Lumina şi distorsiunea realităţii

Noi le numim culori, când de fapt nu sunt decât urme ale căderii luminii pe orice textură. Lumina se reflecta din aproape orice, iar ceea ce ochiul uman percepe ca urmare a acestei acțiuni, se încadrează la o denumire clară, e o culoare. Avem nume pentru majoritatea culorilor. Nuanța în sine este dată de material. Lumina este aceeași, în mare. Căzând pe suprafețe diferite, se reflectă diferit, iar urmarea este faptul că  percepem culori diferite. Atât de variate, atât de spectaculoase, uneori. În retină se află trei tipuri de receptori. Fiecare receptor are sensibilitate diferită, manifestată în funcție de componentele din spectrul luminii. Practic, două culori sunt confundate – apar la fel, sunt percepute identic – dacă oricare dintre acestea declanșează exact același răspuns din partea fiecărui tip de receptor.   Percepția culorilor de către ochi — mai corect, de către creier — este complicată de faptul că omul, ca ființă care analizează vizual, compară culoarea luminii reflectate de un obiect cu toate celelalte culori ale  luminii din mediu.

În felul acesta, o coală de hârtie, care reflectă în mod egal toate culorile spectrului, pentru privitor,  apare albă. Albul este vizibil indiferent dacă hârtia primește lumină galbenă (artificială, de la un bec electric cu incandescență) sau dacă primește lumină albă (direct de la Soare). Se întâmplă, deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în cele două cazuri este diferită, aspect care poate fi probat cu aparatura capabilă. Fenomenul are loc în fiecare secundă, iar acest fapt se întâmplă deoarece creierul, fără voia noastră,  compensează culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, orientându-se în funcție de culorile luminii ambiante. Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este percepută diferit, datorită aceluiași proces de compensare.

La fel se întâmplă și cu oamenii. Lucrurile sunt în mare, la fel. Acțiunile pe care unii le întreprind, iar alții le observă capătă sensuri diferite de la observator la observator. Aceeași acțiune poate fi perceputa, așa cum suntem obișnuiți să numim, pozitivă sau negativă. Dar aceeași acțiune. Acelaşi alb se vede ba gălbui, ba rozaliu, ba gri. La fel ca în cazul luminii, totul este influențat de condiții, de cadre diferite, iar în ultimă instanţă de ochiul-minte al celui care observă. Fiecare vede propria realitate, construita cu migală încă din primele momente ale vieții. Totul trece prin filtre și se cataloghează într-un fel sau în altul. Fiecare cântărește totul cu propriile unelte.

Morala: Realitatea nu este nimic altceva decât o bănuială colectivă.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • Wooow…Razvan, ce eseu frumos…E si motivul pt care urasc generalizarile, urasc sa dau calificative, urasc sa predau ceva cuiva…E si motivul pt care am ales modalitatea asta de a ma exprima, pt ca fiecare dintre noi suntem perfecti prin imperfectiunile noastre prin subiectivitatea cu care privim realitatea…frumosul meu prieten virtual !

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *