Iubirea este sentimentul de dragoste pe care-l manifești față de o persoană. Ea poate lua diferite forme, însă esența ei rămâne întotdeauna aceeași. Se învață foarte simplu, dacă aluatul din care ești făcut permite asta. Și de cele mai multe ori permite. Prima formă de iubire o învățăm de la mamă. Sigur că în cadrul copilăriei poate fi ușor numită dependență, însă este iubire, chiar dacă suntem atât de mici încât nu ne putem da seama. În mintea mea asta este fundația. De aici desfacem către iubirea pentru familie, pentru membrii ei, pentru apropiați, pentru prieteni și în final pentru o persoană de sex opus. De cele mai multe ori spunem că iubirea se simte. Oare știm cu adevărat să o manifestăm, atunci când credem că iubim?

Societatea ne-a învățat că doi oameni care se iubesc au o relație de dragoste, așa ni se traduce iubirea. Cuvântul relație în sine tinde să-i lege pe cei doi protagoniști, să creeze o dependență între ei. Deși poate cel mai important lucru pe care ar trebui sa-l aflăm este că iubirea vine cu eliminarea dependenței. Adică trebuie să dispară conceptul de relație. Acceptăm sensul doar pentru că ne este mai ușor să comunicăm așa; fie. Ai observat probabil că în ultima vreme, despre doi oameni care se iubesc, se spune chiar atât de simplu: au o relație. Cu alte cuvinte, depind unul de altul. Mă amuz pentru că sunt de părere că doi oameni care se iubesc exact asta nu au: dependența unuia față de celălalt. Se iubesc și atât, își doresc binele unul altuia și atât. Știu, sună absolut, nu este nici pe departe.

Dacă ești într-o relație de dragoste, care ar putea fi cel mai frumos lucru pe care l-ai putea dărui persoanei iubite? Sigur că Libertatea. Iubirea asta înseamnă. Sunt sute sau mii de lucrușoare pe care nu trebuie să dai bani și care compun cu adevărat ceea ce simți față de persoana pe care o iubești. Începând cu zâmbetul, continuând cu sinceritatea și terminând cu ajutorul de orice fel. Dar nu există nimic mai măreț ca libertatea. Dacă te chinui să țeși o colivie în jurul său, e foarte posibil să reușești. Mulți o fac, subtil sau nu. Și le iese, persoana iubită va rămâne captivă, prinsă în plasa coliviei construită din manipulări. Mulți considera asta un lucru firesc. Oare cât de firesc este să trăiești lângă un om nefericit, căruia i-ai îngrădit libertatea?

Nicio pasăre nu și-ar dori să se plafoneze într-o colivie, oricât de frumos ar fi amenajată sau colorată. Mai devreme sau mai târziu va aspira către înaltul cerului. Și pentru că nu o va putea face, va tinde să transforme colivia dintr-o închisoare, într-o casă. Însă puterea de a construi iluzii nu poate fi confundată cu savoarea pe care o emană libertatea. Bonus, fiecare om se naște liber. Oricât ți-ai dori, nu poți împiedica pe nimeni să avanseze; să-ți urmeze propriul drum. Poți să-l abați temporar sau îl poți întârzia. Nu vei rezolva însă nimic punând un lacăt coliviei, sperând că se va obișnui cu binele pe care aparent tu crezi că i-l faci. De la cei pe care i-ai deturnat din drum nu vei primi recunoștință. Vei primi cel mult iertare.

Dacă iubești pe cineva, dă-i drumul, deschide colivia: oferă-i libertate – așa se manifestă iubirea. Altfel nu este iubire. Dacă se va întoarce la tine, bucurați-vă împreună, sărbătoriți. Dacă nu o va face, nu văd de ce nu te-ai putea bucura aflând că a migrat către altceva, mai bun. Bucuria celui lăsat liber va fi găsită în altă parte, lângă altcineva. Nimic nu se pierde, ba din contră.  Ce poate fi mai frumos decât să afli că persoana iubită alege liber să meargă de bună voie pe același drum cu tine?

Iubirea este atracția pentru o realitate externă care activează o realitate internă. (A. Nuță)

Ai aflat? Am scris o carte pe care am cifrat-o. Ofer cheia de acces oricui este dispus să o parcurgă.
Detalii Aici, acum: Astăzi [roman]