza sau servieta, in timp ce eu am reusit sa pierd efectiv fara sa-mi dau seama cum si cand, asa din simpla neglijenta si nebagare de seama, nu numai toate celelalte fleacuri sentimentale puse chiar bine la pastrare, dar si inele, bratari, ceasuri, monezi pretioase pe care le aveam chiar legate de mine, nemaivorbind de diverse fotografii vechi irecuperabile, diplome originale la fel de irecuperabile, diverse acte, serviete diplomat, jachete, case, masini, ciorapi, umbrele, si chiar azi mai devreme mi-am dat seama ca mi-am pierdut si niste underwear bleu-gri la care chiar tineam ff mult, insa efectiv nu stiu unde naiba au mai disparut si astia !
@ Colorbliss
In fond, moda scrisorilor nu a disparut niciodata. Pentru ca nu te opreste nimeni sa iei un pix si-o coala si sa te apuci sa mazgalesti. Dar sunem comozi. Daca-mi permiti extrapolarea…tot ceea ce inventam, incepand cu telefoane, smart tv-uri, frigidere cu twitter si asa mai departe…toate sunt pro-comoditate.
E greu sa scrii cu pixul, te doare mana, dureaza mult, strici colile :) Asa scrii un sms rapid si gata. Cel mult un email. Ma bucur ca sunt multi care pastreaza cutiute, flori, scrisori, insemnari vechi, marturii neatinse de trecerea timpului. Astea nu se arunca…indiferent de stare, nervi sau ura. Pur si simplu se pastreaza.
@Rudolph
Eu am invatat sa fiu ordonat. N-am fost niciodata, dar de cativa ani chiar sunt uimit de mine. Am dosare cu facturi, cu garantii, am cutii cu istorie, am bilete vechi,…cred ca varsta este de vina :)
Îţi dau dreptate 100%, cu observaţia că nimic nu-i imuabil, nici măcar dragostea eternă…
Observatia aceasta mi-am tatuat-o pe creier inca din frageda pruncie. Numai ca uneori, obisnuit cu tatuajul, uit ca este acolo.
Si-l mai omit :) Din cand in cand.
Nice post …
Chiar zilele trecute vorbeam cu verisoara mea – cand eram micute … acum vreo 10 ani … – ne scriam in fiecare saptamana…in fiecare azi alergam la Posta sa vad daca am primit ceva…jumatate de hartie scrisa insemna enorm pentru noi.
Acum, chiar daca exista atat de multe cai de a comunica nu mai este acelasi sentiment…casete inregistrate, ambalaje de guma Turbo…spre norocul meu am pastrat cateva lucruri care ma duc de fiecare data cu gandul la COPILARIE :) .
Si eu am o astfel de cutie a timpului unde pastrez surprize, cartonase, scrisori, vederi si multe alte lucruri „palpabile” din vremea copilariei.
Acum e altfel. Mai usor dar parca lipsit de esenta…
multumesc pentru ca ai vorbit si pt mine prin aceste cuvinte :) Inca scriu scrisori si biletele…inca le ard cu o lumanare si nu cu tigara :P inca prefer caietul si pixul, florile si amintirile…si nu- s prea batrana ( in ani biologici). apreciez omul..contactul real…privirea, mirosul, simtirea, atingerea…amintirile..momentele….:)
Cine nu apreciaza tot ce ai zis ca apreciezi, nu stie inca sa fie om.
Ma bucur ca ti-a facut placere.