Fugă – viteză – goană. Ură – nervi – competiție. Iată cele două triunghiuri de aur pe care societatea le-a creat pentru noi. Societate pe care Noi am creat-o, paradoxal. Sau noi am pus umărul la construirea ei, făcând orice sau nefăcând nimic. Sigur că ne plângem sau ne răzvrătim. Și asta face parte tot din setul de norme al societății. Cine nu se răzvrătește este aruncat ca din centrifugă. Societatea nu are nevoie de oameni lași, nu-i așa? Tot societatea ne-a programat să ne strigăm drepturile, să ne urlăm nemulțumirile, să dăm cu pumnii în mese sau să ne luăm semenii de gât atunci când ni se pare că ni s-a făcut o nedreptate. Adunăm ură, o colectăm în recipiente mai mici sau mai mari, așteptând mișelește să o vărsăm cât mai curând. Dacă se poate, pe societate. Pentru că, nu-i așa, e vina ei. Dacă nu se poate, pe apropiați, că e mai facil. Râd.
Viteză. Toată lumea aleargă exact la fel ca la Olimpiadă, scăpând totuși din vedere un aspect, zic, esențial. Cursa nu se termină niciodată. Mulți cred că a îți pune carnea în saramură acum înseamnă a trăi liniștit și fără griji în viitor. Slabă consolare, nu-i așa? Sacrificând în permanență momentul prezent, nu mai trăiești. Mintea, corpul și sufletul tău nu mai există nici acum și nici aici. Aici și acum e doar un film în care actorul principal aleargă de mama focului, urmărind un viitor puțin probabil în care se va liniști. Deși experiența ne învață faptul că cine nu este liniștit acum nu va putea fi liniștit niciodată, insistăm. Societatea naște iluzii atât de puternice încât nu numai că ni se pare normal să fim în permanență pe fugă, dar dacă întâlnim oameni calmi, ni se par ciudați. Ii acuzăm, sunt prea relaxați, trebuie să fie ceva în neregulă cu ei, nu-i așa?
Timpul, acest ciocan colosal care ne cade peste degete în fiecare zi, ne ucide încet. De la zi la zi suntem prinși în cursa. Tot ceea ce facem, facem pentru a câștiga timp. Sacrificăm aproape orice, iar după ce-l câștigam, dacă se întâmplă, alergăm după metode cât mai eficiente să îl omorâm. Strângem bani și timp. Ca să-i putem toca eficient și repede. E ca atunci când iei o pastila care te ajută cu splina, dar distruge ficatul. Iei altă pastilă care ar repara ficatul, dar distruge stomacul. Nicio problema. Iei altă pastila pentru stomac dar care… Exact. Cercul nu se închide niciodată. Vă rog, să le spună cineva oamenilor că timpul nu există. Mi-ar plăcea să-i văd panicați că nu mai au de ce să alerge.
Ce au săracii și nu își doresc, iar bogații nu au dar își doresc? Exact – nimic. Am fost programați de mici să credem cu toată ființa că orice este mai bun decât nimic. Interesant este că simt tot mai des exact opusul. Nimic este cu mult mai bun decât orice. Nu este ceva universal valabil, însă în ceea ce privește timpul – goana – viața în sine, nimic este cu adevărat mai bun decât orice. Interesant este că nici nu mai știm să facem nimic. Mai mult, ne simțim chiar vinovați că nu facem nimic. Avem PCuri, laptopuri, tablete, smartphoneuri, căști, jocuri și lista poate continua. Tool-uri cu care omorâm timpul. Exact. Acel timp pe care alergăm cu atâta ardoare să îl economisim. Exact. Acel timp care nu există. Când ți-ai acordat ultima dată timp pentru a face nimic? Încearcă.
Omul devine cu adevărat om atunci când își asumă întreaga răspundere pentru ceea ce este.
Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!
Share
Razvan,…
Razvan.
Si cu asta cred ca am spus ca nu e ceva ce sa-mi fi placut „mai mult” sau „cel mai mult”, ca speram ca vei mai scrie, asteptam, ca ai scris cum aveam eu nevoie sa citesc acum si asta fara sa fi stiut ca am.
Diana.
:*
Dupa acest motto mi am ghidat viata Razvan, sau mai degraba aceasta trecere efemera in trup de pamant, pe care mi am dorit o fara compromisuri…Eu nu am regrete, nu as putea afirma insa ca asta e reteta pt o existenta fericita, daca fericirea e dezideratul intregii omeniri…pt ca eu n am cautat niciodata fericirea, eu iubesc ideea de frumusete si de echilibru.
Fericirea nu se cauta, se simte :)
Ma bucur ca sunt mai multi oameni normali pe aceste meleaguri. Faptul ca nu ai regrete te incadreaza la a fi un om impacat cu sine. Asta este unul dintre secretele vetii, zic eu.
Felicitari!
Să știi că am fost de câteva ori la zazen în noul an. Concret, e foarte dificil pentru omul modern să stea și să fie prezent în propriul corp, în fix acel moment.
E o liniște extraordinară în momentul în care reușești să faci asta, însă :)
Nu e putin ironic? Alergam dupa „a sta” dar nu stim sa o facem.
:)
Multumesc Razvan, da, e pace in mine, ai sesizat corect !
Bravo pentru articol.