Întotdeauna oamenii au fost fascinați de viitor şi de prezicerea lui. Încă din cele mai vechi timpuri existau profeți sau înțelepți care susțineau că au capacitatea de a vedea în viitor. Faptul că mai toate culturile amintesc de câte un astfel de supra om, mă pune puțin pe gânduri. Adică dacă la prima vedere pare o tâmpenie, experiența m-a învățat că nu este deloc greșit să crezi în lucruri ciudate. Începând de la preotul satului
Viața este frumoasă pentru că ne ține în contact permanent cu imprevizibilul. Dacă totul ar curge într-o singură direcție, fie ea super-bună pentru toți, în câțiva ani am începe să ne sinucidem în masă. Dar cum viața ne oferă sute de mii de posibilități, rămânem vii. Într-o singură zi un om poate fi fericit, trist, supărat, satisfăcut, nemulțumit, mohorât, introvertit, deschis și lista adjectivelor ar putea continua la infinit. Toate într-o singură zi. De ce?
Zâmbetul este râsul abia schiţat. Surâs, cum l-ar denumi femeile singure. Oportunitate, cum i-ar spune bărbaţii singuri. Indiferent cum l-am interpreta, zâmbetul conferă interlocutorului linişte, placere, destindere. Ceea ce mi se pare mult mai tare decât faptul că zâmbind îi faci pe cei din jurul tău să se simtă bine, este faptul că zâmbetul se oferă gratuit. Nu cred ca a plătit cineva pe altcineva să ii zâmbească. Exceptând şedinţele de shooting. Dar.
În ultima vreme toţi românii sunt foarte indignaţi că străinii ne consideră o naţie josnică. În ultimii zece ani, poate chiar mai mult, părerea celor din ţările dezvoltate a început să se degradeze, ajungând în prezent undeva sub nivelul mării. Cei mai mulţi români aruncă vina pe străini: sunt proşti, incompetenţi, lăudăroşi sau răutăciosi. Ei, străinii sunt. Din punctul meu de vedere însă, realitatea este cu totul şi cu totul alta. Este vorba strict despre
Încep să cred tot mai intens faptul că nu suntem cea mai avansată civilizație care respiră aerul de pe Terra. Cu toate jucăriile noastre ultra-moderne nu suntem în stare să construim piramide, nici să observăm grupuri de stele așa cum o făceau anticii, nici să avem grijă de natură, nici să instalăm pacea la nivel mondial și nici să ne explicăm de unde am venit. Cred că știu ce ne lipsește. Ne lipsește un conducător
Suntem în jurul anului 3000, undeva peste o mie de ani față de prezent. Şi atunci, ca şi acum, oamenii de știință sunt bolnavi după aflarea adevărului. Cum ar privi ei evenimentele? Sfinxul va fi la locul său, Piramidele vor fi si ele acolo, la fel si catedralele, bisericile şi aşa mai departe. Dar noi, generația noastră, ce vom lăsa în urmă? Cu ce ne mândrim? Ce va rămâne de la generația noastră, peste sute de ani?
Se spune că diferența dintre animale și oameni este gândul. Omul gândește, discerne. Gândul este ceva propriu omului. Nimeni nu poate fi deposedat de gândurile sale unice. Omul a fost constâns, a fost biciut, dar nimeni nu a inventat o maşinărie care să ii citească gândurile. Dacă nu le exprimi, nimeni nu are cum să le cunoască. Dar stai puţin că nu este aşa de simplu. Dacă nu le pot cunoaşte alţii, nu înseamnă că
Dacă te uiți de la distanță ai impresia că mai au puțin și încep să-și care pumni. Sunt ca doi boxeri înainte de începerea meciului. Se privesc inițial de la depărtare, pornesc hotărât unul către celălalt. Se încruntă, se apropie, se miros, se depărtează, ridică mâinile, le coboară, le încordează, ce să mai, un ritual senzațional. Habar n-ai ce urmează, pentru ca personajele din fața ta sunt imprevizibile până în măduva oaselor.