Dependenţa reprezintă o starea de subordonare. Multe acţiuni pe care le întreprind în viaţa de zi cu zi au ca sursă dependenţa de ceva sau de cineva. Dependenţele îmi dictează modul în care gestionez timpul şi modul în care cântăresc opţiunile. În aparenţă am libertatea să aleg ceea ce vreau să fac. În realitate însă, întotdeauna optez pentru a face sau a nu face ceva în funcţie de capacitatea de a-mi satisface dependenţele.

E weekend şi mă trezesc independent de oră. Astăzi nu a sunat alarma şi chiar dacă nu-mi place să dorm, constat cu surprindere că mă simt bine când dorm mai mult de şaşe ore. Întotdeauna am găsit somnul o pierdere de vreme, motiv pentru care organismul meu niciodată nu doarme mai mult de opt ore pe zi. Consolat de gândul că nu sunt singurul, deşi urăsc somnul, recunosc, sunt dependent de somn. Nu aş putea să trăiesc fără el.

Am gura uscată şi aş ucide pentru apă. Ciudat este faptul că deşi nu are nici gust nici miros, uneori simt simt că aş muri fără ea. După două pahare pline ochi mă simt din alt film. Acum că mi-am potolit setea sunt gata să-mi fac cea mai bună cafea din lume. Îmi place cafeaua, o beau în fiecare zi fără excepţie. În timp ce apa se va fierbe în ibric, aprind PC-ul şi dau drumul la muzică. Îmi place să ascult muzică dimineaţa, mă binedispune. În timp ce acordurile calme îmi înundă camera, mă întorc la cafea. Recunosc, sunt dependent de apă, de muzică şi de cafea.

Dar oricât de mult îmi place muzica, ea nu ar putea înlocui niciodată oamenii. Am auzit oameni care-şi doresc să evadeze pe o insulă pustie. Singuri. Eu n-aş putea trăi fără să interacţionez cu oamenii. Recunosc, sunt dependent de oameni. Şi indiferent cât de mult m-ar deranja unii sau alţii, sunt convins că dacă de mâine ar dispărea toţi, m-aş evapora şi eu odată cu ei. Fără comedie. Recunosc, sunt dependent de oamenii care-mi zâmbesc mereu; de cei care au întotdeauna atitudine pozitivă; de cei de la care am de învăţat sau de cei cu care împărtăşesc aceleaşi idei.  Şi nu numai.

Constat că tot ceea ce fac în mod cotidian, fac pentru a-mi satisface dependenţele. Atât de adânc au pătruns ele în mintea mea încât fac pur şi simplu corp comun cu viaţa. Nu numai că nu le-am privit niciodată ca pe nişte simple tentaţii, dar nici nu m-am gândit că aş putea să renunţ la ele. Pentru ca mă definesc. Şi sunt atât de multe încât mi-ar fi imposibil să le trec în revistă pe toate.

De multe ori viaţa este goana după satisfacerea dependenţelor.