Categorie: Gânduri

Comportament de criza și Distanțare socială

Trăim vremuri aparte, umblă printre noi un virus pe care încă nu-l putem decoda. Dincolo de super-divizarea planetei în cei care cred și cei care nu cred, dincolo de ideea distanțării sociale, putem observa fin cum se schimbă toate din cauza prezenței virusului. Întregul sistem global se reorganizează exact ca un Lego însuflețit, ale cărui piese sunt chiar oamenii. Totul s-a schimbat și tot ceea ce urmează să se întâmple va fi doar o reacție

Suflet și suflete pereche – eseu

Să admitem faptul că deși nu-l putem măsura, sufletul există. L-am putea defini simplu ca forța supremă care ne mișcă ființa. Sau complicat, ca esența imaterială și nemuritoare a unei persoane sau a unui lucru viu. Sufletul reprezintă exact ceea ce crezi tu că reprezintă, e simplu. Mulți au spus multe despre suflet sau despre suflete pereche – în general și în particular – l-au desfăcut, l-au cântărit și l-au definit. În prezent știm de

Blocați în uzina timpului

Mintea, conștiința, gândurile, spiritul, sufletul. Ce sunt acestea? Sunt concepte în esență abstracte – pe care încercăm din răsputeri să le înțelegem. În aparență ele ne aparțin, iar asta face cu atât mai arzătoare dorința de a le pătrunde. Mintea fiecărui om este un mecanism atât de complex încât nu ajunge o viață de om pentru a-l putea desluși. Imaginează-ți o uzină imensă, plină de motoare și motoare în motoare. O uzină cu departamente și

Personalitate și tipare. Moduri de a fi

Eu pentru ceilalți sunt Răzvan Ianculescu, dar nu doar atât. Nu sunt un nume, sunt cu mult mai mult, sunt o personalitate – în sensul că în mintea celor care mă cunosc, numele meu vine cu un set de trăsături pe care ei și le-au însușit de-a lungul vremii, despre mine. Pentru ei, numele meu nu este doar un nume, este o sumă de particularități pe care ei mi le-au atribuit fără voia mea. Tot

Subconștientul de grup

Oricât de simplu ar părea să definești subconștientul, nu este! Nu este, pentru că definirea lui face apel la concepte mai degrabă abstracte. Aflăm că subconștientul reprezintă totalitatea proceselor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care ar fi putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior. Complexă definiție găsim în dicționare! Încerc să o traduc: Subconștientul este locul în care se întâmplă procesele firești de gândire – mai exact cele care

Într-o lume corectă

Ora 03:03. Vibrația telefonului de pe noptiera m-a trezit. Revenit în simțire, am așteptat să se oprească și s-a oprit; pentru câteva secunde doar, pentru că a început din nou. M-am ridicat într-un cot și am luat tefonul. Cineva mă suna. Deși numărul îmi era și îmi este necunoscut, știam că este de încredere pentru că îi puteam vedea prefixul verde. Am tras degetul mare pe ecran și am răspuns. O voce caldă și-a cerut

Vânt de schimbare cu praf de rațiune

Într-o societate caracterizată de viteză și de adaptabilitate, valorile la care oamenii obișnuiau să se raporteze în trecut, tind să fie înlocuite cu altele noi. Este o consecință firească a evoluției – sistemele se schimbă, iar oamenii se adaptează din mers la noile sisteme, convinși fiind de faptul că nu există altă cale. Noul înlocuiește vechiul, constant. Oamenii se schimbă, iar cea mai scurtă cale spre a o face este un motiv bun. Și ce

Ce înseamnă să te compari cu ceilalți?

Ne comparăm cu ceilalți – o facem. Se întâmplă atât de des și pare atât de firesc pentru cei mai mulți, încât acest procest psihic de a te compara începe încet-încet să fie inclus în normalitate, în cotidianul banal. Că ne dăm sau nu seama, atunci când ne comparăm cu oricine, în minte se declanșează procese complexe, natural. Este sănătos să înțelegem aceste procese psihice pentru că ele facilitează cel puțin două aspecte esențiale: ne

Sus