Ne place să spunem despre noi că ne naștem cu nimic; pe lume venim cu nimic. Păstrând tonul, murim și nu luăm nimic cu noi, într-o simetrie atât de fină, că uneori ne scapă. Indiferent de voia sau voința noastră, cele mai importante evenimente din viețile noastre, nașterea și moartea, sunt incontrolabile, în mare măsură. Vine cu nimic, dar proaspăt născut, chiar neconștient, copilul dispune de o forță nemărginită. Forță cu care se agață de viață, evident – fără ca nimeni să-l fi educat în prealabil, în acest sens.
Ne place să le numim instincte și ne place să credem că ele fac parte dintr-un amplu bagaj de informații codat discret în ADN – asa scrie la carte. Același bagaj atent cules de la părinți, face subiectul unei fundații solide peste care, actualul copil – în periplul său către maturitate – va ordona atent cărămizi invizibile, construind sau reconstruind încet ceea ce peste ani va avea să devină firea lui, modul lui de a fi. Dar cum face asta?
Având deja un punct de referință aparent solid, pe cei doi părinți, copilul mai primește ceva – cu adevărat desăvârșit: un stilou magic și o carte-memorie. Stiloul este special conceput pentru el, funcționează exclusiv în creierul lui, iar cu el poate scrie doar în cartea-memorie primită. Cumva el simte că toți cei din jurul său n-au abilitatea de a observa măcar uneltele fermecate care i-au fost dăruite. Și nu, ceilalți nu văd; iar dacă văd, copiilor nu le pasă. Același instinct cu care se naște, îl împinge să afle. Ce? Orice.
Din clipa în care se prinde de sine, de reflexia sa în oglindă, de existența lui în lume, de imensitatea lumii și de numărul aparent infinit de oameni cu care ia contact, decide conștient. Pentru prima dată pune mâna pe uneltele magice și se produce minunea, de la nimic la ceva. Deschide pentru prima dată cartea primită și află că sunt pagini goale. Face instinctiv legătura cu stiloul și scrie.
Lumea este imensă, oamenii sunt mici. Din perspectiva unui copil, totul este mare. Interesant este ca nimeni nu se pierde cu firea. Omulețul notează tot ceea ce se întâmplă în jurul său, în cartea-memorie. Înțelegând faptul că poate face oricând apel la ceea ce și-a notat în carte, începe să capete încredere. Imitând ceea ce și-a notat, obține exact rezultatele notate. Scrie astfel și asta, în cartea sa.
Înainte ca necesitatea descifrării cifrelor sau a literelor să-și facă loc, copilul va fi deja as la codări și decodări de fețe; de expresii; de reacții; de efecte. Va cunoaște fin modul în care se manifestă emoțiile pe fețele celor din jurul lui, va ști cine și când este vesel sau supărat, cine sau de ce are nevoie de ceva. Va fi în măsură să manipuleze adevărul, să mintă sau să demaște minciuna. Lucruri destul de serioase, cartea începe să capete volum. Și anii trec.
Îi spunem experiență și de cele mai multe ori o măsurăm în ani. Pe măsură ce omulețul înaintează în viață, compară în permanență realitatea efectivă cu notițele lui, cu ceea ce și-a notat în toți acești ani în magica sa carte-memorie. Cu cât mai des coincide realitatea cu ceea ce este scris în cartea-memorie, cu atât mai mare devine încrederea de sine. Observând că modul în care el decodează evenimentele, se suprapune de cele mai multe ori perfect peste realitate, încep să-i crească – efectiv – aripi. Scrie astfel și asta în cartea sa – fapt care vine cu o injecție suplimentară de încredere. Bun, ce face fostul copil, actualul adult, cu încrederea?
Apelul la încredere se face conștient sau neconștient, oricând. Cuvintele, acțiunile, reacțiile sau înțelegerea, toate sunt dictate de nivelul acesta de încredere în sine. Nivelul de încredere mișcă într-o măsură mai mică sau mai mare voința. Odată ce omul își dă seama că are acces la un izvor practic infinit de voință, ceața începe să se ridice ușor. Omul scrie astfel și asta în cartea sa, cu stiloul său magic – moment în care realizează că uneori nu este atât de importantă realitatea care s-a întâmplat la un moment dat, cât efectiv ceea ce a notat el în cartea-memorie, cu privire la ce s-a întâmplat.
Bucură-te de tot ceea ce alegi să faci. Dacă nu îți place, ești singurul responsabil să faci o schimbare. (Chuck Palahniuk)
Eseurile preferate pot fi ascultate și pe Youtube. Abonează-te acum la canalul IanCunoaștere!
Share
