Conform definiţiei, sufletul reprezintă suma proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului. Altfel spus,  latură psihică a omului. Am citit definiţia de nenumărate ori, dar nu reuşeşte să mă lămurească. Eu leg psihicul de creier, în speţă de raţional. Ori pentru mine sufletul este cu mult mai aproape de emoţional, nu de raţional. Ceea ce mă determină să cred că definiţia nu este tocmai corectă.

Nu prea putem să definim sufletul, dar ştim că îl avem. Cum putem să ştim că avem ceva dacă nu suntem în stare sa definim acel ceva? De cele mai multe ori punem semnul egal între suflet şi sentimentele intense ca ura, iubirea sau mila. Chiar dacă nu mi se pare corect, spunem despre un om că are un suflet mare atunci când dă dovadă de empatie, milă, bunătate sau omenie. În acelaşi sens, omul fără suflet este hain, meschin, nemilos. Despre milă să fie vorba?

Se spune că sufletul reprezintă substanţa care dă omului viaţă. Iar esenţa sufletului este veşnică. Adică nu are moarte;  oricât de biciuit ar fi, sufletul poate fi vindecat cu bine. Radiază la primul surâs. Aparent, sufletul nu poate fi ucis, dar poate fi rănit.

Nietzsche spunea că fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă.  Iată ce uşor poţi să defineşti ceva aruncând şi mai mult mister asupra sa. Problema este că uneori este atât de bine ascunsă această lume, încât mintea omului nu reuşeşte să o găsească. Tu cum ai putea să defineşti sufletul?

Fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă.