Noi suntem Oameni, iar oamenii sunt născuți să interacționeze cu alți oameni. Calitatea relațiilor interumane pe care le creăm sunt în strânsă legătură cu intențiile pe care le avem și pe care le au cei cu care intrăm în contact, orice natură ar avea contactul. Intențiile sunt aspecte pur proprii fiecărui om, iar ele sunt dictate în mare măsură de aspirațiile fiecărui individ. Intentia se anticipează destul de greu, dar se poate observa ușor. Mai
Ne place să spunem despre noi că ne naștem cu nimic; pe lume venim cu nimic. Păstrând tonul, murim și nu luăm nimic cu noi, într-o simetrie atât de fină, că uneori ne scapă. Indiferent de voia sau voința noastră, cele mai importante evenimente din viețile noastre, nașterea și moartea, sunt incontrolabile, în mare măsură. Vine cu nimic, dar proaspăt născut, chiar neconștient, copilul dispune de o forță nemărginită. Forță cu care se agață de
[ora 09:59] Nu știu unde sunt; nu mă interesează. Nu știu cum am ajuns aici; nu-mi bat capul. Nu simt teamă sau alte emoții care să-mi semnaleze că este ceva în neregulă. Nu, totul pare perfect. Sunt foarte calm, ai zice – suspect de liniștit. Parcă pentru prima oară m-a părăsit cu totul curiozitatea. Sunt conștient că în mod normal aș fi căutat natural indicii cu privire la locul în care m-am trezit. De ce
Noi le numim culori, când de fapt nu sunt decât urme ale căderii luminii pe orice textură. Lumina se reflecta din aproape orice, iar ceea ce ochiul uman percepe ca urmare a acestei acțiuni, se încadrează la o denumire clară, e o culoare. Avem nume pentru majoritatea culorilor. Nuanța în sine este dată de material. Lumina este aceeași, în mare. Căzând pe suprafețe diferite, se reflectă diferit, iar urmarea este faptul că percepem culori diferite.
Fugă – viteză – goană. Ură – nervi – competiție. Iată cele două triunghiuri de aur pe care societatea le-a creat pentru noi. Societate pe care Noi am creat-o, paradoxal. Sau noi am pus umărul la construirea ei, făcând orice sau nefăcând nimic. Sigur că ne plângem sau ne răzvrătim. Și asta face parte tot din setul de norme al societății. Cine nu se răzvrătește este aruncat ca din centrifugă. Societatea nu are nevoie de
Când mi s-a pus reportofonul în față am închis ochii, mi-am trecut limba peste buze, umezindu-le. Am rămas nemișcat preț de câteva secunde. Nu mă grăbesc. Mă gândesc la faptul că am întâlnit mulți oameni cu care am schimbat impresii. Încă sunt de părere că poți învăța lucruri magnifice de la cine te aștepți mai puțin. Extrapolând, mi se pare de bun-simț ideea că toți oamenii care ne intră în viață, o fac tocmai pentru
Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. În foarte multe cadre este exact așa. Nu are sens să aducem în discuție faptul că nu despre judecată vorbim. Sigur că pot exista situații aparte în care oamenii lângă care te afli la un moment dat au cel mult un contact tangențial cu tine. Nu este despre excepții, ba dimpotrivă. Este despre cotidian. Despre oamenii pe care alegi conștient să îi ții aproape. Este despre
Tot ceea ce intra în contact cu noi, se va rezuma într-un super-final, la două etichete: îmi place / nu îmi place. Indiferent că te gândești sau nu, mintea asta face. Plasează obiectele sau întâmplările în unul dintre cele doua vaste sertare de preferinte. Te-ai întrebat vreodată de ce îți place ceea ce îți place? Sau de ce nu-ți place ceea ce nu-ți place? Se spune că niciodată gusturile nu se discută. Preferintele nu se