Maturizarea este procesul firesc prin care oricine ajunge să își însușească o bogată experiență, multe cunoștințe și, poate cel mai important, un mod corect și echilibrat de a judeca (gândi). Așa scrie în cărți și așa se întâmplă. Sigur că maturizarea nu se petrece imediat cum împlinești 18 ani, 21 sau orice altă vârstă. Deși ar fi fost frumos. Dacă maturizarea este modul corect de a gândi, fericiți cei care o simt și o serbează la 18 ani. Echilibrul în gândire. E greu să crezi că poate fi dobândit, în mod universal, la vârsta de 18 ani… Cum îți dai seama că te-ai maturizat?
Ești echilibrat în gândire atunci când știi sau măcar intuiești cine ești. Te cunoști sau te recunoști și orice ar spune oricine despre tine, nu te atinge. Știi cine ești și știi ce poți să faci. Natural. Nu mai ai nevoie să îți spună altcineva lucruri despre tine; iar dacă lucrul ăsta se întâmplă, nu te mai afectează ceea ce cred ceilalți despre tine, câtă vreme cunoști deja adevărul. Ești matur, ești echilibrat. Nu se confundă cu indiferența; a ști adevărul despre tine te face matur și stăpân.
Te-ai maturizat atunci când începi să înțelegi totul. La un moment dat, experiența acumulată începe să producă. Funcționează. Este momentul în care se demarează procesele de înțelegere. Înțelegi sensurile lucrurilor care se întâmplă. Mai mult, începi să înțelegi oamenii și acțiunile lor. Înțelegi din ce în ce mai multe. Te-ai maturizat, ești înțelegător, generic și particular. Înțelegerea vine la pachet cu acceptarea, iar acesta este cel mai frumos cadou pe care-l primești la majorat. Acceptarea nu se leagă cu naivitatea, iar cine crede asta, poate încă nu s-a maturizat.
Maturizarea înseamnă și învățare. Orice om matur trebuie să se fi prins de mult că învățarea este un proces continuu care nu se sfârșește în clasa a XII-a sau după Licență. A învăța nu înseamnă neapărat a sta cu cartea în mână câteva ore. Informația circulă liber, trăim vremuri în care oricine poate învăța aproape orice, călăuzit de voință. Învățarea vine împreună cu sentimentul de siguranță și cu o frumoasă creștere a curajului. Cu cât cunoști mai mult, cu atât mai ușor va fi să faci orice, oricând. Rușinea dispare și ea, fără ca asta să facă din tine un nesimțit.
Ești matur atunci când nu mai ai frici. Nu numai că le poți controla, dar te vei fi distrat deja amintindu-ți de ele. Înțelegi de ce și înțelegi și ce ai fi putut să faci dacă te-ai fi maturizat mai devreme. Exercițiu de imaginație. Lipsa fricii este strâns legată de încredere. Cu cât mai puține temeri, cu atât mai mare încrederea în sine. Încrederea în sine este un alt cadou minunat de majorat. Se poate manifesta subtil ca mijloc prin care-ți poți controla emoțiile, pe cale naturală. Orice om matur poate controla orice vine din interior, fără ca asta să facă din el un robot ciudat.
Poate mult mai practic, îți dai seama că te-ai maturizat atunci când părinții tăi încep să învețe de la tine. Vizibil și constant. Inversarea rolurilor părinte – copil vine doar pe fondul sentimentului de responsabilitate. Așa cum ei, părinții tăi, s-au simțit responsabili atunci când te-au învățat orice, ajuns la maturitate, responsabilitatea se mută la tine. Te asumi responsabil pentru tot ceea ce urmează să-i înveți pe părinții tăi, iar asta se va putea întâmpla doar după ce te maturizezi. Te asumi pentru tot.
În tinerețe învățăm, la maturitate înțelegem.
Eu nu stiu daca maturizarea trebuie legata de pierderea anxietatii, ca totusi si lumea deja matura are dreptul sau chiar si ocazia sa resimta anxietate (spaima) si e chiar bine sa fie asa. In acelasi timp nu cred ca maturizarea poate fi pe deplin egala doar cu achizitionarea unor competente si pierderea uneor anxietat legate de achizitionarea lor, asa ceva se numeste maturizare profesionala sau castigarea unui grad de expert profesional, dar nu reprezinta maturizarea personala, si de fapt acea maturizare profesionala se desfasoara chiar mai bine abia dupa ce s-a castigat un grad de maturizare personala. Din punct de vedere strict neurologic, este azi acceptat ca maximum-ul maturizarii personale (neurologice) se instaleaza pe la 26 de ani, dar asta nu inseamna neaparat si intelepciune, sau experienta de viata.
Daca esti anxios, nu ai un mijloc de judecata echilibrat. Pentru ca totul va trece prin filtrul fricilor. Nefiind echilibrat, nu te mai incadrezi la „matur”. Sigur ca aici este foarte mare loc de interpretari sau discutii.
Eu leg foarte strans maturizarea de combaterea fricilor. Asa se vede de aici, dar nu trebuie sa am dreptate :)
cred ca maturizarea e un proces care nu inceteaza niciodata.
Iar eu cred ca tu crezi foarte bine.
De acord cu voi. Vorba asta mi-o tot spunea bunicul meu, ca raspuns la faptul ca eu tineam mortis sa-i aduc aminte ca sunt suficient de matur pentru a lua deciziile pe cont propriu.
Si eu cred ca maturizarea aduce echilibru si mai multa intelegere.Dar nu cred ca trebuie sa legam neaparat maturitatea de lipsa de frici.Pare prea ideal ceea ce spui tu.Adica la urma urmei pana si curajul nu inseamna a nu avea frici,ci taria de a infrunta ceva chiar daca iti este frica.Poate maturitatea asta inseamna mai multa tarie.Sau poate inseamna lucruri diferite la fiecare om.Esti interesant de citit.:)
Frica topeste curajul, iar prezenta lui elimina teama. Stiu ca am spus acelasi lucru, dar cu alte cuvinte. Ideea este ca nu poti avea curaj daca ai frica. Prezenta curajului inseamna eliminarea fricii, asta a fost rationamentul.
Fiecare vede sau simte maturitatea in felul sau, insa ca fenomen, ea defineste sau bifeaza niste etape, care-s cam aceleasi pentru oricine.
Ma bucur ca sunt :D
Tin mortis sa te contrazic in aspectul asta al curajului si fricii.Curajul nu inseamna absenta fricii.Curajul nu exclude frica.O persoana curajoasa este cea care simte frica,dar nu se lasa paralizata de ea.O persoana curajoasa este cea care foloseste frica drept busola pentru domeniile in care are nevoie sa creasca.Curajul este înaintarea către ceva ,sau promovarea a ceva în pofida fricii.Curajul este atitudinea si forta (interioara) pe care o aduni de nici nu stii unde, iei taurul de coarne si actionezi, fara sa mai tii cont de nimic.
As putea sa dau sute de exemple,dar nu vreau sa intru in dezbateri prea ample.
Daca tu tii mortis, eu zambesc. Nu reusesc sa inteleg cum poti sa ai curaj daca ti-e frica. Curajul este exact infruntarea fricii, iar prin infruntare o elimini. Nu exista fricos curajos si ne oprim aici, pentru ca este foarte posibil sa dam valente diferite conceptelor.
Nu vreau sa te conving de nimic, obisnuiesc sa spun ca aici pe blog toata lumea are dreptate.
CURÁJ s. n. Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate, bărbăție.
Sursa: DEX ’09 (2009)
Mda.Mai bine sa cadem de acord ca suntem in dezacord.Iti pun si eu cateva definitii ale unor oameni :
-Curajul este frica căreia îi rezişti un minut mai mult.(George S. Patton)
-Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii.(Mark Twain)
-Curajul înseamnă să faci ceea ce îţi este frică să faci. Nu poate fi curaj dacă nu eşti speriat.(Eddie Rickenbacker)
-Curajul este o formă particulară de frică.( Charles Kennedy)
-Neinfricatii sunt pur si simplu oameni care nu au frica. Cei care actioneaza contrar fricii lor sunt cu adevarat curajosi.(James A. LaFond-Lewis)
Si acum nici eu nu incercam sa te conving de nimic,doar iti aratam ca ideile mele le-au avut oameni mai vechi ca acel DEX. :)
Sunt perfect de acord si cu tine si cu toti baietii astia :)
Acorda-mi totusi dreptul de a crede ca esti matur atunci cand fricile tale tind spre zero.
Fara sa te supar, cred.
Nu ma supara opiniile nimanui.Sunt doar mai inflacarata cand mi le exprim pe ale mele.Nu incercam sa le convertesc pe ale tale.M-am domolit acum.Dar stiu si eu sa caut definitiile din DEX.Asta ca sa stii. Acum imi cer scuze daca am cauzat prea multe comentarii.:)
Atunci cand am pus definitia, nu am facut-o pentru ca m-am gandit la faptul ca nu o poti cauta. Deloc :)
Nu te scuza, ca nu ai motiv. Tot deloc.
Din punctul meu de vedere esti matur atunci cand fricile tale genereaza curajul necesar pentru a le infrunta. Consider ca Aimee are dreptate. Curajul izvoraste din frica sau mai usor din teama. Daca nu am fi avut unul din cele doua sentimente negative nu vad ce nevoie maia veam de curaj.
Sigur ca ai dreptate Iulia. Dar ce vorbim noi? Apa calda este apa rece incalzita. Nu exista curaj fara teama. Asa este.
Vorbim despre maturizare, adica exact de procesul prin care transformam fricile prin vointa via curaj. Nu stiu de ce am impresia ca vorbim despre acelasi lucru ca si cum ne contrazicem.
Pai cam toata discuti de aici e un fel de mix cu aceeasi baza. Nervi degeaba. Oricum interesant articolul.
Chiar deloc nervi, imi plac dezbaterile civilizate :)
Aimee am inteles de unde ai pornit,dar la final v-ati contrazis pe acelasi aspect.Pari cam antipatica,tii mortis sa ce?Sa fie ca tine?Moldoveanca sau olteanca?La ce debit ai in scris nu ma pot hotara.Eu zic sa te domolesti mai mult si sa nu mai comentezi deloc.Nu cred ca a scris postarea asta ca sa bata apa in piua cu tine.Copila infatuata.
Vlad, fiecare este liber sa-si exprime punctul de vedere. Eu cred ca viziuni diferite nu inseamna cearta sau nervi. Inseamna doar largirea orizontului, atata vreme cat suntem dispusi macar sa ascultam si alte pareri, nu neaparat sa le imbratisam.
In fond, eu nu consider ca ne-am contrazis, iar ceea ce crede Aimee reprezinta parerile ei. Daca de acolo avem ceva de extras, putem eventual sa-i multumim pentru faptul ca si-a rupt timp sa impartaseasca ideile sale.
Sper ca nu crezi ca te-am contrazis :)
Pe jumatate ucraineanca,pe jumatate banateanca si cu resedinta in Oltenia.Double trouble!Nu am comentat cu nervi si nici infatuare.Imi pare rau de eventualele prejudicii morale cauzate tie Vlad prin cateva comentarii inofensive.De obicei ma rezumam la un comentariu
.Si ma bucur ca un om matur i-a dat replica unei „copile” .Iti dau cuvantul meu de cercetasa ca nu voi mai comenta pe blog. :)
TripleTrouble, de fapt :)
Aimee, ar trebui sa stii ca faci ce vrei aici, fara sa fii nevoita sa te comporti intr-un fel, indiferent ce-ar zice oricine :)
Ai uitat ca aici toti au dreptate? Si asta e pe bune. Fiecare vede bucatica lui.
Toti avem dreptate, deci concluzia finala a mea doar, este ca nu scapam niciodata de frici complet, dar suntem maturi daca actionam contra lor cand apar fara sa fim „anuntati”…
Daca sa fii matur inseamna sa crezi ca stii cu se mananca orice, sa nu ma fii curios, sa nu ai fii entuziast sa nu ti mai pese de poluare de incalzirea globala de binele public…atunci nu vreau sa ma maturizez niciodata.
Haaa, ce frumos ai zis.
Si eu cred ca maturitatea vine din abilitatea de a lua deciziile alea bune. Am si intrebat oameni mai mari decat mine din jur chestia asta si am publicat rezultatele.
Dar de frica nu au mentionat. Pana la urma, o avem toti. Important e sa stim cum sa o „manageruim”.
Un semn al maturizării ar fi schimbarea convingerilor despre mine şi despre situaţii,faptul că mă interesez mai mult despre mine şi tot mai puţin despre exterior,când mă gândesc mai mult la cum sunt decât la cum este,şi când trag învăţătură de la cum a fost şi clădesc puţin câte puţin la ce vreau să fie.
Interiorizarea şi cultivarea interesului pentru propria persoană,fără a pierde din vedere comunitatea din care fac parte e un semn de maturizare.
Limitarea la strictul necesar a cheltuielilor,fără să faci din asta un act de ,,eroism” sau un sacrificiu,ci să o faci cu plăcere ca mod de a cultiva stăpânirea de sine este o dovadă de maturitate.
Limitarea la strictul necesar a cuvintelor din conversaţia cu oamenii,şi conversarea mai mult cu Sine şi cu oamenii înţelepţi prin citirea cărţilor cu adevărat spirituale şi apicarea cunoştinţeor dobândite şi folositoare e o dovadă de maturitate.
Acceptarea stărilor de lucruri negative din propria existenţă şi propunerea sinceră de a schimba ceea ce depinde de mine e o dovadă de maturitate.
Faptul de a ţine mintea şi inima ocupate cu lucruri spirituale e o dovadă de maturitate.
Faptul de a avea măsură în cuvânt şi faptă e o dovadă de maturitate.
Faptu de a fi circumspect faţă de oameni e o dovadă de maturitate.
După cum se vede,n-am mare şansă să devin matur din cauza însuşirilor copilăreşti ce încă mă caracterizează.
Omul matur munceşte în tăcere la visul său în loc să se amestece în discuţiile altora.