Zborul. De ce îmi place când îmi place?

Nu știu cum am ajuns aici. Sunt într-un loc în care sigur nu am mai fost niciodată, iar dacă am fost, nu-mi mai amintesc nimic. Mă învârt încet adulmecând împrejurimile. Cumva, deși habar nu am unde sunt, am sentimentul că lumea de aici mă cunoaște. Nu le par nici străin, nici debusolat; le par prieten. […]

Read More Zborul. De ce îmi place când îmi place?

Un minut. Te văd. Te aud. Te simt. Te cred

23:00 Nu mai știu. Și nici nu țin neapărat să-mi amintesc momentul sau modul în care ai apărut. Foarte rar mintea-mi zboară în trecut încercând să identifice cadrul în care oricine a intrat în viața mea, chiar și tangențial. Îmi place să mă bucur acum de oamenii cu care respir acum. Vin, pleacă, mulți sau […]

Read More Un minut. Te văd. Te aud. Te simt. Te cred

Un minut. Cezaura

20:23 Am simţit cât este de puternică atunci când mi-a zâmbit într-un mod cu totul şi cu totul special. Mi-a zâmbit normal, mi-a zâmbit sincer, cu ochii. Nu am simţit-o puternică în raport cu mine, nu. Puternică. Părea că ne-am despărţit dimineaţă, iar acum vine să mă ducă la un restaurant. Aşa, de weekend. Am […]

Read More Un minut. Cezaura
octombrie 20, 2014

Etichete: , , , , , , , 5 Comments

Viața pe Camera. Supravegherea

După un drum de câțiva ani umani, pe care eu i-am perceput ca pe o pocnire din degete, am debarcat  pe Camera. Așa a fost denumită planeta pe care umează să-mi petrec tot restul vieții. E ciudat. Toată viața mi-am dorit să cuceresc spațiul, să plec de pe Terra și acum, când sunt pus în […]

Read More Viața pe Camera. Supravegherea

Marea îngemănare. Toate femeile sunt la fel

Astăzi se împlinesc 50 de ani de la Marea îngemănare. Ziua în care cercetătorii din toate colțurile lumii își uneau puterile și descopereau înnebuniți că toate fetițele născute pe Terra arată la fel. Virusul gemenelor, așa cum a fost numit ulterior, nu a cruțat pe niciuna. Nici astăzi nu se știe cu exactitate sursa, dar […]

Read More Marea îngemănare. Toate femeile sunt la fel

Zeul Soare. Un minut

24:14. Știi? iernile devin tot mai blânde, iar verile din ce în ce mai calde. Zeul Soare este din ce în ce mai aproape de noi. Pământul arde literalmente, iar oamenii încă se bucură înainte de sosirea verii. Nimănui nu-i pasă că Pământul va fi prăjit. Toţi sunt hipnotizați de puterea Lui. Dacă voi credeți […]

Read More Zeul Soare. Un minut

Tentacule. Eu sunt unde vreau să fiu

02:00 Sunt aici și scriu aceste rânduri pentru tine. Dar tot acum, când îți scriu ție, sunt afară. Hai să-ți spun. Mi-am făcut curaj și mi-am scos bicicleta la soare. Da. Îmi place să fac mișcare, mai nou, m-am redescoperit. Mi-am adus aminte cât de mult îmi place să fiu un om super activ. Dar […]

Read More Tentacule. Eu sunt unde vreau să fiu

Povestea unui strop de ploaie: azi am văzut oameni

Am fost gheață, dar zeul Soare m-a binecuvântat cu căldură. Astfel am renăscut într-un lac de munte. Acolo am copilărit, interacționând cu cei ca mine și cu vietățile din apă. Mulți spun că eu reprezint sursa vieții pe Pămâmânt, dar încă nu sunt convins că așa stau lucrurile. N-am făcut nimic special ca să fiu […]

Read More Povestea unui strop de ploaie: azi am văzut oameni

Visul din vis

M-am trezit buimac atunci când patul a început să se miște mai alert. Arunc un ochi pe ecranul mic de la capul patului și citesc: O dimineață mohorâtă de toamnă, domnule. Smartpaturile pot fi uneori foarte utile, alteori suficient de plictisitoare. Orice ar spune unii, alarma este senzațională. Poți seta modul în care să fii […]

Read More Visul din vis
noiembrie 25, 2013

Etichete: , , , , , , 10 Comments