Iubirea este sentimentul de dragoste pe care-l manifești față de o persoană. Ea poate lua diferite forme, însă esența ei rămâne întotdeauna aceeași. Se învață foarte simplu, dacă aluatul din care ești făcut permite asta. Și de cele mai multe ori permite. Prima formă de iubire o învățăm de la mamă. Sigur că în cadrul copilăriei poate fi ușor numită dependență, însă este iubire, chiar dacă suntem atât de mici încât nu ne putem da seama. În mintea mea asta este fundația. De aici desfacem către iubirea pentru familie, pentru membrii ei, pentru apropiați, pentru prieteni și în final pentru o persoană de sex opus. De cele mai multe ori spunem că iubirea se simte. Oare știm cu adevărat să o manifestăm, atunci când credem că iubim?
Societatea ne-a învățat că doi oameni care se iubesc au o relație de dragoste, așa ni se traduce iubirea. Cuvântul relație în sine tinde să-i lege pe cei doi protagoniști, să creeze o dependență între ei. Deși poate cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l aflăm este că iubirea vine cu eliminarea dependenței. Adică trebuie să dispară conceptul de relație. Acceptăm sensul doar pentru că ne este mai ușor să comunicăm așa; fie. Ai observat probabil că în ultima vreme, despre doi oameni care se iubesc, se spune chiar atât de simplu: au o relație. Cu alte cuvinte, depind unul de altul. Mă amuz pentru că sunt de părere că doi oameni care se iubesc exact asta nu au: dependența unuia față de celălalt. Se iubesc și atât, își doresc binele unul altuia și atât. Știu, sună absolut, nu este nici pe departe.
Dacă ești într-o relație de dragoste, care ar putea fi cel mai frumos lucru pe care l-ai putea dărui persoanei iubite? Sigur că Libertatea. Iubirea asta înseamnă. Sunt sute sau mii de lucrușoare pe care nu trebuie să dai bani și care compun cu adevărat ceea ce simți față de persoana pe care o iubești. Începând cu zâmbetul, continuând cu sinceritatea și terminând cu ajutorul de orice fel. Dar nu există nimic mai măreț ca libertatea. Dacă te chinui să țeși o colivie în jurul său, e foarte posibil să reușești. Mulți o fac, subtil sau nu. Și le iese, persoana iubită va rămâne captivă, prinsă în plasa coliviei construită din manipulări. Mulți considera asta un lucru firesc. Oare cât de firesc este să trăiești lângă un om nefericit, căruia i-ai îngrădit libertatea?
Nicio pasăre nu și-ar dori să se plafoneze într-o colivie, oricât de frumos ar fi amenajată sau colorată. Mai devreme sau mai târziu va aspira către înaltul cerului. Și pentru că nu o va putea face, va tinde să transforme colivia dintr-o închisoare, într-o casă. Însă puterea de a construi iluzii nu poate fi confundată cu savoarea pe care o emană libertatea. Bonus, fiecare om se naște liber. Oricât ți-ai dori, nu poți împiedica pe nimeni să avanseze; să-ți urmeze propriul drum. Poți să-l abați temporar sau îl poți întârzia. Nu vei rezolva însă nimic punând un lacăt coliviei, sperând că se va obișnui cu binele pe care aparent tu crezi că i-l faci. De la cei pe care i-ai deturnat din drum nu vei primi recunoștință. Vei primi cel mult iertare.
Dacă iubești pe cineva, dă-i drumul, deschide colivia: oferă-i libertate – așa se manifestă iubirea. Altfel nu este iubire. Dacă se va întoarce la tine, bucurați-vă împreună, sărbătoriți. Dacă nu o va face, nu văd de ce nu te-ai putea bucura aflând că a migrat către altceva, mai bun. Bucuria celui lăsat liber va fi găsită în altă parte, lângă altcineva. Nimic nu se pierde, ba din contră. Ce poate fi mai frumos decât să afli că persoana iubită alege liber să meargă de bună voie pe același drum cu tine?
Iubirea este atracția pentru o realitate externă care activează o realitate internă. (A. Nuță)
Pare atat de imposibil de realizat ceea ce ai listat mai sus. E ideal, insa cum se face asta? cum se da libertate fara sa pierzi din tine?
Daca-mi spui de ce crezi ca pierzi din tine atunci cand lasi pe cineva sa fie liber, promit ca-ti spun si cum. Sunt foarte curios.
A da libertate este o expresie ciudatica. Practic nu dai nimic. Tu esti, el/ea este. Nu trebuie sa faci nimic pentru ca cel de langa tine sa se simta sau sa fie liber. Cei simti ca „dai” libertate oricui atunci cand vei fi in acord cu sinele, sau macar de partea lui. Daca nu oferi libertate, inseamna ca nu iubesti. Este ca gelozia sau mai adanc, la fel ca atasamentul. Cum poti iubi pe cineva si sa il tii legat? Nu se poate.
La fel de real este faptul ca Libertatea nu trebuie confundata cu nesimtirea sau cu derivatele acesteia.
Nu poti sa oferi libertate nimanui, nimeni nu e in masura sa faca asta si, sincer sa fiu, nu cred ca are capacitatea. Trebuie doar sa iubesti, sa intelegi, sa respecti :)
Sigur ca poti sa o oferi, se traduce exact prin ceea ce ai zis: sa iubesti, sa intelegi, sa respecti
:)
De mult am invatat sa las libertate deplina! Uneori am pierdut, alteori am castigat! In decursul anilor s-a dovedit ca nu a fost nici o pierdere! Pur si simplu nu merita! Si una peste alta am devenit mai fericita! Incitant sa traiesti astfel!
Niciodata nu este pierdere. Mi-a placut modul in care ai zis-o. Daca nu ne putem gandi la Libertate ca la un bine imens pe care il putem face gratis, macar sa ne gandim ca nu se pierde nimic. Este adevarat.
Ca sa ajungi la aceasta detasare cred ca ai avut experiente nefericite Mihaela…de obicei noi oamenii ignoram ceea ce spun altii, oricat ii pretuim,trebuie sa ne lovim noi ca sa luam atitudine_scuze ca intervin !
Ce rad :)
Vorbeam la un moment dat despre perspective. Experientele nefericite ne ajuta sa intelegem lucruri, sa ne cunoastem mai bine. Modul in care actionam in situatii de criza spune multe despre noi. Mie-mi place sa le spun „circumstante” si atat. Fericite sau nefericite, chiar nu conteaza. Orice lucru din care inveti, pe orice cale, nu poate fi nefericit.
Asadar, am avut experiente, la fel ca oricare altul.
Daca esti adolescent si treci printr o aseenea experienta…atasamentul(cum zici)fiind asa de pur si puternic poti muri…de mana ta…Bineinteles daca scapi devii mai puternic dar oricum a fost o imensa nefericire
Ah, ai dreptate. In adolescenta toate par sa se amplifice. Si bucuriile dar si „neplacerile”. Este exact asa, ceea ce nu te omoara sigur te ridica.
Multumesc Razvan,poate nu realizez mereu,iubirea pe majoritatea ne face posesivi, de aici si gelozia_dar ai dreptate aceste sentimente nu sunt in regula.Iti asumi ca iubesti pe cineva cand tot ce tine de ea, e acceptat de intreaga ta fiinta.Atunci se instaureaza increderea, pt ca stii la ce te poti astepta de la ea si ea simte lafel pt tine. Trebuie totusi sa admitem ca acest concept e ideal. Ai dreptate, uneori devenim dependenti de modul cum face sex sau chiar numai de sarutul ei, de modul cum chicoteste,cu iti umbla prin plete…cum o interpreteaza pe femeia serioasa sau scolarita. N ar trebui sa fie greu, ceea ce spui e cat se poate de firesc si asigura o viata frumoasa, curata…poate chiar fericita.
Cred ca tot ceea ce este la „ea”, sunt lucruri pe care deja le ai, dar sunt amplificate sau scoase la lumina, trezite in tine. Sigur ca la fel se intampla si invers. Nu degeaba se spune ca suntem oglinzi.
Dependentele de care vorbesti sunt atasamente. Cum sunt atasamentele, nici nu vreau sa mai zic :) Miros frumos, dar nu aduc nimic bun. Iubirea este o traire a carei prezenta nu poate permite posesiune, gelozie sau atasamente. Da, asa este ideal, insa ideal nu inseamna imposibil. Asa este, cum zici, este firesc si sigur constituie o mica marte de fericire.
Ba eu cred ca atasamentul e ff important intr-o relatie alaturi de iubire sau poate si in cadrul iubirii, (si recunosc ca nu sunt ff sigur daca e prima sau aialalta), insa cred ca atasamentul, chiar daca are o posibila parte negativa (daca e in exces) de sentimente oarecum aparent asa mai mercantile de posesivitate, in acelasi timp aduce si ceva pozitiv, si anume loialitate, si nu cred ca se poate mentine loialitate asa pe termen mai lung daca oferi prea multa libertate sau sprijini asa de mult independenta autonoma a celuilalt de nu mai are nevoie de tine sau devii oricand inlocuibil cu un echivalent…suna cam dur si poate neplacut, dar eu desigur ca sprijin autonomia si libertatea omului asa la nivel principial, desi asta il va cam impinge catre singuratate, si exista mai multe spaime existentiale legate de singuratate, desi desigur exista si relatii de grup, loialitati de grup, diverse chestii sociale, dar mie astea mi se par mai superficiale, (desi in anumite cazuri nu sunt, plus exista si modele crestine pt asa ceva, iubirea fata de seaman, de aproape, uneori patriotismul, alteori diverse gasti de ptieteni sau de hobby, adica nu chestii neaparat negative, care includ un grad de atasament plus loialitate desi nu stiu cata iubire propriu-zisa…mi se pare mai complicat)…dar intr-o relatie de cuplu mie loialitatea mi se pare destul de importanta si pt asta trebuie sa existe si atasament plus o senzatie de apartenenta speciala, de gen eu sunt al tau si tu esti al meu…desigur in ideal biderectional, nu doar unul si alalaltul nu…si firul asta se mentine chiar si daca unul e plecat in delegatie asa geografic mai departe, chiar daca ochii care nu se vad se cam uita dupa o vreme, apare instrainarea, etc. Dar firul ala de posesivitate, care pt unii o fi otgon sau chiar lant, naiba stie, totusi e important pt coeziune de cuplu si tine de atasament plus posesivitate, si eu nu prea pot sa despart total iubirea de el, (desi desigur nu e bine sa se exagereze plus e nevoie de controale periodice de CTC ca sa se vada daca e prea strans sau se destrama sau ce naiba se intampla, la fel cum trebuie verificate si paramele si sforile de la corabii, nu numai panzele, sau lemnul ! Ca mie imi place imaginea sufletului ca o corabie, descrisa de lord Byron, deci sufletul ca un continator, nu ca un continut)
Te salut Rudolph,imi pare bine sa te reintalnesc aici. E frumos si e mult adevar in ceea ce spui dar oferind libertate nu e ca si cum ai da drumul unei pasari din colivie_suntem dejua liberi cu totii.Trebuie sa te iubesti,si sa ai incredere in faptul ca esti iubibil_alegerea EI fiind facuta pe baza unor considerente solide,iti ofera sansa si tie si ei sa va oferiti reciproc un avans de incredere in a face anumite lucruri fara tine, in a merge in anumite locuri fara tine, fara ca relatia sa aiba de suferit, sa inhtervina frustrarile si gelozia si suspiciunile si scenarita care i egala cu paranoia.Toate pornesc cred eu de la faptul ca nu ne iubim suficient si nu avem incredere ca suntem iubibili, unici si irepetabili, DACA CINEVA MA IUBESTE,CLAR CA ARE MOTIV,POATE CHIAR CONSIDERA CA EU SUNT SUFLETUL PERECHE !
Imi cer scuze pt greselile gramaticale facute :1)nu alegerea ei ci alegerile voastre ; 2)in a face anumite lucruri, a merge in anumite locuri,nu fara tine ci fara partener(a). Si tin sa continui ideea:_ chiar daca relatia se va rupe, nu e din cauza ca nu esti inferior noului ales sau ea inferioara noii alese ci pt ca n a fost sa fie. Oricand e timp si loc pt un nou inceput, daca nu vrei sa fii singur nu vei fi, singuratatea e pt cei ce o aleg.