[20:59] Apăs play. Aud vocea mea sau nu. Dorm sau nu. Deschid ochii sau îi închid și-mi fixez privirea în centrul supernovei cu care nu numai că m-am obișnuit, dar simt că face parte din mine. Sau eu din ea. Trebuia să fie aici de mult sau a fost și nu am observat-o. Cu cât mai intens o privesc, cu atât mai diferite sunt formele pe care mintea mea i le dă. O las, mă distrează. În mod normal ar fi trebuit să fiu inundat cu întrebări precum ce s-a întâmplat; cum am ajuns aici; a fost sau este un vis? Dar nu. De la o vreme nu. M-am redescoperit. Nu mă mai surprinde nimic și nu mă mai las surprins de nimic. Tot ce este, este, pur și simplu. Iar eu sunt aici cu tot ce este. Am făcut rost de o unitate de măsura pe care am purtat-o mereu cu mine, dar nu știam că o am. Mă bucură faptul că s-a deblocat – e o redescoperire.
Cunoașterea și înțelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Doar ele. Și degeaba ai cunoaștere dacă ea nu este lămurită de vreme. Adevărat. Adevărul m-a mișcat de fiecare dată. Îmi dau seama abia acum că m-a mișcat, când leg totul și le văd pe toate. De-ar ști ei cât de frumos este adevărul și cât aur îți pune pe suflet. Vor afla, unii mai devreme, alții mai târziu. Nu am alergat după el. Nu fizic sau nu cu trupul. Nici cu mintea. tot ce am făcut a fost să-i las ușița deschisă. M-a găsit el și mi s-a așternut peste corpuri. Încet și fin sau brutal. N-am simțit nimic, dar am început să văd totul prin alte filtre, adevarate – redescoperire.
Adevărul poate crea impresia că trece neobservat. Poate sau nu poate. Cert este că el poate intra oriunde, la oricine, oricând. Oricât de multe zăvoare încuiate ar întâlni, face cumva și își găsește loc. Nu își face, pentru că oamenii sunt concepuți, construiți și formați cu loc pentru adevăr. Adevărul poate fi conștientizat după ani buni de când ți-a fost spus sau arătat. El s-a așternut încă de atunci, dar nu a semnalizat prezența sa. Nu se simte ca și cum ai avea ceva în plus. Nici în minus. Vine firesc, se instalează firesc și la fel de firesc îl descoperi sau nu. Nu este greșit nici să, dar nici să nu. Este și atât – redescoperire.
Mi se umezesc ochii atunci când aud adevărul sau când văd adevărul în stare pură. Cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor. Au trebuit să treacă atâtea vieți ca să-mi dau seama că adevărul este cel mai bun prieten al omului. Câinele? Prostii. Adevărații prieteni iți gâdilă sufletul și îți vorbesc de fiecare dată adevărat. Iar asta nu este o lume ideală nici pe departe. Stop. Mă întorc, deschid ochii sau îi închid și îmi fixez privirea în centrul supernovei din care am ieșit. Simt că face parte din mine, sau eu din ea. [21:00]
Puterea care unește este mai mare decât puterea ce desparte.
Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!
Share
Treaba cu adevarul este ca se afla mereu la mijloc. Sau nu. Se poate ca in perioada X adevarul sa fie de o natura, iar ulterior adevarul sa se denatureze, dar sa fie tot adevar; un adevar putin schimbat. De exemplu, este adevarat ca iubesti o persoana intr-o perioada. Apoi se intampla ceva si iubirea se transforma in… dezamagire sa zicem. Dar tot adevar este, tot legat de aceeasi persoana – si totul este adevarat. Si poate nici macar nu s-a schimbat persoana, poate doar o privesti cu alti ochi; ceea ce nu e mai putin adevarat ce simteai inainte si ce simti acum.
Alex, ai perfecta dreptate. Cu o singura mentiune: iubirea adevarata nu se poate transforma in dezamagire :)
Si uite cum am legat iubirea de adevar, fara sa vreau.
In situatia expusa de tine, adevarul este ca nu iubeai acea persoana, cu adevarat. O indrageai sau erai foarte atasata. Sigur, asa vad eu lucrurile, aporopo de perspective.
:)) Da – perspectiva, conjunctura, etc – trebuie dezvoltat subiectul la o bere ;)
#dacatrebuiefacem