Se spune că gandul este arhitectul destinului. Atunci când gândim fabricăm ceva abstract sau concret, inventăm, judecăm, concepem sau cumpănim ceva. Viteza cu care călătorește gandul nu a putut fi determinată încă, dar nu viteza este cel mai important aspect, ci vibrația gândului. Puterea minții oricărui om stă în capacitatea de a genera gânduri. Gândurile pozitive atrag evenimente pozitive, iar cele negative atrag evenimente negative, pentru că tot ceea ce vedem reprezintă rezultatul generat de gândurile noastre.  Tot ceea ce facem reprezintă reinterpretarea gândurilor noastre.

Fiecare individ își consumă viața în două planuri: interior și exterior. Mintea controlează ceea ce se întâmplă în planul interior, iar omul controlează mintea cu ajutorul creierului. Niciun eveniment din exterior nu poate perturba echilibrul interior atâta vreme cât este înțeles și interpretat într-un mod pozitiv. Capacitatea omului de a gândi reprezintă puterea cu care natura l-a înzestrat. Putere nemărginită care odată controlată va face din negru alb; va transforma ura în iubire și zgomotul în liniște. Fiecare poate transforma orice în orice altceva cu puterea gândului. Gandul este secretul. Tot ce se întâmplă în exterior are legătură cu pozitivismul sau cu negativismul din interior.

Gandul este părintele faptei. În momentul în care omul generează un gând, vibrația lui îi va atinge și pe cei din jurul său. Fenomenul se numește rezonanță și nu este ceva științifico-fantastic. Există și îl experimentăm în fiecare zi. Oamenii care gândesc pozitiv și care sunt înconjurați de sentimente de pace, de liniște, de iubire, vor transmite involuntar celor din jurul lor energie cu plus și viceversa. Energia va da naștere unor fapte sau evenimente pozitive. În același sens, oamenii care gândesc negativ molipsesc alți oameni, iar rezultatul este materializat în ură, gelozie, sau răzbunare. Cu cât mai mare este puterea gândului, cu atât mai multe minți vor genera același tip de energie sau fapte.

Gandul este sculptorul ce te face persoana care vrei tu sa devii. Nu ceea ce se întâmplă în exterior te face să fii ceea ce ești, ci modul în care înțelegi și interpretezi realitatea. Iată de ce copiii de genii pot ajunge criminali în serie și copiii criminalilor în serie pot ajunge genii. Pentru că realitatea poate fi modelată cu puterea gândului. Orice lucru din exterior care trece prin filtrul gândirii poate deveni ceva pozitiv. Ceea ce se află în interior va fi întotdeauna cauza, iar ceea ce se petrece la exterior va fi mereu efectul. Niciodată invers. Dacă vrei să schimbi efectul nu ai de ce să privești în exterior, gândește, acționează asupra cauzei.

Morala: Gandul este cauza și realitatea este efectul.

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces oricui este dispus să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]