Nu știu dacă este normal ce mi se întâmplă. În ultimele săptămâni mă comport altfel. Altfel decât credeam eu că e bine. Eram convins că între noi nu se mai poate întâmpla nimic. Dar nimic. Nu mai aveam nimic în comun, nu ne mai lega nimic. Am iubit-o, mi-a plăcut mult. Și nu numai. M-am atașat de ea și trăiam cu impresia că viața mea nu este completă fără ea, ma gandesc la ea. Știu,
Nu știu cum am ajuns aici. Sunt într-un loc în care sigur nu am mai fost niciodată, iar dacă am fost, nu-mi mai amintesc nimic. Mă învârt încet adulmecând împrejurimile. Cumva, deși habar nu am unde sunt, am sentimentul că lumea de aici mă cunoaște. Nu le par nici străin, nici debusolat; le par prieten. Toți au aceeași căldura familiară atunci când mă privesc. Unii îmi zâmbesc. Zâmbesc și eu, imi place. Constat că și
Ora 23:00 Nu mai știu. Și nici nu țin neapărat să-mi amintesc momentul sau modul în care ai apărut, doar te cred. Foarte rar mintea-mi zboară în trecut încercând să identifice cadrul în care oricine a intrat în viața mea, chiar și tangențial. Îmi place să mă bucur acum de oamenii cu care respir acum. Vin, pleacă, mulți sau puțini, n-a contat asta niciodată. Și nu pentru că funcționez pe ideea puțin și bun, însă
20:23 Am simţit cât este de puternică atunci când mi-a zâmbit într-un mod cu totul şi cu totul special. Mi-a zâmbit normal, mi-a zâmbit sincer, cu ochii. Nu am simţit-o puternică în raport cu mine, nu. Puternică. Părea că ne-am despărţit dimineaţă, iar acum vine să mă ducă la un restaurant. Aşa, de weekend. Am sărutat-o şi am strâns-o puţin de spate, pe sub geacă pe care o poartă mereu desfăcută. M-a luat în braţe
După un drum de câțiva ani umani, pe care eu i-am perceput ca pe o pocnire din degete, am debarcat pe Camera. Așa a fost denumită planeta pe care umează să-mi petrec tot restul vieții. E ciudat. Toată viața mi-am dorit să cuceresc spațiul, să plec de pe Terra și acum, când sunt pus în fața faptului împlinit, parcă simt o urmă de regret. N-am avut nicio ezitare atunci când am semnat contractul, dar iată-mă
Astăzi se împlinesc 50 de ani de la Marea îngemănare. Ziua în care cercetătorii din toate colțurile lumii își uneau puterile și descopereau înnebuniți că toate fetițele născute pe Terra arată la fel. Virusul gemenelor, așa cum a fost numit ulterior, nu a cruțat pe niciuna. Nici astăzi nu se știe cu exactitate sursa, dar asta puțin mai contează acum. De atunci lumea s-a reordonat; a învățat să respire altfel, să vorbească altă limbă, să
Ora 24:14. Știi? iernile devin tot mai blânde, iar verile din ce în ce mai calde. Zeul Soare este din ce în ce mai aproape de noi. Pământul arde literalmente, iar oamenii încă se bucură înainte de sosirea verii. Nimănui nu-i pasă că Pământul va fi prăjit. Toţi sunt hipnotizați de puterea Lui. Dacă voi credeți că voi sta cu mâinile în sân, vă înșelați amar…nic. Pumnul inginerului izbi masaecran. Desfăcând încet pumnul, își duse mâna la
02:00 Sunt aici și scriu aceste rânduri pentru tine. Dar tot acum, când îți scriu ție, sunt afară. Hai să-ți spun. Mi-am făcut curaj și mi-am scos bicicleta la soare. Da. Îmi place să fac mișcare, mai nou, m-am redescoperit. Mi-am adus aminte cât de mult îmi place să fiu un om super activ. Dar tot acum, când sunt pe bicicletă – parca sunt unde vreau sa fiu. Sunt departe de gălăgie, departe de lume,