Suntem în jurul anului 3000, undeva peste o mie de ani față de prezent. Şi atunci, ca şi acum, oamenii de știință sunt bolnavi după aflarea adevărului. Cum ar privi ei evenimentele? Sfinxul va fi la locul său, Piramidele vor fi si ele acolo, la fel si catedralele, bisericile şi aşa mai departe. Dar noi, generația noastră, ce vom lăsa în urmă? Cu ce ne mândrim? Ce va rămâne de la generația noastră, peste sute de ani?

Toate generațiile au lăsat ceva în urmă lor. Piramide, picturi rupestre, sculpturi, scrieri, legi, palate. Tu ce crezi că vom lasă noi? iphone nu poate fi considerat vestigiu peste o mie de ani. Nici tabletă, nici aerul condiționat. Nici mp3 Player-ul, nici TV-ul tău LED de sasesutecincizecisipatru de inci. Trebuie să fie ceva mare, ceva care să îi dea pe spate pe cei care vor ajunge să ne studieze peste o mie de ani. Ceva misterios, grandios, aparte.

Mă întorc la egipteni, pentru că mă fascinează. Au avut ceva special. În șase mii de ani nu am reușit să aflăm mai nimic despre ei. De ce faraonii erau reprezentați jumătate om, jumătate animal? De ce aveau niște morminte atât de mari? De ce mormintele sau piramidele lor desenau constelații? Nu am reușit să le înțelegem stilul, dar progresăm. Oare noi cu ce îi vom surprinde pe pământenii care vor zumzăi pe aici peste 1000 de ani? Noi cu ce îi vom antrena oare pe oamenii viitorului?

Începând cu egiptenii și terminând cu mayașii, toți au fost atrași de Univers, de stele, de constelații. Toți îl venerau pe Zeul Soare. Asta știm noi despre ei. Nu suntem chiar atât de diferiți. Studiem stelele și am învățat să captam energia de la Soare. Un drum greu, pare-se. E posibil ca oamenii viitorului să ajungă să creadă același lucru despre noi. Captam energia solară cu care punem în mișcare mașinării mari. Mașinării care vor construi cele mai înalte clădiri . Clădiri care să ajungă până la Soare.

Parcă îi văd cum vor dezvoltă ei teorii că noi ne închinăm zeului Soare, la fel ca strămoșii noștri. Îi aduceam omagii prin construcții care depășesc 1000 de metri. Parcă îi văd cum le încolțește în minte ideea că eram semi-androizi. Cu căști în urechi, vorbind non-stop la telefoane mobile cancerigene, conducând mașini de viteză periculoase, folosind energia electrică dăunătoare, ucigând toate animalele pentru blănuri, tăind copacii și călătorind cu avioane foarte poluante. Oare ne vor recunoaște ca rudele lor îndepărtate?

Nu contează ce eşti, contează ce cred alţii că ai fost.