Urăsc acest concept de când eram copil. Şi nu îl urăsc puţin. Îl urăsc mult, foarte mult. Niciodată nu am înţeles de ce oamenii, apropiaţi sau nu, acceptă faptul că trebuie, pur si simplu orbeşte. Trebuie şi atât. Ştim că nu e bine, ştim că e greşit, nu ne face plăcere, dar frate…trebuie! Aşa de mult ne place să fim mai catolici decât Papa, ce nu am văzut! Niciodată nu am înţeles de ce trebuie! Cine a inventat cuvântul ăsta merită sa moară. De fapt, trebuie să moară. Aşa!
Cronologic vorbind, trebuie sa mergem la scoala neaparat la cel mult sapte ani. Trebuie sa invatam bine pentru ca trebuie sa fim printre primii. Trebuie sa luam premiu pentru ca parintii nostri trebuie sa se mandeasca cu noi. Trebuie sa facem tot posibilul sa nu ne dezamagim parintii. Trebuie sa ramanem modesti si trebuie sa ne ascultam parintii pentru ca ei stiu ce este mai bine pentru noi. Trebuie sa pastram traditia in familie, iar la liceu chiar trebuie sa invatam si mai mult ca pana atunci. Trebuie sa evitam prietenii cu varste mai mari decat ale noastre si trebuie sa ne ferim de tutun, alcool si mai ales droguri. Trebuie sa constientizam ca acestea ne fac rau.
Tebuie sa mergem la vot pentru ca am ajuns majori, iar orice cetatean adult trebuie sa mearga la vot. Trebuie neaparat sa mergem si la facultate pentru ca altfel nu ne va angaja nimeni. La facultate trebuie sa invatam chiar si mai mult decat in liceu pentru ca acum chiar ne formam pentru viata si trebuie sa ne dam tot interesul. Pentru a avea si experienta in ceea ce priveste job-ul, trebuie sa ne angajam inca din timpul facultatii, desi trebuie sa nu ne pierdem interesul pentru facultate. Trebuie sa fim capabil sa luptam pe mai multe fronturi.
Trebuie sa ne angajam la o multinationala sau la o companie neaparat mare. Trebuie sa castigam bine si trebuie sa invatam sa ne dramuim fiecare banut. Trebuie sa ne gasim un partener de viata care sa creeze un echilibru si trebuie neaparat ca impreuna sa formam un tot unitar. Trebuie sa facem nunta pentru ca altfel nu obtinem creditul necesar achitarii apartamentului si trebuie sa ne invitam la aceasta nunta si cele mai indepartate rude. Trebuie sa fim fideli. Trebuie sa se fure mireasa si mirele trebuie sa o rascumpere. Dupa nunta trebuie sa mergem in luna de miere.
Trebuie sa facem copii si trebuie sa facem tot posibilul sa le asiguram cele mai bune conditii de trai. Dar stiti de ce? Pentru ca ei trebuie sa mearga la scoala si trebuie sa invete bine, trebuie sa fie printre primii pentru ca noi trebuie sa ne mandrim cu ei, doar sunt copiii nostri, nu? Trebuie sa ne depaseasca!
Morala: Ne minţim atât de bine, că am putea face bani din asta!
Daca trebuie, atunci e musai! :))
„musai”…alt cuvant care ma scoate din sarite :)
trebuie musai sa citesti acest post :))
Nush de ce te superi tu atat pe cuvantul „trebuie” cand de fapt ar trebui sa-i multumesti. Daca nu ar trebui sa faci atatea lucruri, nu ai mai avea nici pe departe farama de traire pe care ti-o permiti acum. Daca nu ar trebui sa mergi la scoala la maximum 7 ani si toata viata ti-ar fi o copilarie continua, copilaria ta ar fi banala si iar amintirea ei nu ti-ar mai provoca niciun zvac si nici melancolie pentru ca nu ai avea cu ce s-o compari. Daca nu ar trebui sa mergi la ore si cursuri si sa inveti, dulcele chiul nu ar mai fi atat de dulce si nu ai pretui nicicum ora ta de libertate. Daca nu ar trebui sa te feresti de droguri si alcool, fumatul pe ascuns in toaleta scolii, amintire care lasa un zambet pe buze oricarui adult, ar fi inutil si si-ar pierde farmecul. Daca nu ar trebui sa respecti viteza legala cand mergi cu masina si ai putea face orice, atunci cand iti mai scapa piciorul pe acceleratie nu ai mai simti nici adrenalina nici libertatea nici nebunia momentului. Daca nu ar trebui sa asculti de parinti, certurile adolescentei, cand tii mortis sa-ti impui punctul de vedere in fata lor, nu ti-ar mai da acel sentiment triumfator cand reusesti s-o faci. Daca nu ar trebui sa fii fidel si ai putea insela in voie, nu ai mai avea creativitatea si satisfactia perversa de a te ascunde si nici trairea rusinoasa si nepermisa a inselatului si totusi orgasmic de vie.
Prin urmare, acest „trebuie” nu face decat sa-ti puna pe tava fructul interzis din care sa mai musti cu satisfactie si pofta din cand in cand. Daca ai manca din el in voie zi de zi, ai deveni banal, trist si plictisit, fara amintiri care sa-ti lase un zambet pervers in coltul gurii si fara placerea de a-ti exprima indignarea pe blog sau in pauza de tigara.
Parerea mea, de om uitat la serviciu la orele astea. :)
Da, foarte buna perspectiva cu fructul interzis. Dar pe mine tot ma supara :) Tebuie, trebuie, trebuie…Ma gandeam ca ar fi mai tare pur si simplu sa ne placa sa ne ducem la scoala, cum se intampla la nordici, spre exemplu. Adica nu sa invatam pentru ca trebuie, ci pentru ca ne place, pentru ca asta ne-ar ajuta in mod concret la ceva. Nu doar la dezvoltarea gandirii (generic vorbind).
Sunt mai multe care trebuie si eu nu le plac, dar uite, stiu una buna: Trebuie sa te duci acasa! :)
Ah, era sa uit. Am si niste expresii foarte bune:
-trebuie musai;
-trebuie neaparat;
-trebuie urgent;
etcetcetc :)
Actiunile care il au pe „trebuie” agatat de ele vin de multe ori impreuna cu frustrare. Sunt multe lucruri pe care le-am face cu siguranta, chiar daca nu ar fi musai, si e posibil ca atunci sa le facem mai bine si cu mai multa placere. „Trebuie” e stresant si pentru ca ne inregimenteaza, daca pot spune asa…
Trebuie sa-l eliminam pe „trebuie” :)
Unele lucruri, care nu ne fac placere, trebuie facute tocmai pentru a le obtine pe cele care ne fac placere. Dar vezi, nici alea nu trebuie facute, decat daca ne dorim foarte mult sa ajungem la cele dorite.
Dar la 7 ani cand trebuie sa mergem la scoala, nu prea stim noi ce ne dorim, daca ne dorim, daca vrem sau daca nu… Si am intrat deja in acest ciclu al lui TREBUIE.
Nu ma deranjeaza cuvantul – caci are utilitatea lui. Ma deranjeaza faptul ca e atat de inradacinat in mentalitatile tuturor, inclusiv in a mea, incat ajung sa spun ca TREBUIE sa sculptez, sa cant, sa citesc, in loc sa spun ca VREAU azi sa fac lucrurile astea. Am ajuns (noi toti) in acea faza in care daca o activitate nu il are pe ,,trebuie” in fata pare a fi total inutila, nejustificabila, absurda chiar.
,, – Ce faci azi?
– Citesc opera cutare
– De ce? Iti trebuie pentru scoala/facultate/job ?
– Nu, …” – si aici invariabil te lovesti de o privire socata, uimita, confuza.
Da, nici eu nu stiu de ce daca „nu trebuie” inseamna ca nu este important.
Conceptul a ajuns sa ne dicteze ritmul vietii, ordinea actiunilor intreprinse si tot ce tine de „noi”…
Trebuie sa scapam de el. Macar la nivel principial…
Eu cred că viaţa omului pe pământ, este foarte legată de „a avea nevoie” (de aici derivă trebuie). La început nu trebuia nimic, pentru că omul era perfect, dar după cădere, omul are lipsă ceva, o nevoie, o lipsă care îl indeamnă să-şi dorească să fie complet. Şi atunci vine „trebuie” pe care fiecare îl înţelege în felul său.
Evident, oamenii au nevoi, pe care alti oameni, ceva mai destepti, precum Maslow, le-au si eprimat in forma grafica, sub forma piramidei lui Maslow.
Si apropos, orice om are nevoie, chiar si omul ala fantastic de care ai amintit, ala „perfectul”.
Daca-mi demonstrezi ca omul a fost perfect si fara nevoi te premiez cu ce vrei tu.
Dezbaterea lui „trebuie” a fost facuta la nivel de gluma…
Îmi este imposibil să îţi demonstrez. E nevoie de un alt simţ pentru a percepe şi anume credinţa. Cogito ergo sum (vis-a-vis de numele blogului tău)e necesar dar nu şi suficient. Şi sunt convins că articolul a fost la nivel de glumă, dar, citindu-l am simţit că evocă o „râcă” pe care şi eu o am şi cum tind să tratez cu seriozitate tot ce ţine de mine … iaca şi comentariul meu.
:) Ma gandeam eu. Nu cred ca are rost sa intram adanc in subiectul acesta. Da, accept ca iti trebuie „alt simt” pentru a accepta ideea de „om perfect” religios vorbind.
Dar la fel de bine accept si ideea ca nu toata lumea impartaseste aceleasi pareri. Eu nu ma identific deloc cu aceasta idee de eden si de om perfect si asa mai departe. Nici nu am absolut nimic cu cei care cred in ea.
„Cuget, deci exist” nu prea are valenta, acceptand conceptul „Crede si nu cerceta”.
Repet, nu as vrea sa continuam subiectul in aceasta directie pentru ca nu vom ajunge la un numitor comul. Am mai incercat :)
Recunosc, ideea ta este buna, este de luat in seama, este pertinenta, dar nu o accept :) Nu pentru ca am ceva cu tine, ci pur si simplu pentru ca eu gandesc diferit.
Eu folosesc „musai” pentru lucrurile pe care mi le doresc (e musai sa ma uit la un film adica vreau neaparat sa-l vad). Sau poate subconstientul meu a gasit o metoda prin care sa ma faca sa-l uit pe „trebuie”, sa-l inlocuiesc cu ceva mai tolerabil.
Mi-a placut articolul, si achiesez la ideile prezentate.
Este si „musai” o afacere, dar pana la urma tot „trebuie” inseamna.
Pe mine nu cuvantul ci conceptul ma deranjeaza.
Ma bucur ca aderi la ideile mele :)
Foarte bun articolul! Ca o minuscula nota – putini mai merg in luna de miere, banii „trebuie” investiti in chestii materiale!
sau in avansul pentru casa, am aflat recent :)