Noi suntem Oameni, iar oamenii sunt născuți să interacționeze cu alți oameni. Calitatea relațiilor interumane pe care le creăm sunt în strânsă legătură cu intențiile pe care le avem și pe care le au cei cu care intrăm în contact, orice natură ar avea contactul. Intențiile sunt aspecte pur proprii fiecărui om, iar ele sunt dictate în mare măsură de aspirațiile fiecărui individ. Intentia se anticipează destul de greu, dar se poate observa ușor. Mai mult, la nivel de individ, intentia ar trebui să fie (de multe ori este) cunoscută încă înainte să se materializeze.
Alegem astfel conștient să ne manifestăm intențiile, ele prinzând contur și culoare, transformându-se astfel în vorbe, fapte, acțiuni. Atunci când oricine spune orice, o face cu intenție. Natura intenției o cunoaște în mod corect exclusiv cel care emite. Ceilalți o pot observa doar. Astfel, orice acțiune va fi luată doar după ce este șlefuită fin intenția. Abia apoi omul decide să facă sau să spună, să nu facă sau să nu spună.
Intențiile fiecăruia sunt sau nu sunt relevate de vorbele și de faptele sale. Alegem ca intențiile noastre să fie la vedere sau nu. O facem în funcție de nivelul de încredere pe care-l avem față de cei din jurul nostru. Oamenii cu care stabilim rapoarte (relații) sunt cei mai în măsură să ne observe intențiile. Exact aceeași măsură cu care tu le observi pe ale lor. Și ei, la fel ca tine, țin un carnețel mental unde-și notează informații cu privire la intențiile oamenilor cu care intră în contact.
A cunoaște pe cineva înseamnă exact asta: a cunoaște ce fel de intenții are persoana în speță – în particular și mai ales în general. Intențiile fac subiectul apropierii și îndepărtării dintre oameni, iar cunoașterea lor facilitează mișcarea. Avem preferințe în ceea ce-i privește pe ceilalți. Îi alegem pe sprânceană, iar după ce ne asigurăm că intențiile lor sunt dintre cele mai bune, le dăm ceea ce nu poate fi cumpărat cu MasterCard: încredere. Le dăm încredere și oare care ne este intentia?
Încrederea vine exclusiv după ce ne-am fi asigurat că intențiile destinatarului sunt dintre cele mai bune. Decidem în mod conștient când și cui o dăm. Avem seturi complexe de reguli după care funcționează sistemul. Am cunoscut oameni care oferă încrederea după ani buni de intenții bune. Funcționează, spunem despre ei că le câștigăm încrederea greu. Sigur că greșim, nu se impune să câștigăm încrederea nimănui. Funcționează și ei, ca oameni; funcționează și relațiile pe care aceștia le au cu ceilalți. Am cunoscut oameni care dau încrederea de la prima interacțiune, dacă relația funcționează. Spunem despre ei că le câștigăm încrederea foarte ușor. Greșeala este aceeași , încrederea se dă sau se primește, nu este loz roz. Dar când decidem să o dăm și cui?
Dăm absolut gratis încrederea noastră celor care merită. Sau celor despre care noi știm că merită. Cum știm că merită? Îi cunoaștem. Cum îi cunoaștem? Exact – le observăm fin intențiile. Oricum o facem cu toții, oricând. În mod constant analizăm intențiile celor din jurul nostru într-un joc neconștient de-a cunoașterea.
Noi suntem oameni, iar oamenii sunt născuți să interacționeze cu alți oameni. Intențiile noastre dau tonul relațiilor pe care le avem. Aspirăm la intenții bune și căutăm asta cu ardoare în fiecare om care mai devreme sau mai târziu apare-n fața noastră. Căutăm oameni în fața cărora să ne manifestăm liber toate intențiile.
Încrederea este virtutea iubirii. (Balzac)
Pentru multi oameni increderea semenilor creste respectul de sine…Sunt rari aceea care nefiind neaparat antisociali nu tin cont de opinia publica…nu pt ca ar fi „gica contra”, ci pt ca i a lovit viata devreme si au invatat ceva din fiecare lovitura, sau au parinti care i au educat in acest sens…Parerea mea e ca cea mai buna cale e cea de mijloc, E ok sa interactionam, sa facem schimb de energie cu semenii, sa reactionam la mangaieri si atacuri, sa invatam, nu doar din proprii experiente, ci sa avem chiar modele…oameni ale caror vieti ne impresioneaza, despre care simtim ca i stim parca dintr o alta existenta, care rezoneaza cu ceea ce simtim ca suntem noi….Daca cineva ne e drag si l vrem in viata…sau suntem constienti despre cine si avem nevoie de ei(ea), eu, gasesc ca e firesc sa i comunicam ceea ce vrem, care sunt intentiile noastre in mod onest….Tin minte ca atunci cand eram adolescent spuneam tuturor fetelor care ma atrageau ce simt pt ele si ce vreau de la ele….luam si palme, dar culmea…cele mai multe…nu ma refuzau, pt ca sigur imi simteau sinceritatea.
„eu, gasesc ca e firesc sa i comunicam ceea ce vrem, care sunt intentiile noastre in mod onest”
Da, si eu gasesc la fel de sanatos modul acesta de a interactiona. Incerc sa-l multiplic si sa fac din el un mod de a fi.
Esti foarte ce trebuie :-) Ma bucur tare mult ca te-am descoperit.
Sa ti fie numai bine !
Am fost aici mereu :)
Bine-ai venit, multumesc!
ai scris frumos :)
mi-a placut tare mult “increderea nu se cumpara cu Mastercard “:)..geniala ..si nici nu se castiga la loz :)
Ma inclin. Am scris cum se simte :D