Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. În foarte multe cadre este exact așa. Nu are sens să aducem în discuție faptul că nu despre judecată vorbim. Sigur că pot exista situații aparte în care oamenii lângă care te afli la un moment dat au cel mult un contact tangențial cu tine. Nu este despre excepții, ba dimpotrivă. Este despre cotidian. Despre oamenii pe care alegi conștient să îi ții aproape. Este despre prieteni, acei oameni care se simt atrași de tine și tu de ei. Firea fiecăruia spune multe nu numai despre el, dar și despre oamenii de care se simte atras. Și invers.
Ne oglindim în ceilalți și suntem oglinzi pentru ei. Universal vorbind, doi oameni cu păreri diferite și concepții opuse nu pot umbla împreună prea mult timp. Nu neapărat că nu și-ar dori, dar nu prea se face. Și chiar dacă circumstanțele vor fi de așa natură încât vor fi aduși unul lângă celălalt, sunt foarte slabe șansele ca ei să se armonizeze. Se vor ciocni,vor ieși scântei, după care se vor îndepărta precum doi magneți care se resping. Este bine de știut faptul ca acest fenomen este normal. La fel de normală este și acceptarea faptului că respingerea vine absolut natural și nu se poate interveni în acest proces fără ca una dintre părți să sufere modificări. Tu sau celălalt. Prieteni.
Oamenii din jurul tău sunt în oarecare măsură la fel ca tine. Oricând. Sigur că poate ai niște colegi de care te lepezi; niște clienți ciudați; niște vecini bizari; nu despre ei vorbim, deși chiar și ei au un scop în viața ta. A spune despre cei apropiați sufletului tău că sunt într-un anume fel, este cea mai simplă metodă prin care te autocaracterizezi fără voia ta, poate. Dacă sunt prieteni, cu siguranță îți seamănă sau sunt la fel ca tine. Gândesc în mare măsură la fel ca tine și cântăresc lucrurile de cele mai multe ori așa cum o faci și tu; că vrei sau că nu vrei. Este ciudat să realizezi că de-a lungul anilor ai atras sau te-ai simțit atras de lepre. Nu ai pierdut nimic, important este să te prinzi. Oricât de târziu.
Altfel, având în jurul tău oameni frumoși, vei constata că totul trece pe plus. Trăsăturile pozitive pe care le observi și le apreciezi la apropiații tăi, te vor determina să fii mai bun. De fapt, atunci când apreciezi caracteristicile pozitive ale cuiva, nu se întâmpla nimic altceva decât descoperirea acestora la tine. În tine. Armonizarea ta cu astfel de persoane va veni natural numai dacă așa ești cu adevărat și tu. Nu trebuie să fii mândru că ai apropiați curați – prieteni. Nu se impune nici să plângi dacă oamenii care vin spre tine sunt mici. E necesar să conștientizezi faptul că totul vine de la tine, ești și faci parte dintr-un flux, iar cine se aseamănă se adună.
Este necesar să conștientizezi faptul că totul vine de la tine, oricând.
frumos articol :)
Asa este, doar ca ni se intampla prea rar sa constientizam si atunci cand o facem, sa ne credem pe cuvant. Obisnuim sa ne pacalim cu gandul ca noi ne alegem prietenii, cand de fapt este un proces echitabil, bilateral. Si de ce n-ar fi asa ?!
Echitabil sau nu, se intampla. Si pentru ca ai adus in discutie acest cuvant, poate ca nu mereu pare, dar eu cred ca intotdeauna ceea ce se intampla este echitabil, oricat de ciudat ar parea uneori. Altfel nu ar avea cum.
Sunt un singuratec Razvan, abia rusesc sa raspund chemarilor sufletului meu in a intreprinde ceva, sa fac ceva ce nu ma defineste doar pt ca mi drag cineva, mi ar fi imposibil, si asta nu nseamna ca spun nu compromisului_Ma desfasor bine in singuratate…Nu are legatura cu subiectul dar spune tu, cin ar mai merge de placere in padure sa culeaga ciuperci comestibile acum, cand toata lumea se grabeste ?_fac asta adesea, iau cartea cu mine sa nu le incurc, apoi tot eu le gatesc tacticos…N am fost mereu asa, a trebuit sa ma adaptez si sa mi asum un nou stil d viata…care de ceva timp imi cam place.
Faptul ca nu ai fizic aproape oamenii pe care ii stimezi si carora le acorzi incredere sau sprijin, nu e ceva negativ. Sunt convins ca la stilul de viata la care te-ai adaptat din mers tanjesc multi. Limpezimea mintii pe care o confera solitudinea te face in primul rand cel mai bun prieten al tau. Iar asta, da-mi voie, este temelie pentru o viata sanatoasa.
Subscriu în totalitate. De aceea, caut să mă-nconjor de oamenii pe care îi admir, de la care am ce învăţa. Şi acum te-am descoperit pe tine şi pe al tău blog. :D
Adriana, bine te-am primit :) azi am frunzarit ce scrii si inteleg de ce subscrii. Suntem la fel. Zilele urmatoare aprofundez pentru ca mi-a placut.
Sigur ca vei fi inconjurata mereu de oameni pe sufletul tau, asa cum meriti :)
Îți mulțumesc, Răzvan!
Imi faceam probleme referitor la solitudinea care o imbratisez de ceva timp, crezand ca suna a izolare periculoasa.Razvan mi-ai confirmat prin raspunsul dat d-lui ioan cutitaru ca intr-adevar devii cel mai bun prieten al tau atata timp cat nu devii trist, ci dimpotriva intelept si iubitor de oameni chiar stand departe de ei…
Asa este. Insa mai vreau sa punctez ceva. Sunt de parere ca oamenii nu ar trebui sa fuga de oameni, ba din contra, oamenii ar trebui sa mearga spre alti oameni. Solitudinea este unul dintre cele mai frumoase lucruri gratuite, dar nu totala. Sigur, asta este ceea ce cred eu, nu trebuie sa fie universal valabil.
Adevarat…in nici un caz totala
Cred ca nimeni nu alege singuratatea ci aceasta are alesii ei
Fără cei din jurul tău, n-ai avea elemente de comparație, cu tot ce derivă de aici…
Mulți dintre ei FOARTE importanți, unii deloc importanți, câțiva chiar îi ignor…
Eu mai metru am fost atras de oameni mai buni decay mine, plus si mai frumosi decat mine. Presupun ca si ei lafe plus probabil chiar au un motiv bun de a se vaita daca ma observa pe mine, asa „mai mic” tinsndu-ma scai dupa ei !
Daca nu te placi suficient incat sa crezi ca sti cel mai bun produs de felul asta in lume si nu e altul ca tine …asta se simte si nu se va pune mai mult pret pe tine decat valoarea pe car tu insuti crezi ca o ai. E musai sa te iubesti si sa te respecti ca sa ti placa sa traiesti…nu doar sa supravietuiesti ca ubra a celor pe care i admiri…Pt ca sunt foarte brunet,…(arat bine dar am o piele maro roscat),majoritatea imi ziceau tigan…nu erau departe, a durat mult pana sa mi asum asta,tatal meu e tigan, mama e din insule, dar am realizat ca rasa asta mi a dat niste calitati care ma fac unic in felul meu, cred in mine si n talentul meu…chiar daca laurii vor intarzia sau nu vor veni niciodata pt ca nici nu i caut,…ceea ce pot face, ceea ce pot realiza, ma implineste !
Cred ca asta este unul dintre secretele vietii: sa crezi in tine si in talentele tale.
Da Razvan, multumesc ca mi dai ocazii sa ma defulez…simt uneori nevoia…!
Cu mare placere. Cuvintele tale pot fi lesne incadrade la „faceti asa”