În ultima vreme toţi românii sunt foarte indignaţi că străinii ne consideră o naţie josnică. În ultimii zece ani, poate chiar mai mult, părerea celor din ţările dezvoltate a început să se degradeze, ajungând în prezent undeva sub nivelul mării. Cei mai mulţi români aruncă vina pe străini: sunt proşti, incompetenţi, lăudăroşi sau răutăciosi. Ei, străinii sunt. Din punctul meu de vedere însă, realitatea este cu totul şi cu totul alta. Este vorba strict despre
Încep să cred tot mai intens faptul că nu suntem cea mai avansată civilizație care respiră aerul de pe Terra. Cu toate jucăriile noastre ultra-moderne nu suntem în stare să construim piramide, nici să observăm grupuri de stele așa cum o făceau anticii, nici să avem grijă de natură, nici să instalăm pacea la nivel mondial și nici să ne explicăm de unde am venit. Cred că știu ce ne lipsește. Ne lipsește un conducător
Suntem în jurul anului 3000, undeva peste o mie de ani față de prezent. Şi atunci, ca şi acum, oamenii de știință sunt bolnavi după aflarea adevărului. Cum ar privi ei evenimentele? Sfinxul va fi la locul său, Piramidele vor fi si ele acolo, la fel si catedralele, bisericile şi aşa mai departe. Dar noi, generația noastră, ce vom lăsa în urmă? Cu ce ne mândrim? Ce va rămâne de la generația noastră, peste sute de ani?
Se spune că diferența dintre animale și oameni este gândul. Omul gândește, discerne. Gândul este ceva propriu omului. Nimeni nu poate fi deposedat de gândurile sale unice. Omul a fost constâns, a fost biciut, dar nimeni nu a inventat o maşinărie care să ii citească gândurile. Dacă nu le exprimi, nimeni nu are cum să le cunoască. Dar stai puţin că nu este aşa de simplu. Dacă nu le pot cunoaşte alţii, nu înseamnă că
Dacă te uiți de la distanță ai impresia că mai au puțin și încep să-și care pumni. Sunt ca doi boxeri înainte de începerea meciului. Se privesc inițial de la depărtare, pornesc hotărât unul către celălalt. Se încruntă, se apropie, se miros, se depărtează, ridică mâinile, le coboară, le încordează, ce să mai, un ritual senzațional. Habar n-ai ce urmează, pentru ca personajele din fața ta sunt imprevizibile până în măduva oaselor.
Pământul are o vârstă de circa 4,5 miliarde de ani. Este destul de bătrân, din punctul meu de vedere. Pentru mine, un miliard de ani nu poate fi conștientizat. Pot să înțeleg asta doar din punct de vedere cifric, știu să scriu un miliard, dar nu-mi pot explica fenomenul. Miliardele de ani încă reprezintă un necunoscut pentru mine. Dacă Pământul este atât de bătrân, cum se desfășura viața în urmă cu două miliarde de ani?
– Ce este Banca Favorurilor? – Ştii prea bine. Oricine ştie! – Se poate, dar înca n-am priceput ce vrea să zică. – A apărut într-o carte a unui scriitor american. Este banca cea mai puternică din lume. Există în toate domeniile. – Eu vin dintr-o ţară fără tradiţie în literatură. N-ar interesa pe nimeni. – Nu conteaza. Pot sa-ti dau un exemplu: eu stiu ca esti in plin avant, ca vei avea multa influenta
Urăsc acest concept de când eram copil. Şi nu îl urăsc puţin. Îl urăsc mult, foarte mult. Niciodată nu am înţeles de ce oamenii, apropiaţi sau nu, acceptă faptul că trebuie, pur si simplu orbeşte. Trebuie şi atât. Ştim că nu e bine, ştim că e greşit, nu ne face plăcere, dar frate…trebuie! Aşa de mult ne place să fim mai catolici decât Papa, ce nu am văzut! Niciodată nu am înţeles de ce trebuie! Cine a inventat cuvântul ăsta