Infidelitate

Fidelitatea este statornicia în convingeri, în sentimente sau în atitudine. Infidelitatea reprezintă lipsa devotamentului. Fidelitatea poate să definească orice tip de relație pe care omul o are cu realitatea din jurul său. De departe însă, cel mai interesant aspect îl reprezintă relațiile dintre oameni. De altfel, cel mai frecvent aducem în discuție infidelitatea atunci când vorbim despre modul în care oamenii se comporta vis-a-vis de alți oameni. Alți oameni, de obicei, de sex opus. În fond, nu pare a fi grav deloc faptul că ai schimbat marca de țigări sau că ai abandonat o editură în favoarea alteia, deși tot infidel te vei numi. Grav este atunci când ești infidel oamenilor.

Vulturul negru este monogam. Nu asta îl face neapărat special, pentru că sunt foarte multe specii în lumea animală care formeaza cupluri monogame; șoarecii de preerie, caluții de mare, lebedele sau vulturii pleșuvi. Interesant este însă faptul că monogamia la vulturii negri se manifestă violent. Dacă vulturul va fi observat curtând alta decât perechea sa, va fi atacat în mod violent de către întreg grupul. Nu numai partenera lui se va manifesta violent, incercând să-și ucidă partenerul infidel. O vor face cu toții, iar infidelitatea aduce de cele mai multe ori moartea. Iată că nu numai oamenii condamnă infidelitatea. Ce îi împinge oare pe vulturii negri să-și ucidă semenii infideli? Cum nu sunt oameni, nu poate fi instinctul bunului simț…

În lumea oamenilor lucrurile nu se întâmplă chiar așa, dar nici departe de lumea vulturilor negri nu ne situăm. Pentru că, să recunoaștem, oamenii se transformă în veritabile aimale de pradă atunci când orgoliul le este călcat în picioare. Infidelitatea este probabil una dintre cele mai eficiente metode prin care îți poți transforma jumătatea într-o fiară capabilă uneori chiar să ucidă. Nu, nu suntem chiar atât de departe de lumea animală. Noi, oamenii, avem însă ceva ce animalele probabil nu au. Avem respect pentru fidelitate. Știm să o răsplătim și o vom aprecia mereu, pentru că în ochii noștri este o calitate. Nimeni nu se gândește la faptul că fiind fidel, procesul prin care vei găsi parteneru de viață va fi mai lung, mai anevoios sau chiar imposibil. Nu. Cu toții împărtășim ideea că fidelitatea este un lucru bun, iar infidelitatea este ceva rău.

Fidelitatea este ca perfecțiunea. Știm că există, dar n-am reușit niciodată să punem mâna pe ea. Nimeni nu este fidel, dar cu toții condamnăm infidelitatea. Societatea cu totul o condamnă, deși oricine a fost infidel cel puțin o dată. Oricine și-a înșelat măcar o dată jumătatea; se pune și copilăria. Oricine și-a schimbat măcar o dată marca preferată; se pun și alimentele. Oricine a dat ceva pe altceva mai devreme sau mai târziu. Lumea în care trăim nu ne oferă șanse să fim fideli, ba dimpotrivă. Navigând în fiecare zi printre sute de variante alternative, este imposibil să nu întinzi la un moment dat mâna după ceva despre care crezi că poate înlocui cu succes ceea ce tu deja ai. Sau că poate fi mai bun.

Postearea are ca sursă apariția cărții Jurnalul unui infidel, de Alexander Green, pe care abia aștept să o răsfoiesc. Despre infidelitate se pot citi foarte multe și pe blogul jurnalul unui infidel.

Suntem din ce în ce mai fideli infidelității.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • Astept sa-mi spui daca merita sa cumpar cartea sau nu. Imi e cam mila de vulturul negru, dar cum ai zis si tu, nici oamenii nu se comporta mult mai diferit. Sa trecem peste cei 2 actori principali: persoana inselata si persoana infidela. Diferenta dintre vultur si oameni este ca la pasari, toti „prietenii vulturi” ataca infidelul. La oameni, prietenii actorilor se impart in doua tabere – si aici apare un alt tip de (in)fidelitate

    • Imediat cum pun mana pe am sa o recenzez aici si deduci tu daca merita sau nu.

      Asa este, oamenii sunt ceva mai diferiti pentru ca au preferinte si idei diferite, care idei pot fi influentate din foarte multe directii.

      Citeam zilele trecute niste dezbateri pe forumul cu pricina si foarte multi impartaseau ideea cum ca de multe ori ar fi vina inselatului. Ceea ce este, cred eu, cea mai proasta idee pe care-o pot genera „actorii”. Sigur, niciun caz nu seamana cu altul, dar refuz sa cred ca vina se poate atribui celui patit, indiferent de speta.

    • De ce cu tristete?

      Traim in lumea in care prostii, manelele si scandalurile rup piata. Infidelitatea chiar este ceva care ne caracterizeaza. Poate nu pe noi doi, dar la nivel statistic asta este adevarul…

      Pe mine mereu m-a fascinat infidelitatea in relatii. Nu la nivel de practica, dar la nivel de actiune, pentru ca intotdeauna am interpretat-o ca pe un partadox de studiat…
      Inca studiez :)

  • Noroc ca am citit chiar recent pe wikipedia ca specia Homo Sapiens sapiens nu e considerata monogama, ca incepusem deja sa ma speriu imaginandu-mi gloate de oameni alergand cu furci, si coase, si topoare dupa vreun biet infidel, sau, mai horror, dupa vreo infidela…noroc ca maj cititorilor tai sunt de tip crestin sau macar ateu…zau, nu vezi ce scrie in presa despre omorurile alea de femei infidele din Pakistan…de fapt cred ca ai adresat asta cand ai zis acolo despre orgoliu, dar eu ramasesem
    oarecum socat inca de la primul paragraf ala cu vulturii, pe urma devenisem confuz gandindu-ma ca la o vreme „infidel” insemna de fapt si non-crestin…acest articol chiar mi-a cauzat palpitatii plus ameteli si dureri de cap, nici nu am fost in stare sa extrag ideea principala sau sa inteleg morala de la sfarsit ! (Dar e din cauza mea ca sunt mai nevricos, nu cred ca e din cauza articolului)

    • Ha ! Ha ! Abia citind primul comentariu mi-am dat seama ca pomenisesi parca si de o carte…zau, asa de inspaimantat si socat si confuz devenisem ca nu am fost in stare sa citesc prea atent ! Ma duc sa caut cartea ca macar sa vad designul copertii, si sper sa ma pot linisti un pic. Revin cu o recenzie la coperta, daca mi se pare cu adevarat interesanta si mai ales daca va fi eficace sa ma calmeze.

    • P.S. Nu te teme ca nu voi da spoiler la viitoarea ta recenzie, pe care si eu o astept ff nerabdator, dar eu am de gand sa recenzez doar coperta, te las pe tine sa intri in subiect !

    • Revin despre coperta. Am remarcat ca autorul a cerut parerea viitorilor cititori despre o posibila viitoare coperta pt cartea lui. Nu am avut rabdare sa aflu pana la urma numele artistului grafic care a creat coperta. Cred ca este o coperta posibil atragatoare pt publicul francofon si majoritar cultural traditional crestin din Romania, chiar daca numele de familie al autorului suna anglo-saxon.

    • P.S. Nu m-am putut abtine sa nu comentez sub unul din articolele de prezentare ale viitoarei initiative publicistice, insa deoarece acel articol era de prin 2013, sper ca comentariul meu sa treaca neremarcat ca nu cumva sa influenteze (nici pozitiv, nici negativ) vanzarile de carte, deoarece m-am straduit cu greu sa raman impartial atunci cand am citit ca autorul parea ca isi exprima o parere deosebit de negativa despre
      frumusetea si inteligenta personajului Zita creat
      de dl IL Caragiale…zau, m-am abtinut cu greu sa nu-l provoc la duel…noroc ca un alt comentator probabil mai matur decat mine scrisese pe
      undeva ceva de gen, „nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”, si am reusit sa ma stapanesc.

    • Rudolph, nu pot sa nu remarc sinceritatea cu care presari fiecare comentariu, zau asa.
      Vezi tu, infidelitatea este ceea ce este acum pentru ca oamenii au modelat-o in sensul asta de-a lungul vremii. Mie subiectul mi se pare deosebit de interesant pentru ca in jurul infidelitatii s-a scris istorie, formal sau informal.

      Eva i-a fost infidela Domnului si-au luat nastere oamenii invatati. Elena din Troia a fost infidela si ce-a urmat dupa este cunoscut tuturor. Multe, foarte multe momente de cotitura din istoria noastra, a oamenilor au avut loc din pricina infidelitatii. Eu cred ca daca n-ar fi existat conceptul, noi am fi fost altii, asta indiferent de modul in care noi hulim infidelii.

    • Pai si Adam a fost infidel fata de D-zeu, nu numai Eva, ce, parca are vreo scuza daca zice ca s-a luatdupa ea si ea l-a indemnat, ca si cum ar fi un copil in loc sa-si asume partea de raspundere a actului de infidelitate si dezobedienta ca un cetatean matur si integru plus privilegiat, (deci si cu raspundere mai mare de a fi role model de tinuta si comportament) al zonei numita Paradis ?Ce, Adam, chiar si asa mai putin perfect decat Eva, de vreme ce-i lipsea o coasta, era un mic paracios care fugea de raspundere ? Eu daca as fi spus vreodata lui mama ca cica m-a indemnat vreun coleg sau o colega sa fac vreo nazbatie, imediat m-ar fi corectat ! Si eu cred ca si Adam era ca mine, nu cred ca era o persoana delincventa care dadea vina pe altii ! Cred ca numai oamenilor astia de tip mai delincvent le-a trecut prin minte sa zica chestii de gen ca Eva a fost capul rautatilor !

      Pe de alta parte, re infidelitatea erotica, s-a publicat recent o carte care prezinta si argumenteaza cu detalii mai moderne niste chestii observate si de intelectualii germani din
      epoca lor de aur de la inc sec 19, cum ca de fapt dintre barbati si femei, femeile au tendinta naturala sa fie mai infidele erotic decat barbatii pt ca pur si simplu se pare ca ele se plictisesc primele de monotonia relationarii erotice cu acelasi barbat, numai ca au fost educate timp de milenii sa isi spuna ca asa ceva e imoral sau chiar nenatural biologic pt o femeie (si aicea era tocmai demolarea contra-argumentelor mai moderne alea cum ca barbatii ar tinde sa fie mai infideli, care se dovedesc a fi mituri nonconforme cu realitatea). Desigur ca per total la nivel rational si posibil chiar si biologic partial intermitent datorita oxitocinei, o femeie chiar tinde si prefera sa fie mai fidela decat un barbat in perioadele cand are copii mici, e lauza, are nevoie de protectie mai precisa, etc, plus si pe termen lung in multe societati in care femeile nu au drept de proprietate sau chiar de munca sau scolarizare vocationala mai diversa, e clar ca insasi supravietuirea lor si a copiilor lor va depinde de fidelitate pe termen mai lung, nu doar in peruoadele alea in care sunt gravide sau lauze, chiar si daca se plictisesc erotic…plus desigur ca acum speranta de viata a crescut enorm plus nici femeile nu se simt motivate in prea multe locuri sa aibe copii asa prea devreme si nici unul dupa
      altul, chiar si in tarile ff traditionale cu multe femei casnice si chiar si fara prea multa egalitate economica sau sociala intre femei si barbati se constata ca trend ca femeile amana din ce in ce
      mai mult atat data casatoriei cat si nasterea
      primului copil cat si limiteaza nr de copii…desigur ca situatia si conditia umana merge mult dincolo
      de elementele biologice care pot influenta tendinte catre monogamie sau infidelitate…

    • Da, am citit si eu pe undeva ca femeile, ca structura chimica sunt mai predispuse la infidelitatea sexuala. Dar, eu sunt de parere ca forta moralului poate invinge oricand si chimia si instinctul. Noi suntem oameni, barbati sau femei. Noi ar trebui sa avem ceea ce animalele nu au: ratiune.

      Ceea ce se intampla cu femeile atunci cand intervin copiii se numeste conservare si este, cred, mai degraba o chestiune care tine de instinct decat de moral.

    • Multumesc. Despre subiectul asta chiar simt ca pot sa scriu un roman. Ma fascineaza pur si simplu modul in care oamenii infig cutite lungi in oamenii cu care pana ieri isi imparteau pur si simplu viata.

  • Black,blând, bla. Comentarii a la marca academicienilor: culte,cu vorbe alese,etc. Ce simte un bărbat care suferă de gelozie reactiva :nu exista cuvânt care sa descrie durerea din sufletului lui. Gelozia reactiva este cea mai dureroasa emoție umana dintre toate. Din cauza temperamentului și a firii mai vulcanice la bărbați, bărbații nu gestionează la fel de bine gelozia. Bărbații sunt geloși pe infidelitatea sexuala,femeile sunt geloase pe infidelitatea emoțională. Atunci când suferi de gelozie reactiva, simți ca moartea este singura opțiune. Din cauza firii și a personalității fiecăruia în parte,difera sistemul afectiv, dar si comportamentul temperamental. Ma revolta la culmea cei care inseala și cred ca infidelitatea nu este atât de problematica. Am mai auzit eu tip de gândire la câteva femei care și-au înșelat soții spunându-le ca nu a vrut să-i rănească după ce au văzut au deschis cutia pandorei prin infidelitatea lor. Apoi,a urmat iadul de pe pământ,pentru ca soții înșelați le-au făcut viata un calvar de neimaginat. În unele cazuri infidelitatea a fost fatala: ori urmata de violenta ieșită din comun, ori infidelitatea le-a fost fatala. Revoltător este ca femeile știu dinainte ca infidelitatea le-ar putea fi fatala și tot inseala… În cazul meu,infidelitatea soției m-a traumatizat atât de tare,încât m-a destabilizat emoțional încât am slăbit 30 de kg. De trei ani și jumătate nu m-am vindecat… Mi-a provocat atâta durere sufleteasca, încât sfârșitul lumii resimțit în fiecare seara în sufletul și în mintea mea este o joaca de copii pe lângă taifunul din sufletul meu. Acum ea este fugita în lume, de teama. Trăiesc de trei ani și jumătate doar pentru ziua cea mare când voi da de ea. O caut neîncetat. Nimic și nimeni îmi poate alina durerea din sufletul meu. Este dureros ca știa ce v-a urma iadul pe pământ dacă ma inseala…

    • Cristescu, tot ceea ce ti se intampla este exclusiv din cauza faptului ca esti inca atasat de fosta ta sotie. Faptul ca tu ALEGI sa ii faci viata un cosmar nu te va salva. Ba dimpotriva, vei suferi si mai mult.
      Sigur ca nu sunt in masura sa-ti spun eu lucrurile astea, sunt de parere ca fiecare isi asterne exact asa cum vrea sa doarma.

      Poti alege sa suferi, sau poti alege sa ierti.
      Cunosc faptul ca a vorbi este usor. Intr-un fel sau altul, am trecut cu totii prin cel putin o experienta de felul acesta, mai intensa sau mai putin intensa.

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *