Şi dacă…

Omul este singurul animal despre care ştim că (îşi) pune întrebări şi care (îşi) caută răspunsuri la ele. Tot omul este sigurul animal despre care ştim că indiferent cât de bine i-ar fi, conştientizează faptul că se poate şi mai bine. Motiv pentru care lasă mai mereu impresia că este nemulţumit. Tot el este animalul care se întreabă dacă ceea ce a ales este corect. Consideră uneori că drumul pe care merge este cel greşit şi atunci începe să construiască mental un labirint care porneşte de la şi dacă...

Şi dacă toţi oamenii ar fi sufletişti, săritori, buni, sinceri şi inteligenţi?  Dacă în jurul nostru ar fi numai oameni de treaba nu ne-am mai bucura de ei. Pentru că fără cei care nu sunt de treabă n-am avea cu ce să-i comparăm pe cei de treabă. Sau n-am mai avea de ce să-i apreciem. Ar fi ceva normal cu care ne- obişnui încă din primii ani de viaţă. Toţi am fi la fel. Nimic ieşit din comun, nimic special, totul plat si monoton.

Dacă dragostea ar fi ceva care întotdeauna începe bine, întotdeauna continuă bine şi întotdeauna se termină bine nu am mai fi atât de bucuroşi când ne-am întâlni jumătăţile. Şi nici atât de umani când se termină totul. Şi nici atât de fericiţi atunci când iubim sau când ne simţim iubiţi.  O facem tocmai pentru că ştim asta. Pentru că deşi nu ne gândim la asta, acuns într-un cufăr imaginar din străfundul minţii se află sentimentul de nesiguranţă. Ideea că se poate termina orice orincând. Dacă dragostea n-ar fi atât de complicată n-ar fi frumoasă.

Şi dacă toate deciziile pe care le-am ar fi întotdeauna cele bune? Dacă am şti că niciodată nu am avea cum să greşim, n-ar exista nicio diferenţă între oameni şi maşini. N-ar mai fi sare, n-ar mai fi piper. Nu degeaba a greşi este omeneşte. Maşina care greşeşte este înlocuită cu alta mai performantă. Care să nu greşească. Omul care greşeşte se autoreglează şi merge mai departe. Şi greşeşte din nou şi se autoreglează iar. Un proces continuu pe care nicio maşină nu-l va putea realiza niciodată.

Morala: Imprevizibilul face viaţa colorată. 

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
aprilie 8, 2013

Etichete: , , ,
  • @pishky
    Cam asta inseamna viata: de toate :)

    @Gabriel
    Imperfectiunea este perfecta, uneori. Cel putin in contextul in care vorbim acum. Da, monotonia omoara orice si este universal valabil. Vezi de ce multi nu-si doresc sa castige munti de bani, pentru ca munttii de bani elimina imperfectiunea, iar lipsa ei conduce la monitonie, printr-o logica simpla.

    @Andreea
    Desi poate te dezamagesc, Eminescu nu mi se pare tare. Nu prea m-a prins. Eu sunt fan Bacovia, Nichita, Blaga. Dar asemanarea cu el ma onoreaza, evident..

  • Păi viaţa e imprevizibilă prin definiţie.
    N-am înţeles când se termină dragostea bine.
    Nu e un roman clasic, cu două finaluri previzibile, căsătoria sau moartea.

  • stii,binele inseamna absenta raului,prin extensie,suferinta inseamna absenta bucuriei…
    dragostea este un maxim,un maxim maximorum al bucuriei,de aceea si suferinta este pe masura…

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *