Neofilie. Realitate și iluzie

Încă de pe la doi ani și jumătate, de când conștientizăm faptul că noi suntem piticii din oglindă, începem să (ne) construim. Ne identificăm cu corpul nostru, devenim conștienți de el și mai ales de mișcarea lui în ceea ce oamenii mari denumesc realitate. Odată ce am aflat că avem un corp, gândim și regândim totul într-un proces amplu și lung de construcție mentală. Ne lărgim și ne îmbogățim experiența de om în fiecare minut. Începem prin a delimita binele de rău continuăm prin a ne compara cu ceilalți și prin a pune întrebări. Învățăm să cunoaștem și să recunoaștem alte persoane, înțelegem sensurile cuvintelor și ale mimicilor celorlalți.

Pe măsură ce valsăm prin viață, aflăm ce să spunem și când să spunem. Interacționă cu oameni și aflăm că mulți nu ne seamănă deloc. Alții foarte puțin. Unii mult. Aflăm de existența butoanelor imaginare și ne folosim de ele atunci când vrem ceva de la cineva. La fel fac și ceilalți în raport cu noi, nu este nimic ieșit din comun. Ne identificăm cu proprietăți, scopuri, valori sau așteptări. Toți. Ne atașăm de ceea ce numim al nostru. Mai mult, suferim atunci când ceva de-al nostru se pierde, este furat sau este distrus. Se întâmplă.  Strângem lângă noi oameni pe care îi îndrăgim și suferim amplificat atunci când unii dintre ei dispar. Schimbarea ne sperie.

Știm despre noi lucruri pe care nimeni nu le știe, în timp ce alții știu despre noi doar lucruri pe care i-am lăsat noi să le afle. Tot ceea ce spunem sau facem va genera în mintea oricărui cunoscut o imagine. Și noi știm asta. Sigur că la un moment dat ne dăm seama că putem influența imaginea cu pricina și o facem. Suntem într-un fel pentru unii, altfel pentru alții, cu totul și cu totul altfel pentru noi. Suntem crescuți cu sentimentul de a da bine și nu ni se mai pare un efort, la un moment dat. Pur și simplu automatizăm procesul, ajungând să dăm bine din inerție. Sau nu.

Deschidem uși pe unde intră ceea ce credem că este bine pentru noi. Le deschidem într-un proces continuu până când se blochează sistemul. Moment în care ne prindem și începem să mai și închidem din ele întrebându-ne cine suntem. Se impune să facem curat neidentificați. Aflăm astfel că trăim într-un univers în care singura constantă prezentă mereu este schimbarea. Lucrurile toate trec de la unul la altul, se uzează sau se distrug. Doar pentru a face loc altora noi, sigur. Persoanele își schimbă pozițiile și trec dintr-un spațiu în altul, migrând sau murind într-un loc pentru a se naște instantaneu în alt loc. Schimbare, bun venit în realitate.

Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *